Connect with us

Sport

Deputatul Achimaș-Cadariu: „Se vorbește cu entuziasm despre importanța screening-ului în cancerul de sân, până se ajunge la finanțare”

Stefan Petre

Published

on

FOTO: Patriciu Achimaș-Cadariu

Politică

Ce nu a reușit Bucureștiul, a făcut Clujul și Timișoara. 40.000 de femei cu vârste cuprinse între 50-69 de ani din regiunile Nord-Vest și Vest au fost incluse într-un program de screening regional pentru cancerul de sân.

FOTO: Patriciu Achimaș-Cadariu

  Astfel de proiecte cum e cel implementat de Institutul Oncologic din Cluj și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara ar trebui să reprezinte normalitatea la nivelul întregii Românii, însă, pentru moment, acest lucru nu se întâmplă, susține profesorul și deputatul Patriciu Achimaş-Cadariu, care este medic primar Obstetrică-Ginecologie, specializat în Chirurgie Oncologică, la IOCN. Primul proiect din România de screening populațional organizat de această anvergură a fost posibil pentru că cele două centre, Clujul și Timișoara, au accesat bani din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman. Deputatul Achimaș-Cadariu crede că astfel de proiecte pot fi implentate și de alte centre din țară, însă e nevoie ca și bugetul alocat sănătății să aibă o componentă substanțială pe screening.   „Se vorbește cu mult entuziasm despre screening, profilaxie, prevenție, și aceasta până ajungem la finanțare. Iar fără finanțare, este evident că lucrurile nu au cum să meargă mai departe. Când vom renunța și la acel model de buget pe care îl plagiem din anii precedenți, fiindcă nu suntem capabili să gândim unul nou, și trecând la partea de sănătate vom renunța deci la această modalitate de a finanța veșnic numai consecințele fără a preveni și a identifica cauzele, până atunci nu vom face decât să batem pasul pe loc”, a declarat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat Planul Național de Prevenire şi Combatere a Cancerului, devenit lege. O șansă în plus pentru pacienții româniAchimaș-Cadariu crede că, odată cu implementarea acestui document strategic, pacienții români vor avea o șansă în plus să fie diagnosticați corect și la timp și să înceapă cât mai repede tratamentul.  „Sigur, costurile scad exponențial dacă sunt descoperite în stadiu incipient cazurile de cancer, dar mai ales scade suferința, iar acest lucru nu poate fi cuantificat. A trata o situație incipientă, de exemplu în cazul cancerului de sân, înseamnă rezultate inclusiv cosmetice mult superioare, cu conservarea sânului, cu un număr mult mai mic de intervenții în zona tratamentului sistemic, cu intervenții chirurgicale de amploare mult mai mică și cu rezultate infinit superioare din punct de vedere a supraviețuirii”, a subliniat chirurgul clujean.El a spus că o formă de screening organizată înseamnă o rețea organizată, înseamnă control de calitate, standardizare, un întreg context în care foarte mulți specialiști, nu neapărat medici toți, contribuie la a identifica cancere foarte incipiente sau stări precanceroase. „De ce spun că e foarte important ca acest lucru să se întâmple de maniera aceasta? Vă dați seama ce ar însemna ca suspiciunea să existe atunci când nu e cazul? Ar însemna panicarea unui număr extrem de mare de cetățeni care participă la screening, ar însemna un stres suplimentar. Sau ce-ar însemna dacă n-ar exista suspiciune atunci când ar trebui să existe? Ar însemna că acei cetățeni sunt scăpați din vedere iar cancerul lor evoluează.Deci e un echilibru extrem de fin în această balanță, dar oricum ar fi această investiție în screening cu siguranță că reduce extraordinar de mult din povara centrelor care tratează cancerul”, a afirmat profesorul Achimaș-Cadariu. „Soluția este parcurgerea tuturor pașilor în paralel”El a mai spus că Planul Național de Prevenire şi Combatere a Cancerului este unul exhaustiv, de informare, profilaxie și până la tratament.„A apăsa pedala screening-ului exclusiv nu este soluția completă, fiindcă parcurgând intens partea de screening sau realizând-o vom obține un număr mult mai mare de cazuri care vor trebui tratate, dar vor trebui tratate corect, stratificate corect. Dacă în paralel nu vom pregăti specialiști și nu vom avea centrele care să facă acest lucru, din nou ajungem într-un alt dezechilibru. De aceea, singura soluție este parcurgerea tuturor pașilor în paralel și dezvoltarea tuturor acestor piloni care sunt fundația planului”, a încheiat profesorul și deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Cluj Arena primește un gazon hibrid performant înainte de UNTOLD

Alex Campian

Published

on

Cluj Arena modernizată cu gazon hibrid pentru evenimente și meciuri

Stadionul Cluj Arena se pregătește pentru un upgrade important înaintea festivalului UNTOLD și a sezonului competițional. Consiliul Județean Cluj a lansat în SEAP procedura de achiziție pentru montarea unui gazon hibrid pe stadion. Nu este vorba despre înlocuirea completă a gazonului existent, ci despre întărirea acestuia printr-o tehnică modernă, folosită pe marile arene din lume – „coaserea” fibrelor sintetice în gazonul natural.

„Ne dorim să îmbunătățim suprafața de joc a stadionului Cluj Arena, iar alegerea unei structuri hibride a reprezentat cea mai bună opțiune, conform specialiștilor. Viitorul gazon va fi unul performant și de cea mai bună calitate, adaptat tuturor activităților sportive găzduite, în orice condiții meteo”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Gazon durabil, stabil și ideal pentru sport și concerte

Tehnologia de întărire verticală prin inserarea fibrelor sintetice va aduce mai multă stabilitate și o durată de viață extinsă, de până la 15 ani. Sistemul garantează o calitate constantă a jocului, o acoperire cu iarbă mai rezistentă și o suprafață stabilă chiar și în condiții de utilizare intensivă – esențială pentru un stadion care găzduiește atât meciuri de fotbal, cât și concerte de anvergură, precum UNTOLD.

Consiliul Județean a scos la licitație contractul pentru furnizarea și montarea a aproximativ 7.900 de metri pătrați de gazon hibrid, cu o densitate de minimum 98%, conform standardelor FIFA și UEFA. Valoarea estimată a investiției este de 1.935.000 lei fără TVA.

Avantajele gazonului hibrid:

  • Suprafață de joc naturală cu rezistență sporită

  • Stabilitate și uniformitate excelente

  • Teren fără gropi sau pete umede

  • De 3–4 ori mai multe ore de joc anual față de un gazon clasic

  • Uzură minimă

  • Adaptabilitate rapidă între sporturi și evenimente

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Lovitură Financiară pentru CFR Cluj! Nume Nou de Stadion și Milioane de la Can Holding

Alex Campian

Published

on

CFR Cluj semnează cu Can Holding, noul sponsor principal și redenumirea stadionului

CFR Cluj dă lovitura! Noul sponsor aduce milioane de euro și schimbă numele stadionului

CFR Cluj va avea, începând din sezonul viitor, un nou sponsor principal care va aduce milioane de euro clubului și va da numele stadionului din Gruia. Potrivit informațiilor GSP.ro, echipa ardelenilor este aproape de a semna un parteneriat extins cu Can Holding, una dintre cele mai importante companii din Turcia.

Can Holding, deținută de omul de afaceri Murat Can, are activități în domenii precum aparatură electrocasnică, energie, petrol, logistică, sănătate, educație și turism. Compania produce anual peste 8 milioane de produse electronice și electrocasnice.

Sursele din anturajul clubului susțin că această înțelegere va aduce CFR Cluj mai multe milioane de euro anual, deschizând astfel noi oportunități pe piața internațională pentru echipa lui Nelu Varga.

În urma acordului, stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” va primi un nou nume, inspirat de Can Holding. De asemenea, numele companiei va apărea pe fața noilor tricouri, în partea centrală, alături de un alt sponsor important – casa de pariuri Don.ro.

Până acum, CFR Cluj a avut ca sponsor principal compania Player, un alt brand din industria pariurilor sportive.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🕯️ Ne-a părăsit Mihai Leu – campionul care a inspirat o generație

Alex Campian

Published

on

Fostul mare sportiv român, Mihai Leu, s-a stins din viață marți seară, la vârsta de 56 de ani, după o luptă grea cu boala. A fost internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din București, începând cu data de 21 iunie 2025, suferind de insuficiență pulmonară și metastaze pulmonare, pe fondul unui cancer de colon diagnosticat în urmă cu zece ani.

🥊 Un campion în ring și în viață

Născut la 13 februarie 1969, Mihai Leu a început boxul în 1978, la clubul Metalul Hunedoara. A fost legitimat și la Dinamo, Steaua, apoi la Bayer Leverkusen în Germania. A câștigat titlul de campion mondial WBO în 1997, la Hamburg, fiind unul dintre puținii sportivi români neînvinși în cariera de profesionist (28 victorii din 29 de meciuri, 10 prin KO).

A fost campion mondial la juniori și campion al Germaniei, fiind membru al prestigiosului club Universium Box Promotion.

🏁 De la ringul de box la cursele de raliuri

După retragerea din box, Mihai Leu s-a reinventat ca pilot de raliuri. A debutat în 1994 la Raliul Banatului, conducând un Volkswagen Golf GTI 16V. A devenit campion național absolut la raliuri și a câștigat de trei ori titlul de campion la viteză în coastă. A fost desemnat între primii 10 sportivi ai anului 2003.

⚕️ Lupta cu cancerul

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer de colon. A trecut prin multiple intervenții chirurgicale și tratamente dificile. Ultima operație a avut loc în primăvara lui 2025. A fost internat și în decembrie 2024 și mai 2025, din cauza unor complicații.

Pe 21 iunie 2025, a fost transportat de urgență cu elicopterul la Spitalul Fundeni, în stare gravă, din cauza unei hemoragii. A fost internat la terapie intensivă, dar din păcate, organismul său nu a mai rezistat.

🕯️ Mesaj emoționant al familiei

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Nu te vom uita niciodată.” – mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a sportivului.

👨‍👩‍👦 Viața personală

Mihai Leu a fost căsătorit timp de peste 30 de ani cu Ana Leu și a avut un fiu, Marco Leu. A fost un tată și soț devotat, un om iubit și respectat.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom