Connect with us

Turda

TurdaNews – Ediția 2023 a Festivalului Internațional de Modă Transilvania Fashion – powered by Banca Transilvania va avea loc la Cluj-Napoca

Calin Roman

Published

on

TurdaNews - Ediția 2023 a Festivalului Internațional de Modă Transilvania Fashion – powered by Banca Transilvania va avea loc la Cluj-Napoca

Ediția 2023 a Festivalului Internațional de Modă Transilvania Fashion – powered by Banca Transilvania va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 8-10 Septembrie 2023, în colaborare cu European Fashion Council (EFC) și FashionTV.
Festivalul Transilvania Fashion (FTF) este parte a unui ciclu de Gale dedicate prezentării și premierii excelenței în domeniul modei, pe care Asociația Culturală Pro Transilvania și Dr. Matei Miko, Președintele Festivalului, le organizează de peste 30 de ani.
Festivalul Transilvania Fashion a fost conceput să contribuie la amplificarea vizibilității creativității designerilor prezentați, pe vasta scenă Europeană, astfel că, pe spectaculosul catwalk de pe esplanada Centrului de Cultură Urbană Casino, vor urca în cele trei zile de festival peste 60 de modele care vor prezenta 45 de colecții ale designerilor invitați la ediția 2023 a Festivalului Transilvania Fashion.
“Organizând împreună cu Prof. Univ. Dr. Elena Basso Stănescu timp de 25 de ani Gala UAD, unde 25 de generații de studenți ai secției de design textil și vestimentar ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca au trecut prin poarta virtuală a transformării din absolvenți în tineri designeri, am continuat demersul oferirii unei platforme de prezentare a rezultatelor designerilor pe calea succesului lor profesional. Așa s-a născut acum câțiva ani Festivalul Internațional Transilvania Fashion, o întâlnire internațională a modei la Cluj-Napoca, în colaborare cu European Fashion Council, în prezența Președintei Nadya Valeva și a Președintelui Executiv Anca Bălan. Cele 45 de prezentări din zece țări de anul acesta vor contribui la amplificarea mișcării de fashion a Cetății și a Țării.

La această ediție s-au înscris peste 100 designeri, în afara celor invitați, din care direcția artistică a Festivalului a ales 5, dar vom ține legătura cu unii dintre ei și credem că evoluția lor va aduce prezența lor la o ediție viitoare. Anca Țurcașiu va intermedia cu măiestrie întâlnirile designerilor cu publicul și va fi o gazdă impecabilă ca întotdeauna. Scena, decorul, sunetul și luminile în somptuosul decor al esplanadei Casinoului vor întregi spectacolul, care sperăm să fie memorabil și de data aceasta”, a declarat dr. Matei Miko, Președintele FTF.
“Asociația European Fashion Council, partener al evenimentului internațional Festivalul Transilvania Fashion 2023, continuă și anul acesta tradiția de a aduce pe scena României, în Cluj-Napoca, designeri de marcă selectați din asociațiile de modă ale celor 28 de țări membre. Creativitatea designerilor confirmați de către specialiștii internaționali în modă, cu largi participări din Boston (USA) până în Ningbo (China), se va îmbina în aceste zile cu inovația și performanțele designerilor români.
Universitățile de artă din România, prin profesorii excepționali din cadrul departamentelor de modă și design, fac toate eforturile ca nivelul prezentărilor din cadrul FTF să fie unul extrem de ridicat, ca vizibilitatea și mobilitatea designerilor europeni să crească, să fie consistentă și de durată, ca să devină realitate integrarea talentului designerilor în industria textilă de calitate, sustenabilă, de înaltă tehnologie”, a declarat Anca Bălan, Președinte Executiv European Fashion Council.
Imaginat sub forma unui eveniment complex, Festivalul Transilvania Fashion propune și în acest an o abordare plenară a Sistemului Modei din România – de la latura lui academică, de potențialitate, reprezentată de academiile și universitățile de profil prezente, până la aducerea împreună a multor designeri români consacrați, în dialog complex cu o componentă internațională impresionantă, consolidat cu fiecare nouă ediție a evenimentului.

Zece țări își trimit reprezentanți la FTF 2023. Alături de creatorii români de modă, la ediția din acest an a Festivalului sunt invitați, într-o secțiune internațională consistentă, creativă și surprinzătoare, designeri din Italia, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Republica Moldova, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Serbia și Kazahstan.
Secțiunea designerilor cuprinde în acest an nume cu rezonanță în lumea modei românești, precum Kinga Varga, Paul Palm, Daiana Nealcoș, Cristina Lazăr, Mihaela Tipei, Tudor Halatiu, Oana Livia Badea, Inga Bragaru, Raluca Soare, Luminița Balazs, Mihnea Covaci, Anca Manea, Ioana Degău, Tessuto și Dany Gurban, Alexandra Constantinescu, Raul Matiș, Mara Popa și Renata Mihaly. iar cea internațională, pe Angelika Hirschler și Vincenzo Merli, director al Maison EVF, ambii invitați speciali ai acestei ediții a FTF, Monica Gruber, ORHA, Josephine Cosonatto, Carmichael, Kárpáti Rebeka – KINDA Clothing, Milita Trickovici, Monika Pizur, Aidarkhan Kaliyev Aspara, Mariana Atanasova și Galina Ivanova.
Secțiunea dedicată universităților de artă aduce, și în 2023, pe catwalk-ul FTF șapte centre academice cu tradiție în arta vestimentară din România și Republica Moldova: Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte a Universității din Oradea, Facultatea de Design de la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad și Facultatea de Design din cadrul Universității Tehnice din Chișinău (Republica Moldova).
Comisia condusă de prof. univ. dr. Elena Basso Stănescu a selectat în acest an cinci din cele peste 100 de colecții propuse de designerii care s-au înscris pe site-ul oficial al festivalului, ftf.ro. Astfel, Vanesa Ursu, Ioana Georgescu, Andreea Haidu, C’est Cher și Maria Comisaru au oportunitatea de a-și prezenta creațiile vestimentare pe catwalk-ul FTF 2023 și de a ne încânta cu talentul și viziunea lor.

FTF 2023 va debuta, vineri seara, de la ora 20:00, cu o spectaculoasă colecție semnată de Kinga Varga, câștigătoarea de anul trecut a trofeului “Moda Cum Laude”.
Sâmbătă seara, la finalul celei de-a doua zile a festivalului, va avea loc Gala Laureaților, în cadrul căreia vor fi decernate Premiile, Medaliile și Trofeele Galei, incluzând mult râvnitul Trofeu “Moda cum Laude”.
De subliniat că, în marja festivalului, reprezentanții European Fashion Council din țările prezente la FTF 2023 vor discuta despre modul în care EFC poate participa la elaborarea proiectului Eurofashion.
Tematica întâlnirii din 9 septembrie, la care vor participa reprezentanții asociațiilor internaționale invitate, profesori ai universităților de artă și autorități în domeniul textil din România include:
– pregătirea acțiunilor de demarare a proiectelor de colaborare europeană pentru specializarea designerilor și mobilitatea lor la nivel internațional
– aderarea la platforme internaționale de profil pentru comercializarea confecțiilor unicat
– agenda evenimentelor și competițiilor de modă internaționale la care designeri selectați să poată participa în condiții de parteneriat
– modalitatea de implementare a proiectului „Drumul Mătăsii, istorie și modă”.

Evenimentul este prezentat și în acest an de îndrăgita artistă Anca Țurcașiu.
Locul devenit deja tradițional de desfășurare a Festivalului este Esplanada Centrului de Cultură Urbană din Parcul Central din Cluj-Napoca, care se va transforma într-o platformă de celebrare a modei datorită unei logistici impresionante de catwalk, sunet, lumină și ecrane LED, într-un superb amfiteatru în aer liber, străjuit de impunătoarea clădire a Cazinoului și de istorica Fântână Arteziană amenajate în 1897, inspirate de clădirile celebrului Palat Sanssouci de la Potsdam.
În toate cele trei zile ale Festivalului, un studio foto special amenajat va fi pus la dispoziția fotografilor pentru ședințe foto cu modelele și creațiile prezentate pe catwalk.
Echipa de organizare este formată din Dr. Matei Miko – Președinte și Producător General al Festivalului Transilvania Fashion, prof. univ. dr. Elena Basso Stănescu – Spiritus Mentor FTF, Anca Elena Bălan – Producător Asociat FTF, Președinte al Asociației Romanian Fashion Council și Președinte Executiv European Fashion Council, Mirela Presecan Tiberi – Producător Executiv FTF, Diana Loșonți – Producător Executiv FTF și Victoria Pop – Producător Asociat FTF.

Accesul la FTF 2023 este liber, în limita locurilor disponibile.

Continuând tradiția marilor evenimente de modă, Festivalul Transilvania Fashion, cu cele peste trei decenii de activitate în domeniu, aduce cu el sinteza evenimentelor organizate de Agenția Top Model Management Transilvania Fashion în decursul anilor 1992 – 2023, prin cele 62 de ediții ale Festivalului Transilvania Fashion, 25 de ediții ale Galei UAD, 25 de ani alături de Balul Operei, 22 de ani alături de FashionTV, 15 ediții Bucharest Fashion Week, Miss România, Top Model România, Romanian Fashion Awards, Miss FTV, FTV Tourism Awards, Miss Litoral, FTV Summer Festival, Elite Model Look, Miss Europe, 12 ani Festivalul Callatis, Miss Diaspora, Cerbul de Aur, Spring Fashion Festival, precum și multe prezentări ale celor mai cunoscuți designeri, care au probat coerența proiectului și au făcut din Transilvania Fashion cel mai longeviv program de evenimente de modă din România.
Modelele Agenției Top Model Management Transilvania Fashion au evoluat pe podiumurile din Cluj, București, Iași, Constanța, Timișoara, Brașov, Oradea, Arad, Craiova, Târgu Mureș, Baia Mare ș.a., precum și la Paris, Londra, Milano, Viena, Cannes, Monte Carlo, Barcelona, Ibiza, Sardinia, Mykonos, Dubai, Istanbul, New York, Chicago, Miami, Los Angeles, Hong Kong, Singapore, Thailanda, China, Vietnam ș.a.

Festivalul Transilvania Fashion – powered by Banca Transilvania este organizat de Asociația Culturală Pro Transilvania și Agenția Top Model Management Transilvania Fashion în colaborare cu European Fashion Council și FashionTV, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Casino – Centru de Cultură Urbană Cluj-Napoca, al Visit Cluj și al Consiliului Județean Cluj, și este susținut de NTT DATA România și SDC Properties.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Judetul Cluj

Fosta fabrică de bere din Cluj, scoasă la vânzare cu aproape 3 milioane de euro. Ar putea deveni hotel boutique

Alex Campian

Published

on

Fosta fabrică de bere din Turda, monument istoric scos la vânzare

Una dintre cele mai spectaculoase clădiri de patrimoniu industrial din județul Cluj, fosta fabrică de bere din Turda, a fost scoasă la vânzare pentru 2,69 milioane de euro, fiind prezentată drept un „reper rar al patrimoniului industrial transilvănean”, potrivit ziuadecj.ro.

Proprietatea, cu o vechime de peste 200 de ani, este listată de celebra casă de licitații Sotheby’s și impresionează atât prin dimensiuni, cât și prin potențial. Clădirea are o suprafață utilă de aproximativ 8.400 de metri pătrați, este amplasată pe un teren de 4.200 mp și include 30 de camere și 10 băi.

Situată în apropierea centrului istoric al Turdei, fosta fabrică de bere a fost construită în mai multe etape, între 1756 și 1814, și a funcționat inițial sub numele de Berăria Mendel, devenind ulterior cunoscută drept Fabrica de Bere Turdeana, începând cu anii 1920.

Reprezentanții Sotheby’s descriu proprietatea ca fiind un exemplu remarcabil de arhitectură industrială timpurie, proiectată de arhitectul autodidact János Kövesi, care îmbină funcționalitatea cu expresii arhitecturale specifice epocii. Clădirea este clasificată monument istoric și păstrează elemente originale valoroase, precum zidărie decorativă din cărămidă aparentă, tâmplărie din lemn și metal, un coș industrial, un turn de colț și volume ample, cu tavane înalte.

După închiderea activității industriale în perioada postcomunistă, complexul a fost achiziționat de familia Rațiu, cunoscută pentru implicarea sa civică și culturală în Turda și județul Cluj. În prezent, spațiul este complet eliberat de echipamente, oferind flexibilitate totală pentru reconversie.

Potrivit prezentării oficiale, clădirea se pretează pentru multiple utilizări:
– restaurante, galerii sau spații expoziționale la parter
– birouri, studiouri creative sau hotel boutique la etajele superioare
– crame, spații wellness sau depozitare la subsol

În plus, proprietatea dispune de teren auxiliar adiacent, util pentru parcare și logistică, un avantaj rar în cazul reconversiilor urbane de amploare.

De-a lungul timpului, fosta fabrică de bere a găzduit deja evenimente culturale și artistice, demonstrându-și potențialul de a deveni o destinație culturală, turistică sau comercială de referință în Transilvania.

sursa foto: sothebysrealty.com

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Turda

Primul magazin Action din județul Cluj se deschide joi la Turda. Mii de produse sub 5 lei

Alex Campian

Published

on

Primul magazin ACTION din județul Cluj își deschide porțile joi, 20 noiembrie, în Shopping Park Turda (Solaris). Retailerul olandez de tip discount non-food pregătește o deschidere cu un public numeros, evenimentul fiind programat de la ora 9:00. Acesta este al șaselea magazin Action din România, iar compania confirmă că urmează și unități în Cluj-Napoca.

Noul magazin oferă 14 categorii diferite de produse și un sortiment de aproximativ 6.000 de articole, de la jucării și bricolaj, până la produse pentru casă, grădinărit și alimente. Dintre acestea, 1.500 costă sub 5 lei. Action introduce săptămânal 150 de produse noi, menținând un portofoliu adaptat preferințelor diverse ale clienților.

Spațiul comercial are o suprafață de 853 mp și o echipă formată din 17 angajați. Magazinul este situat pe strada Câmpiei 131, Turda, și va funcționa zilnic, între orele 9:00 și 21:00.

„Ne bucurăm să anunțăm ultima deschidere Action din acest an în România, la Turda. Clienții ne-au primit cu brațele deschise și suntem fericiți că tot mai mulți români se bucură de formula Action. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această realizare”, a declarat Boyko Tchakarov, Director General Action România.

Action este un retailer internațional de discount non-food, prezent în 14 țări europene, cu peste 3.000 de magazine și milioane de clienți săptămânal.

info&foto: Turdanews.ro si clujcapitala.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Stiri

Ceremonial militar-religios dedicat Zilei Armatei României, la Turda

Alex Campian

Published

on

Ceremonial militar-religios dedicat Zilei Armatei României, Turda 2025

Sâmbătă, 25 octombrie 2025, începând cu ora 11:25, în fața Catedralei Ortodoxe din Turda va avea loc un ceremonial militar-religios dedicat Zilei Armatei României. Evenimentul este organizat pentru a cinsti memoria eroilor care au apărat cu demnitate și curaj libertatea națională și pentru a reafirma respectul comunității față de valorile militare românești.

Programul manifestărilor va include intonarea Imnului Național al României, un survol aerian realizat de aeronave ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, urmat de slujba religioasă (Te Deum), alocuțiuni ale oficialităților, depuneri de coroane și defilarea Gărzii de Onoare. Ceremonialul se va încheia în jurul orei 12:15.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, autoritățile locale vor institui restricții de circulație între orele 11:00 – 13:30 în zona centrală a municipiului Turda. Vor exista devieri de trafic pentru autovehicule și pentru mijloacele de transport în comun.

Zonele afectate includ strada Libertății, Piața Republicii, Piața 1 Decembrie 1918, precum și străzile Dr. Ioan Rațiu, George Coșbuc, Mihai Eminescu, Castanilor și Aurel Vlaicu.

Mijloacele de transport în comun vor circula deviat, iar pentru pasageri vor fi amenajate stații temporare pe străzile Dr. Ioan Rațiu, General Dragalina, Avram Iancu și Castanilor, marcate vizibil de autorități.

Organizatorii îi invită pe toți cetățenii din Turda și din împrejurimi să participe la acest moment solemn de omagiere a eroilor României.

„Vă așteptăm să onorăm trecutul și eroii care au scris istoria și să aducem un omagiu Armatei României”, a transmis Primăria Turda.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era