Connect with us

Prin Oras

Mircea Miclea: ”Ce-i de făcut, într-un stat eșuat?”

Alex Campian

Published

on

Mircea Miclea: ”Ce-i de făcut, într-un stat eșuat?”

Cel care de 7 ani este șeful statului ne-a spus sec că „statul a eșuat”, apoi și-a văzut de alte treburi mai importante. Nici la el, nici la alți demnitari n-am văzut vreo undă de vinovăție, vreo umbră de regret. Probabil pentru că statul a eșuat în relația cu noi, cei care trudim și plătim taxe, nu în raport cu ei; ca mașină de produs bani și avantaje pentru cei aflați la putere, statul funcționează bine mersi. Nu știu de ce am fost cuprins, și cred că nu numai eu, de atâta dezamăgire și tristețe. Nu era nimic nou sub soare (David, Psalmul 11: „Căci atunci când se ridică oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni”). Dar poate că acum suntem mai obosiți și mai înfricoșați de o pandemie care pare că nu se mai termină, de prețurile care cresc continuu, de o lume tot mai confuză, care renunță la valorile ei ferme. Acum, poate mai mult decât altă dată, avem toate motivele să devenim apatici, cinici sau dezamăgiți, să nu ne mai pese de țară, căci nici ei nu-i mai pasă de noi.Dar nu asta este soluția. Renunțarea și apatia ne tocesc mintea, ne corodează, încet dar sigur, sufletul. Ne facem nouă înșine rău, devenim tot mai bolnavi într-o lume tot mai bolnavă, facem rău copiilor noștri, care rămân fără modele, fără vectori de dezvoltare. Dacă noi renunțăm, de ce s-ar mai implica ei? De ce să nu evadeze din realitatea imediată în realități virtuale sau în jocuri pe calculator?Atunci, care e soluția? Soluții mereu există. Nu vreau să fac aici pe pedagogul, vreau doar să susțin una dintre alternativele posibile.Ca o masă cu trei picioare, cred că putem ajunge la un echilibru stabil, dacă ne concentrăm pe trei direcții.Întâi, să ne îndreptăm spre noi înșine. Mereu avem ceva de făcut cu noi înșine: să creăm azi o versiune despre noi mai bună decât cea de ieri. Unii pot să-și maximizeze punctele tari (un talent, o competență, o vocație), alții pot să-și remedieze din punctele slabe (o dizabilitate, o dependență, o incompetență). Ne-ar face bine tuturor un plus de disciplină sau un proiect personal mai clar pentru anii ce vin. Sau să devenim mai autonomi, să gândim mai mult, mai critic, să nu ne lăsăm seduși de ideologii nocive, teorii conspiraționiste, de eco-chambers-urile de pe rețelele de socializare sau de „fake-news”. Dacă nu putem schimba țara, măcar să ne schimbăm pe noi înșine. Așadar, fără cuvinte mari, fără gesturi eroice, să ne stabilim fiecare ce anume din noi vrem să schimbăm și să perseverăm în schimbarea acestuia. Trebuie să avem un răspuns pozitiv, de acum într-un an, la întrebarea „Prin ce sunt mai bun acum, față de anul trecut?”.Apoi, să facem mai bună micro-lumea în care trăim. Ceva din lumea asta mare tot mai putem controla: putem să ne facem meseria mai bine și să ne purtăm mai atent cu cei din jur. Știm adesea ce să facem; știm, de multe ori, cum să facem. Dar, vorba lui G. Liiceanu, „înțepenim în proiect”, nu trecem la fapte. Despre fapte e vorba aici. Indiferent cât de eșuat e statul, eu pot azi să lucrez mai bine decât ieri sau pot să fac în așa fel încât să am o relație mai bună cu colegul meu, cu copilul meu, cu partenerul meu de viață. Marasmul din statul în care trăiesc nu e o scuză pentru calitatea proastă a muncii mele sau a relațiilor cu cei din jur. Dacă unii își bat joc de țară, hai să nu fim ca ei, să nu ne batem joc de țara noastră mică, de micro-lumea în care trăim cotidian. Așa le oferim un exemplu bun copiilor noștri: să nu se lase copleșiți de nemulțumirea față de școală și profesori; să pună mâna pe carte și să învețe mai mult.În fine, trebuie să construim solidarități. Să căutăm să ținem aproape de cei cu care împărtășim aceleași valori, chiar dacă sunt puțini. Să nu rămânem singuri, mai ales acum, când suntem îndemnați zilnic la distanțare socială. Impostorii și ticăloșii ne pot controla nu pentru că sunt mai inteligenți, ci pentru că sunt mai solidari. Așadar, să căutăm tovărășia celor care ne inspiră sau care ne sunt asemenea: prieteni, colegi sau necunoscuți. Să-i îndemnăm pe copii să-și creeze solidaritățile lor: de clasă, de generație, de echipă de fotbal. Să se adune, nu să se atomizeze.Cred că dacă încercăm să creăm azi o versiune a noastră mai bună decât cea de ieri, dacă aducem un dram de valoare în partea de lume pe care încă o putem controla și dacă creăm insule de solidaritate, mai avem o șansă. Ne putem salva și pe noi, putem să fim un bun exemplu pentru copiii noștri și, dacă suntem destul de mulți, poate mai putem salva ceva din țara aceasta. Să nu ajungem, în câteva decenii, doar o populație vorbitoare de limbă română, fără stat, fără țară, hălăduind prin Europa.Ce am spus e simplu, dar nu e ușor. S-ar putea să rămânem blocați în „carcasa lingvistică”, cum o numea logicianul R. Carnap, adică să ne placă atât de mult cum vorbim despre schimbare, încât să nu ne mai vină să o facem. Să despicăm mereu firul în patru doar ca să amânăm acțiunea. „Mișei de tot ne face gândul”, îi spunea Hamlet lui Horațiu. După cum s-ar putea să ne frâneze ceilalți, cu cinismul, îndoielile și pesimismul lor, cu zeflemeaua pe care o folosesc adesea ca să-și ascundă propriile neputințe. N-are rost să le combatem argumentele. Să ne vedem de drum! SURSA: edupedu.ro

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

Cosmin Ardelean

Published

on

Clujul va avea un parc GIGANTIC! 45 de hectare de natură urbană! Vezi cum va arăta și CÂND încep lucrările!

Cluj-Napoca se pregătește să-și mărească “plămânii verzi”! Un parc uriaș, cu o suprafață de 45 de hectare, va fi înființat în partea de est a orașului. Primăria a făcut un pas crucial în realizarea acestui proiect ambițios, după ce prima etapă a Parcului Est a primit aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice de Urbanism.

Planul Urbanistic Zonal pentru Faza I, care acoperă aproape 38 de hectare, a fost analizat și aprobat în ședința din 15 aprilie. Această zonă include zona umedă naturală de pe valea Becaș, Lacul 3 și spațiile destinate viitoarei grădini urbane.

Proiectul Parcului Est este împărțit în două faze:

  • Faza I: 37,9 hectare, cu amenajarea zonei umede, a văii Becaș, Lacului 3 și a grădinii urbane.
  • Faza II: 16 hectare, extinderea lucrărilor spre restul zonei.

Primarul Emil Boc a anunțat că exproprierile sunt aproape finalizate, iar lucrările vor demara imediat ce vor fi obținute toate avizele și autorizațiile necesare.

Viitorul parc va fi un spațiu multifuncțional, oferind clujenilor:

  • Alei pietonale și pasarele
  • Piste pentru biciclete și alergare
  • Zone de relaxare
  • Săli de evenimente
  • Terenuri de sport (tenis, fotbal, baschet)
  • Grădini urbane
  • Pavilioane multifuncționale

În plus, proiectul prevede reabilitarea sistemului hidrotehnic, plantarea a peste 5.200 de arbori, conservarea vegetației existente și prioritizarea pietonilor prin limitarea traficului auto. Vor fi reconfigurate și zone importante din Gheorgheni, Între Lacuri și Calea Someșeni, pentru a facilita accesul la noul parc.

Valoarea estimată a întregului proiect este de peste 670 de milioane de lei, cu o perioadă de execuție de patru ani, în două faze. Primăria a atras deja 10 milioane de euro din fonduri europene, iar restul va fi finanțat din fonduri proprii și credite.

Parcul Est va include Lacul 3, fosta pepinieră RADP și o zonă umedă extinsă, transformată într-un ecosistem urban integrat.

Primarul Boc a descris proiectul ca fiind “cel mai important proiect verde din istoria Clujului, atât ca dimensiune, cât și ca importanță.”

Conceptul parcului este rezultatul unui concurs internațional de soluții, organizat de Primăria Cluj-Napoca și Ordinul Arhitecților din România. Biroul Metapolis Architects, împreună cu peisagiștii coordonați de Ana Horhat și specialiștii de la Atelier Mass, au câștigat concursul.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Tesla vine ACASĂ la clujeni! Noutate!

Cosmin Ardelean

Published

on

Tesla invadează Clujul! Primul service din afara Bucureștiului, deschis pentru clujeni!

Tesla, gigantul american al mașinilor electrice, își consolidează poziția în România și a ales Cluj-Napoca pentru a-și deschide primul centru de service din afara Bucureștiului. Această decizie strategică vine după inaugurarea showroom-ului Tesla din Cluj în iulie anul trecut, marcând un pas important în extinderea rețelei companiei în regiune.

Noul centru de service va oferi reparații complete pentru toate modelele Tesla, o veste excelentă pentru proprietarii din Cluj-Napoca care până acum aveau acces limitat la servicii specializate. Anterior, reparațiile mecanice și electrice se puteau efectua doar la unitatea Tesla Service din Voluntari, Ilfov, iar la Cluj exista doar un partener autorizat pentru reparații de caroserie (VADAUTO).

Prezența Tesla pe șoselele din România este semnificativă, cu 8457 de automobile înmatriculate, dintre care majoritatea (5773) sunt relativ noi, având o vechime de maximum doi ani. În județul Cluj, sunt înmatriculate 513 mașini Tesla, cu o distribuție similară în ceea ce privește vechimea.

Deși înmatriculările Tesla la nivel național au înregistrat o scădere în ultimul an, deschiderea noului service la Cluj demonstrează încrederea companiei în potențialul pieței locale și dorința de a oferi servicii mai bune clienților din zonă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Info

Scandal U Cluj – CFR: A fost ură etnică? Poliția dezvăluie ADEVĂRUL!

Cosmin Ardelean

Published

on

Fan U Cluj, reținut pentru atacul cu sticlă asupra unui suporter CFR după derby!

Poliția Cluj a anunțat reținerea suporterului U Cluj acuzat că a lovit cu o sticlă un fan al rivalilor de la CFR Cluj, în urma incidentelor violente de după marele derby din 31 martie 2025.

Conform anchetei, în acea seară, doi tineri de 19 ani au sesizat Poliția că au fost agresați în Parcul Central de un grup de persoane necunoscute. Unul dintre ei a suferit răni grave la față, fiind lovit cu o sticlă.

Poliția a demarat o investigație amplă, iar în urma cercetărilor, au fost identificate 8 persoane implicate în agresiune: 7 adulți (cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani) și un minor de 16 ani.

Pe 5 aprilie, a fost reținut principalul suspect, un bărbat de 38 de ani din Cluj-Napoca, acuzat că a aruncat sticla. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Poliția Cluj a reiterat că incidentul nu are conotație etnică, așa cum se insinuase inițial, infirmând acuzațiile liderilor UDMR Cluj.

Cercetările continuă pentru toate cele 8 persoane, fiind acuzate de tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul de 38 de ani este cercetat și pentru lovire sau alte violențe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite