Connect with us

Prin Oras

Indicele Gargară, sau amintiri despre metroul lui Boc

Alex Campian

Published

on

Ce bine-mi pare c-ați luat țeapă!

Să luăm realizările “investiţionale” ale guvernărilor Boc şi să le transpunem în metri de autostradă. Indicele Autostradă, un fel de Big Mac Index. Sau Indicele Gargară.Guvernările lui Boc au înaintat cu 62 de metri de autostradă pe zi. Că să-şi fi onorat întreaga gargară electorală (de1.000 de kilometri de autostradă), Emil Boc ar fi trebuit să stea la guvernare încă vreo 44 de ani (cu tot cu sâmbete, duminici, sărbători legale şi punţi de relaxare între aceste sărbători legale – adică 365 de zile pline).Investițiile record în infrastructura rutieră din România, promise în guvernările lui Boc, s-au concretizat în 53 de kilometri de autostradă și circa 630 de kilometri de drumuri naționale reabilitați, în condițiile în care bugetele de investiții ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (cum se numea CNAIR pe atunci) au însumat, numai în 2009 și 2010, circa 3,4 miliarde de euro în total.Conform datelor raportate, în 2009, sub mandatul la Transporturi al lui Radu Berceanu, s-au alocat investiţiilor 2,1 miliarde de euro, rezultând 42 de kilometri din Autostrada Transilvania, între Turda și Gilău. De banii aceştia s-au mai reabilitat vreo 400 de kilometri de drumuri naționale.În 2010 s-au mai inaugurat 11 kilometri de autostradă (tronsonul Turda -Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania) și s-au mai modernizat aproximativ 230 de kilometri de drumuri naționale.Şi, gata.Gata cu gluma. Putem începe să şi plângem după realizările din mandatele lui Boc. Statistica ne arată că, în 2010, s-au electrificat 18 kilometri de cale ferată şi s-au dezafectat alţi 1000 de kilometri de cale ferată gata electrificată. Aşa ne-a “curentat” o înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional. Dar asta e altă poveste.Măcar am rămas cu 53 de kilometri de autostradă. Chit că din Cluj-Napoca nici acum nu te poţi “urca” sau “coborî” de pe “investiţie”.Venind mai spre zilele noastre, în 2020, Emil Boc anunța că metroul clujean ar urma să aibă o lungime de 14,4 kilometri, 14 stații și un cost de un miliard de euro, lucrările desfășurându-se pe o perioadă de 11 ani.În 2021, conform studiului de fezabilitate, metroul din Cluj s-a lungit la 21 de kilometri şi 19 stații. Fireşte, şi costurile au urcat la 2,05 miliarde de euro. Dar s-a scurtat timpul de execuţie la 5 ani, “dacă va fi finanţat din bani europeni”, ne-a zis Emil Boc.Cu plaivazul în mână, comparând cifrele din 2010, cu cele din 2021, observăm că euro a reuşit performanţa să se devalorizeze faţă de sine însuşi. E drept că cam (sic!) comparăm mere cu pere: 42 de kilometri de autostradă şi 400 de kilometri de drumuri naţionale reabilitate, cu 20 de kilometri de tunel metrou şi staţii, suprafaţă cu subteran, totuşi, volumele de lucrări şi “consumabilele” sunt comparabile. Iar realitatea din teren, când vine vorba despre lucrările patronate de Emil Boc, o bate pe cea de pe hârtie.Să ne gândim, de exemplu, la “complexitatea” lucrărilor de la celebra “Centură de Diamant”: cei 24 de kilometri ne-au costat 5 ani şi 530 de milioane lei. Şi încă se mai peticeşte la “investiţie”. Lucrare de suprafaţă, care va să zică.Să nu vorbim despre celebrul pod “Porţelanului” care s-a trezit cu un picior în sare, în schimb să vorbim despre cei 1,6 kilometri de drum pe patru benzi “realizaţi” către “investiţia” CREIC.Investiţia a început în anul 2015, pe fonduri europene: 17,9 milioane lei – cheltuiţi şi daţi înapoi Uniunii, din buzunarele noastre, din cauză că lucrarea nu s-a finalizat conform contract. Nu s-a finalizat, că una era pe hârtie şi altfel le-a plecat drumul la vale când s-au apucat de “buldozerit” prin zonă. Şi asta după ce au aruncat cu bani în studii “geo” de 5 bani mănunchiul.Aşa că, sume importante s-au dus pe lucrări de consolidare a terenului. În final, 1,6 kilometri de drum (DE SUPRAFAŢĂ) ne-au costat 7 ani şi 24 de milioane de lei. Şi, deşi inaugurat, tot nu este gata. Drumul este practicabil deși, pe alocuri, mai sunt mormae de pământ lăsate în urmă de muncitori, câteva semne de interzis și un minișantier unde se va construi (cândva, cumva) un sens giratoriu.Având aceste date la îndemână, încercaţi să vi-l închipuiţi pe Emil Boc scăpat în subteran cu metrouţul lui… Câţi ani, câţi bani, ne vor costa gargarele lui politicianiste?Vestea bună este că, din punctul de vedere al târâtului investiţiei (comparat cu ce a realizat el ca prim ministru), metroul ar putea fi gata în 339 de zile.Şi, gata!(nu mai râdeţi acolo în spate!)

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Info

24Pay a revenit, CTP Cluj modernizează sistemul de validare: cititoare noi, rapiditate crescută

Stefania Heinz

Published

on

Transportul public din Cluj trece printr-o nouă etapă de modernizare. În ultimele săptămâni, CTP Cluj a început înlocuirea vechilor validatoare din autobuze cu unele noi, moderne și mult mai rapide. Noile cititoare de carduri promit un proces de validare fluent, fără întârzieri, menite să reducă timpul de urcare și să îmbunătățească experiența călătorilor.

Cititoare rapide și o experiență mai fluidă pentru pasageri

Noile dispozitive sunt proiectate să răspundă instant la apropierea cardului contactless sau a biletului pe dispozitiv. Acest lucru ajută în mod special orele de vârf, când validarea lentă putea provoca aglomerații la urcarea în autobuz. Ecranele sunt mai luminoase, ușor de citit, iar interfața este mult mai intuitivă.

Cel mai așteptat anunț: 24Pay funcționează din nou în Cluj

După o perioadă destul de lungă în care aplicația 24Pay nu a fost disponibilă în Cluj, vestea bună este că serviciul a fost repornit și funcționează impecabil. Pasagerii pot cumpăra din nou bilete direct de pe telefon, simplu și rapid, fără să mai caute automate sau chioșcuri.

Noutăți în 24Pay: abonamente pe 1 și 2 linii

Pe lângă clasicele bilete de călătorie, 24Pay a introdus o opțiune mult așteptată de clujeni: abonamente pe 1 linie sau 2 linii, valabile fie o săptămână, fie o lună. Această schimbare este ideală pentru cei care folosesc transportul public doar pe trasee fixe și nu au nevoie de un abonament general.

Astfel, utilizatorii pot:

  • cumpăra rapid abonamentul dorit, direct din aplicație

  • evita cozi sau drumuri suplimentare

  • avea toate titlurile de călătorie într-un singur loc, pe telefon

Un pas înainte pentru mobilitatea urbană în Cluj

Modernizarea cititoarelor și revenirea 24Pay sunt semnele unei infrastructuri digitale tot mai mature. CTP Cluj continuă să investească în soluții care simplifică viața călătorilor și reduc interacțiunile fizice inutile.

Pentru un oraș în continuă creștere precum Cluj-Napoca, astfel de îmbunătățiri sunt esențiale pentru un transport public eficient și adaptat nevoilor actuale.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

Incident pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj‑Napoca cu un pasager al cursei Wizz Air în drum spre Roma

Stefan Petre

Published

on

În această seară, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, pe avionul Wizz Air cu destinatia cu destinația Roma, un pasager a suferit o stare bruscă de rău, cel mai probabil din cauza tensiunii foarte ridicate. Evenimentul a generat intervenția imediată a serviciilor medicale.

📍 Ce s-a întâmplat
Potrivit martorilor, la câteva minute după începerea procedurilor de îmbarcare, un bărbat aflat în zona de așteptare s-a dezechilibrat și a început să se simtă foarte rău — colegii şi personalul de la poarta de îmbarcare au anunțat alarma.

Echipajul de intervenţie – ambulanţă şi personal medical – a ajuns rapid la faţa locului şi a preluat pasagerul.

În timp ce intervenţia avea loc, îmbarcarea către Roma a fost temporar suspendată pentru a permite accesul liniștit al echipajului medical.

Apoi, pasagerul a fost transportat la un spital din Cluj-Napoca pentru investigaţii suplimentare.

🔍 Implicaţii şi reacţii
Deşi nu este confirmat oficial, se pare că starea de rău ar fi legată de o criză de tensiune arterială, cel mai probabil agravată de emoţie, efort sau stres.

Personalul aeroportuar şi compania aeriană au gestionat rapid situaţia, evitând o escaladare — pasagerii rămaşi au fost informaţi şi îmbarcarea s-a reluat în scurt timp.

Pentru ceilalţi pasageri spre Roma, se recomandă o verificare a stării de sănătate personale înainte de urcarea la bord, mai ales dacă există afecţiuni preexistente (hipertensiune, cardiace).

🧭 Ce urmează
Din motive de confidenţialitate, detaliile privind starea pacientului nu au fost făcute publice.

Dacă starea lui va cere anularea sau reprogramarea zborului, compania Wizz Air va comunica în mod oficial.

 

Pasagerilor li se recomandă să verifice statusul zborului online sau la ghişeul companiei înainte de a se prezenta la poartă

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

Din ecoul oțelului spre respirația verde a viitorului – RIVUS la Bienala de Arhitectură din Transilvania 2025

Stefania Heinz

Published

on

RIVUS, simbolul transformării urbane: de la trecutul industrial la un viitor sustenabil – prezent la Bienala de Arhitectură Transilvania 2025

În cadrul Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2025, proiectul RIVUS aduce în atenția publicului o instalație artistică ce vorbește despre transformare, memorie și renaștere urbană. Lucrarea, intitulată „Ecourile transformării: de la trecutul industrial la viitorul sustenabil”, poate fi vizitată până duminică, 26 octombrie, pe strada Iuliu Maniu nr. 2, în fața Centrului de Tineret din Cluj-Napoca.

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

O poveste despre evoluție și identitate urbană

Instalația este o galerie vizuală ce marchează trecerea simbolică de la istoria industrială a uzinei Carbochim către noua etapă de dezvoltare – RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România.

În prima etapă a acestui proces, compania IULIUS a relocat fabrica Carbochim într-o zonă potrivită activităților industriale și a investit 7 milioane de euro pentru modernizare și eficientizare, fără a întrerupe producția.

Construită pe baza unui element autentic recuperat din vechea fabrică, instalația combină metalul și textilele într-o spirală narativă, care ilustrează transformarea sitului industrial: de la înființarea Carbochim în 1949, până la reconversia actuală într-un spațiu urban mixt, deschis comunității.

Un omagiu adus istoriei industriale a Clujului

Lucrarea amplasată în fața Centrului de Tineret este o invitație la reflecție asupra modului în care orașele pot evolua fără a-și pierde identitatea. Fabrica Carbochim a trecut prin multiple etape și provocări, devenind un exemplu de adaptare și bune practici industriale.

Publicul poate descoperi instalația pe tot parcursul Bienalei, între 20 și 26 octombrie 2025, și poate afla mai multe despre viziunea RIVUS – transformarea unei foste zone industriale într-un spațiu viu, integrat și sustenabil.

RIVUS: reconversie cu respect pentru trecut și privirea spre viitor

Proiectul RIVUS pune accent pe păstrarea identității locului, integrând în noul ansamblu două clădiri cu valoare arhitecturală:

  • fosta hală a cuptoarelor, viitoarea Hală cu arcade,

  • și clădirea administrativă din cărămidă roșie.

Astfel, memoria industrială a zonei este readusă în circuitul urban contemporan, printr-o abordare care combină patrimoniul cu inovația.

RIVUS în cifre: un proiect unic în România

  • Două clădiri industriale reconvertite în spații culturale, de office și servicii;

  • Peste 5,2 hectare de spații verzi și un nou parc urban;

  • Grădină japoneză pe acoperiș;

  • Centru de arte – o premieră într-un proiect imobiliar românesc;

  • Zone de distracție și experiențe în premieră regională;

  • Cinematografe cu cele mai noi tehnologii, pentru prima dată în Transilvania;

  • Spații de birouri premium;

  • 142.000 mp de spații comerciale, ce integrează retailul, serviciile publice și zonele de relaxare;

  • Peste 400 de magazine, inclusiv premiere naționale;

  • Peste 30 de restaurante și cafenele cu vedere spre râul Someș.

Dezvoltat pe cele 14 hectare ale fostei platforme Carbochim, proiectul RIVUS redă orașului un spațiu ce era utilizat doar în proporție de 30%, transformându-l într-un pol urban vibrant.

Descoperă mai multe despre cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România pe www.rivus.ro și pe rețelele sociale Instagram și Facebook.


Bienala de Arhitectură Transilvania 2025: despre etică, estetică și comunitate

Cluj-Napoca găzduiește între 17–26 octombrie 2025 una dintre cele mai importante manifestări dedicate arhitecturii din România – Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA), organizată de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Transilvania.

Ediția din acest an are ca temă „est.etic”, o reflecție asupra modului în care etica și estetica se împletesc în arhitectura contemporană, formând comunități sustenabile, responsabile și incluzive.

Detalii complete pe www.batra.ro și www.oartransilvania.ro.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom