Connect with us

Prin Oras

România, în chiloți de tablă în fața Rusiei. De ce apartenența la NATO este vitală pentru România. ROMARM, eșecul a 32 de ani de impotență politică

Alex Campian

Published

on

România, în chiloți de tablă în fața Rusiei. De ce apartenența la NATO este vitală pentru România. ROMARM, eșecul a 32 de ani de impotență politică

Paradoxul militar românesc: avem dotări sovietice, dar ne apară americanii de agresorii rușiAnul acesta, la final de martie, România aniversează 18 ani de când face parte din cea mai puternică alianţă militară a lumii: NATO. Alianţă în care, deşi este membru plin şi în ciuda faptului că este unul dintre puţinele state NATO care a atins ţinta de 2% din PIB cheltuieli pentru Apărare, România are rolul de băieţel care aduce pe tavă ţigări şi răcoritoare pentru fratele mai mare, SUA, implicate în adevăratele meciuri militare.Ne dăm seama că nu suntem decât nişte copii de mingi abia acum când, după câteva săptămâni de teatru diplomatic, Vladimir Putin a invadat Ucraina, distrugând în câteva zeci de minute toate bazele aeriene ale acestei ţări.Dacă n-ar fi fost parteneriatul strategic cu Statele Unite, aşa să vă închipuiţi: că am fi fost doar în chiloţi când, după Ucraina, Putin ar fi încercat să invadeze şi România.În 32 de ani de libertate, Armata României a scăzut de 5 oriAnaliza de faţă nu îşi propune să elogieze nici parteneriatul României cu SUA şi nici anvergura militară a NATO, asta o face Radu Tudor pe bani la Antena 3, ci ne propunem să arătăm că, strict din punct de vedere militar, România anului 2022 este mult mai slab pregătită decât România de la începutul secolului XX.Politicienii slabi care au condus ţara după Revoluţie nu au avut viziunea să investească intelligent în dezvoltarea capacităţii militare a României. Deşi Rusia, hrăpăreaţă şi mafiotă, ne suflă în ceafă de psete 200 de ani. Deşi nu ar fi trebuit să uităm niciodată cât de tare a nenorocit Rusia slăbita Românie ieşită violată după cel de-al doilea război mondial.Dacă la 1990 exista o oarecare infrastructură de unităţi militare, astăzi ea este distrusă de trecerea timpului şi, mai ales, de imbecila decizie de a suspenda serviciul militar obligatoriu în anul 2006, când, dacă vă aduceţi aminte, a fost nevoie de două zile de vot pentru a schimba Constituţia.În data de 23 octombrie 2021 s-au împlinit 15 ani de la desființarea serviciului militar OBLIGATORIU, în România, după 138 de ani de obligativitate.Această schimbare a fost posibilă datorită unui amendament constituțional din 2003 care a permis Parlamentului să facă serviciul militar opțional. Parlamentul român a votat pentru eliminarea serviciului obligatoriu, în octombrie 2005. Armata română a luat ființă după Unirea Principatelor. La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, era înființat Statul Major General.Chiar dacă statul român ar răscumpăra terenurile cedate diverşilor imobiliari ca să se îmbogăţească, tot nu am avea timp destul ca să pregătim ofiţeri şi subofiţeri ca să instruiască militari în termen. România nu mai are hangare, cazărmi, nu are viziune, nu are strategie. Nu are nici măcar capacitatea de a se adapta din mers în faţa tehnicilor revoluţionare de luptă care au schimbat faţa conflictelor militare în ultimii 5 ani.În aceste momente triste pentru omenire, România s-a transformat într-un depozit regional de dărăpănături militare second-hand.DACĂ VREI SĂ VEZI CUM ŞI CU CE ANUME SE POATE APĂRA ÎN CAZ DE RĂZBOI o Românie ce are de acoperit 238.000 de kilometri pătraţi de teritoriu, citeşte pe strictsecret.ro

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era