Sponsorizat
Categories: Prin Oras

GALERIE FOTO: „Giganți” din lumea păianjenilor pot fi admirați la Iulius Mall Cluj în cadrul expoziției The Taranterra Project

Sponsorizat
Sponsorizat

Când alegi conștient să-ți învingi fricile, ies proiecte frumoase, ce îi pot educa, inspira sau chiar ajuta pe cei din jurul tău. Astfel a luat naștere și inedita expoziție găzduită de Iulius Mall Cluj, ce reunește 36 dintre cele mai importante specii exotice de tarantule de pe glob și care mai poate fi vizitată până pe 13 februarie, inclusiv. Chiar dacă ai arahnofobie, nu trebuie să-ți faci griji pentru că vietățile sunt expuse în terarii speciale, concepute astfel încât să reproducă fidel habitatele în care acestea trăiesc.Iulius Mall Cluj te provoacă să trăiești senzații tari. Și nu, nu te invită să faci bungee jumping sau să te dai în roller-coaster, ci îți reamintește că până duminică, 13 februarie, încă mai poți vizita expoziția The Taranterra Project, care a adus în Atrium o varietate de specii de tarantule.Aici vei descoperi curiozități despre 36 dintre cele mai importante specii de tarantule de pe glob și vei afla cum și cât trăiesc, cum se apără de prădători, când a fost folosită prima dată denumirea de tarantulă, care este utilitatea lor în ecosistemele în care conviețuiesc alături de noi, dar și multe altele.Exemplarele au fost aduse de pe toate continentele, cu excepția Europei, unde există doar o singură specie, dar şi aceea este foarte greu de prins. Terariile, special amenajate astfel încât să reproducă fidel habitatul natural al fiecărui specimen în parte, te vor încânta și îți vor stârni admirația, așa că nu rata expoziția din Iulius Mall Cluj.

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago