Connect with us

Turda

TurdaNews – TRANSAVIA aduce argumente și date clarificatoare cu privire la controversele legate de mirosul din Cluj

Calin Roman

Published

on

TurdaNews - TRANSAVIA aduce argumente și date clarificatoare cu privire la controversele legate de mirosul din Cluj

Referitor la informațiile apărute în spațiul public despre disconfortul olfactiv semnalat de cetățenii din Cluj, amintim că în data de 29.08.2023 domnul Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat la un post local de radio:
„Ca autoritate publică județeană, îmi fac datoria să-mi cer iertare clujenilor pentru miros. Aș vrea să-i informez că, încă din data de 23 august, am sesizat Agenția de Mediu pentru a verifica exact cauza acestui miros și pentru a se dispune măsuri de remediere. Consiliul Județean Cluj a aplicat penalizări și a solicitat acestor instituții luarea de măsuri”[1]. Totodată, după cum menționează în informare de presă trimisă, marţi, 4 septembrie 2023, de Prefectura Cluj, preluată de Agerpres[2], „În baza sesizărilor privind mirosurile, primite începând din 25-26 august, de la locuitorii cartierelor Mărăști, Dezmir, Gheorghieni și Someșeni, au avut loc în repetate rânduri controale de specialitate”.
Cronologia acestor declarații indică clar și fără dubii faptul că situația din Cluj a apărut înainte de acțiunea de fertilizare pe care compania noastră a început-o în data de 28 august 2023. Amintim, totodată că astfel de acțiuni de fertilizare au avut loc anual de mai bine de 11 ani, fără să existe reacții similare.
„Datele nu mint! Sunt clare și incontestabile. Mirosul neplăcut din Cluj a apărut înainte ca noi să începem fertilizarea la ferma din Aiton. Ar fi de dorit ca autoritățile competente investigheze unde este buba care s-a spart și miroase. Să își caute cu atenție sursa reală a poluării, pentru că noi vom aplica măsurile recomandate de autorități și vom finaliza fertilizarea solului cu îngrășământ organic, dar problema mirosului neplăcut din Cluj va persista atâta timp cât cauza reală rămâne în umbră ”, spune dr. ing. Ioan Popa, Președinte și Fondator TRANSAVIA.

În ceea ce privește practicile noastre agricole din comuna Aiton, dorim să aducem câteva clarificări importante.
În ceea ce privește mirosurile neplăcute menționate, regretăm disconfortul olfactiv semnalat de cetățeni din comuna Aiton și îi asigurăm că am luat și luăm întotdeauna măsuri pentru a minimiza impactul acestuia. Compania noastră cooperează cu autoritățile și oferă transparență în privința practicilor agricole și a impactului asupra mediului, desfășurându-și toate activitățile agricole în conformitate cu reglementările și normele emise de autoritățile locale și naționale competente. Astfel, în data de 24 august 2023, am trimis o adresă de informare către Primăria Comunei Aiton cu privire la faptul că în începând cu 28.08.2023 compania noastră va distribui îngrășământ natural pe terenul femei situat în extravilanul al comunei.
Suntem conștienți de impactul pe care îl pot avea practicile agricole asupra sănătății oamenilor și mediului înconjurător și de aceea utilizăm în fermele noastre vegetale cât de mult posibil îngrășământ organic mai prietenos cu mediul pentru cultivarea cerealelor necesare hrănirii puilor noștri și intervenim doar fazal cu produse de sinteză pentru care respectam cu strictețe legislația privind cantitățile admise în administrare pe soluri/culturi conform celor mai bune tehnici aplicabile.
„Cu toții vrem o mâncare cât mai naturală și sănătoasă, iar folosirea îngrășământului natural organic în agricultură este un pas important pentru a asigura acest lucru. Chiar dacă la nivel local, izolat, poate apărea temporar un disconfort olfactiv în timpul procesului de fertilizare cu îngrășământ organic, trebuie să luăm în considerare beneficiile pe termen lung pe care le aduce această practică pentru sănătatea tuturor, la fel cum se întâmplă peste tot în Uniunea Europeană. Oriunde mergeți în vacanțe, pe lângă zone agricole, fie că e Franța, Germania, Austria, simțiți miros atunci când se fertilizează. Dar acolo nu comentează nimeni pentru că e o practică înțeleasă, acceptată și promovată pentru beneficiile sale ecologice. Aceste mirosuri „de țară”, care apar izolat, local, deși neplăcute, sunt un compromis mic în comparație cu beneficiile pe care le aduce utilizarea îngrășământului organic pentru sănătatea noastră și a mediului înconjurător”, adaugă dr. ing. Ioan Popa, Președinte și Fondator TRANSAVIA.

Folosim într-o manieră sustenabilă și ecologică îngrășământ natural organic provenit din amestec de dejecții de pui cu așternut uzat, conform studiului agrochimic al companiei și planurilor de fertilizare, în doza recomandată de normele de Bune Practici Agricole, în funcție de tipul de cultură. Amintim că gunoiul provenit de la păsări are umiditatea cea mai redusă din întreaga categorie (față de ovine, bovine etc.), diminuând astfel intensitatea mirosului. În plus, amestecul de dejecții cu așternut uzat stă la stabilizat, conform Codului de Bune Practici Agricole, 6 luni, timp în care procesele biologice care au loc în interiorul deponiei de dejecții distrug eventualii agenți patogeni, iar concentrațiile de amoniac și hidrogen sulfurat scad în limite care nu afectează sănătatea oamenilor.
Suntem angajați într-un proces continuu de îmbunătățire a practicilor noastre pentru a minimiza impactul asupra calității aerului și de aceea colaborăm cu laboratoare acreditate. Probele noastre pentru amoniac și hidrogen sulfurat, prelevate zilele acestea prin metode instrumentale sunt în lucru la laboratorul ALS Romania din Ploiești, acreditat RENAR, urmând ca rezultatele să ne parvină la începutul săptămânii viitoare. Aceste rezultate vor veni în completarea celor obținute de laboratorul mobil al Agenției pentru Protecția Mediului Cluj în perioada 4-6 septembrie, din prelevarea de mostre de la ferma vegetală și la depozitul acesteia din satul Rediu, care au indicat faptul că nivelul hidrogenului sulfurat (H2S) a fost sub limita admisă, însă valorile măsurate pentru amoniac (NH3) au fost peste nivelul admis, respectiv 0,1421mg/m3 în cazul fermei și, respectiv de 0,1171mg/m3 la depozit (valoarea maximă admisă: 0,100mg/m3). Continuăm să monitorizăm cu atenție, vom aplica măsurile recomandate de autorități, fiind determinați să acționăm ferm pentru a îmbunătăți procedurile interne astfel încât să prevenim pe viitor astfel de situații. Totodată, așteptăm rezultatele analizelor efectuate pe probele de sol și de dejecții prelevate de OSPA împreună cu APIA și Direcția pentru Agricultură. Iar conform informațiilor publice, auto-laboratorul mobil de la APM Bacău va fi relocat în proximitatea fermei vegetale din satul Rediu, comuna Aiton. Menționăm că acest auto-laborator este dotat cu stație meteo și urmărește agenți poluanți rezultați din procese de ardere, instalații de ardere, care însă nu sunt specifici activității noastre.
[1] https://ziarulfaclia.ro/miroase-urat-la-cluj-napoca/
[2] https://www.agerpres.ro/social/2023/09/05/cluj-prefectura-a-instituit-o-celula-de-criza-pentru-identificarea-sursei-mirosurilor-din-mai-multe-localitati–1164486

Source link

Facebook Comments Box

Eveniment

Scandal violent în parkingul Primăriei Cluj: O femeie a rupt bariera, a lovit un polițist și pe șoferul viceprimăriței

Alex Campian

Published

on

Un incident grav a avut loc joi, în jurul orei 11:00, în fața parkingului Primăriei Cluj-Napoca, unde o femeie din Turda a provocat un scandal de proporții. Femeia, aflată la volanul unui autoturism, a forțat accesul în parcarea subterană, a rupt bariera de intrare cu mâna și a devenit violentă atât cu șoferul viceprimăriței Oláh Emese, cât și cu un polițist sosit la fața locului.

Potrivit martorilor, femeia a devenit agresivă după ce a observat mașina viceprimăriței efectuând manevre de parcare. Convinsă că aceasta încearcă să-i „taie calea”, a pătruns pe contrasens și a tamponat vehiculul oficial de trei ori consecutiv, provocând pagube minore.

Șoferul viceprimăriței a coborât pentru a discuta cu aceasta, moment în care a fost agresat fizic de femeie. Spiritele s-au încins rapid: vizibil furioasă, conducătoarea auto a rupt cu mâna bariera de la intrarea în parking. Situația a escaladat și mai mult în momentul apariției unui echipaj de la Secția 1 Poliție, când femeia l-ar fi lovit și pe unul dintre polițiști.

Toată scena s-a desfășurat sub privirile celor două fetițe minore ale femeii, aflate pe bancheta din spate a mașinii.

La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj, însă nu a fost necesară intervenția acestuia. După calmarea situației, femeia a fost lăsată să plece acasă împreună cu copiii, dar s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, iar șoferul agresat va depune, la rândul său, plângere pentru lovire.

De asemenea, va fi formulată o plângere penală pentru distrugerea barierei de acces.

Precizări oficiale de la IPJ Cluj

„În data de 29 mai, în jurul orei 11:00, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Cluj-Napoca cu privire la faptul că o persoană de sex feminin, aflată la volanul unui autoturism, ar fi acroșat un autovehicul în timp ce încerca să intre în parking. Ulterior, conducătoarea auto ar fi coborât din vehicul, devenind recalcitrantă cu șoferul, și ar fi forțat bariera de acces, provocând avarii”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Stiri

Acuzații grave la Cluj: Profesară, suspectată că a tras de păr și a umilit o elevă

Alex Campian

Published

on

O profesoară de la Școala Gimnazială Ciurila, județul Cluj, este cercetată penal după ce ar fi agresat fizic și verbal o fetiță de 10 ani. Potrivit procurorilor, incidentul a avut loc în timpul activităților desfășurate în cadrul programului educațional „Săptămâna Verde”.

Profesoara este acuzată că a tras-o de păr pe copilă, a trântit-o pe un scaun și a umilit-o în fața colegilor, adresându-i jigniri legate de statutul social și aspectul fizic.

„Inculpata M.A., în data de 08.05.2025, în jurul orei 12:30–13:00, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca profesor la Școala Gimnazială Ciurila, în cadrul activităților organizate de «Săptămâna Verde» la locul de joacă «Alsofulle Event, Playground & More» din satul Filea de Jos, a tras-o de păr pe eleva D.A.M., în vârstă de 10 ani, pe o distanță de aproximativ 4–5 metri. Ulterior, a trântit-o pe un scaun și i-a adresat injurii și cuvinte jignitoare, motivând că fetița ar avea un nivel de inteligență, statut socio-economic și aspect fizic inferior altor elevi”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.

Reținută și apoi plasată sub control judiciar

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore în cursul zilei de miercuri, 21 mai 2025. A doua zi, procurorii au dispus plasarea sa sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„La data de 21.05.2025, față de inculpata M.A. s-a dispus reținerea pentru 24 de ore de către organele de cercetare penală.
Prin ordonanța emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în aceeași zi a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acesteia, sub acuzația de:
Purtare abuzivă, conform art. 296 alin. (1) Cod Penal
Purtare abuzivă, conform art. 296 alin. (2) raportat la art. 193 alin. (1), (21), lit. a), b) și c) Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 77 lit. h) Cod Penal.
În data de 22.05.2025, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, până la 20.07.2025 inclusiv.”

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, cu sprijinul polițiștilor de la Secția 9 Poliție Rurală Turda.

Sursa: Agerpress

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cultura

🔴 Minunea ascunsă de lângă Cluj! Ce se află la 120 de metri sub pământ?

Cosmin Ardelean

Published

on

Salina Turda, bijuteria subterană a Clujului! Ce atracții spectaculoase te așteaptă la 120 de metri sub pământ

Salina Turda rămâne unul dintre cele mai fascinante locuri din România, atrăgând anual peste 600.000 de turiști din întreaga lume. Aflată la doar 30 km de Cluj-Napoca, această minune a fost inclusă de CNN în topul celor mai impresionante destinații subterane, fiind depășită doar de un râu subteran din Filipine.

Un parc de distracții unic în lume, la 122 de metri sub pământ

Ce face Salina Turda atât de specială? Un parc de distracții subteran, amplasat în inima unei foste mine de sare! Vizitatorii pot experimenta:
🎡 O roată panoramică, de unde se poate admira întreaga salină.
🛶 Un lac subteran, perfect pentru plimbări romantice cu barca.
🎳 Bowling, biliard și locuri de relaxare, într-o atmosferă spectaculoasă.
🎭 Un amfiteatru subteran, unde sunt organizate concerte și evenimente speciale.

De la depozit de brânză la destinație de top

Salina Turda are o istorie fascinantă:
✔️ Exploatarea sării s-a încheiat în 1932.
✔️ A fost folosită ca adăpost în Al Doilea Război Mondial.
✔️ A devenit, pentru o perioadă, depozit de brânză.
✔️ A fost transformată în una dintre cele mai impresionante atracții turistice din lume.

Astăzi, turiștii pot coborî în salină cu un lift panoramic din sticlă, oferind o vedere spectaculoasă asupra pereților de sare, care strălucesc într-un joc fascinant de lumini.

O excursie de neuitat, la doar 30 de minute de Cluj

Salina Turda este destinația ideală pentru o escapadă de o zi, fie că vrei o doză de aventură, relaxare sau o lecție de istorie. Fiecare colț al acestui loc îmbină perfect trecutul cu modernitatea, oferind vizitatorilor o experiență unică și de neuitat.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite