Connect with us

Prin Oras

Tragediile de sub ochii specialiștilor care au și rolul de părinți. Cazul lui David Delcea arată DIN NOU ipotenta crasa a Statului Român și a părintelui specialist care acum se dă victimă

Alex Campian

Published

on

Cel care a atacat cu cuțitul o femeie în fața magazinului Profi, este fiul unui cunoscut medic psiholog din Cluj. Tânărul avea probleme mintale grave: la începutul anului s-a filmat scoţând ochii unei pisici, apoi a atacat o femeie cu o cărămidă

In urma cu patru ani, Ziar de Cluj a prezentat un caz exstraordinar in care o fosta profesoara de la UBB, fiica Sofiei Chirică -profesor universitar în cardul Catedrei de Psihologie a UBB Cluj, care și-a sechestrat ani buuni copilul în casă, privându-l de educație și socializare. Mai multe aici și aici. Cazul s-a terminat aproape tragic. După ce Ziar de Cluj a apelat la mai multe instituții pentru ca tatăl copilului să-l recupereze de la mama cu probleme mintale, femeia a ieșit din apartament și a încercat să se arunce cu copilul în fața unui autobuz din Zorilor. Șoferul a frânat la timp, poliția a intervenit, iar micuțul a fost dat tatălui și femeia internată la psihiatrie. Știți cât a durat până la acest final fericit? Vreo patru ani!!!Zilele trecute, un copil cu probleme mintale, fiul psihologului Cristian Delcea, a înjughiat o femeie care se afla la cumpărături într-un supermarket din Cluj-Napoca. Tânărul a intrat în atenția poliției în iarnă când schijuia, tortura și se filma în timp ce omora pisici. La scurt timp după, Ziar de Cluj a obținut informația potrivit căreia tânărul a încercat să omoare un medic pe stradă, aruncând cu o cărămidă în capul acesteia. Femeia s-a speriat și a primit îngrijiri medicale, însă nu a dorit să depună plângere împotriva minorului problematic. De atunci și până în prezent, Delcea jr. a fost internat la o clinică de specialitate, iar în baza unor evaluări (sursele noastre susțin că tatăl acestuia a apelat la colegi pentru a obține evaluări favorbile) minorul a fost externat și predat familiei. Vezi și: EXCLUSIV: Băiatul unui medic de la IML Cluj, internat la PSIHIATRIE. Tânărul a scos ochii unei pisici și a atacat o femeie cu cărămidaSurpriză, după tentativa de omor, Delcea jr. a primit o sentință de la Tribunalul Cluj conform căreia ar trebui internat din nou într-o clinică de specialitate. Doar că centrul care funcționa la Cluj-Napoca, dedicat pe tratarea minorilor cu astfel de probleme, s-a închis. Astfel că minorul a stat păzit de mascați într-o secție de poliție până s-a găsit un spital care să își asume internarea lui: Spitalul Obregea.„În baza art. 248 alin. 1, 2 şi 8 rap. la art. 247 al.1 şi 2 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi, în consecinţă, dispune internarea medicală provizorie, nevoluntară, într-o instituţie specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii a suspectului D.Delcea, cercetat pentru săvârşirea tentativei la omor, p.p.de art.32 al.1 C.penal rap.la art.188 al.1 şi 2 C.penal cu aplicarea art.113 al.3 C.penal. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.” Părinții acestuia se declară victime ale sistemului și susțin că nu mai știu ce să facă cu el. În seara în care minorul a înjunghiat o femeie, ei știau că el se află într-o cameră alăturată într-o biserică, ei participând la slujbă, iar juniorul la un studiu biblic. Copilul s-ar fi cerut la baie și de acolo a fugit. Surse din cadrul anchetei ne-au declarat că după ce Tribunalul Cluj a pronunțat soluția cu internarea juniorului, organele de cercetare s-au trezit că n-au unde să îl ducă, motiv pentru care s-a luat legătura cu procurorul general al României, iar în cele din urmă, provizoriu, Spitalul Obregea din capitală și-a asumat internarea lui. Procurorul general ar fi promis că ia legătura cu ministrul Sănătății și ministrul Justiției pentru a soluționa problema cu existența clinicilor de specialitate care să ofere tratament pentru astfel de persoane(am formulat o solicitare la PICCJ pentru a confirma aceste informatii). Cât despre victimizarea de care dau dovadă părinții, personal, ne-am convins de competențele domnului Cristian Delcea, când în procesul cu polițistul Paul Gavriș, fără jenă a emis o evaluare psihologică prin care spunea că acesta n-a consumat și nu consumă băuturi alcoolice. Este greu de conceput, că în mod legal, un psiholog emite astfel de evaluări fără a-și monitoriza 24 din 24 ”pacientul”. Gavriș a pierdut procesul cu noi, că evaluarea emisă de Delcea mirosea a fals și minciună, lucruri pe care noi le-am demonstrat în instanță cu imagini de necontestat. Și ca să întărim afirmația cu ipotența din titlu vă reamintim cazul micuțului Luca, omorât în bătaie de mama și fratele mai mare. Ghiciți ce? Mamei i s-a eliberat un raport favorabil prin care l-a reprimit în tutelă pe minor, deși psihologul care l-a întocmit a identificat că femeia era violentă în prezența gemenilor și îl favoriza pe băiatul cel mare. Cu toate acestea, inevitabilul s-a petrecut: copilul a fost luat acasă de mamă și acolo a și murit.Citește și: Ioana Boldis este psihologul de la DGASPC care a avut cel mai greu cuvant in reintegrarea lui LUCA, copilul ucis de mama in bataie. DETALII SOCANTE  

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Cum aleg pacienții cabinetele stomatologice din Mărăști și ce face diferența reală

Diana Petrescu

Published

on

Cartierul Mărăști din Cluj-Napoca oferă o varietate largă de cabinete stomatologice, fiecare promițând tratamente moderne și rezultate bune. Totuși, experiența pacienților arată că diferențele dintre aceste cabinete nu țin doar de dotări sau prețuri, ci mai ales de modul în care este trăit actul medical.

Pentru mulți, vizita la stomatolog rămâne asociată cu stresul, durerea sau disconfortul. Însă, din ce în ce mai des, apar și exemple care schimbă complet această percepție.

Ce caută, de fapt, pacienții

Analizând opiniile pacienților care au trecut prin mai multe cabinete stomatologice din Mărăști, apar câteva criterii recurente:

  • tratamente fără durere

  • o abordare calmă și atentă

  • explicații clare

  • tehnologie modernă

  • senzația de siguranță și confort

Deși multe cabinete bifează teoretic aceste aspecte, puține reușesc să le îndeplinească în mod constant.

Experiența care schimbă așteptările

Există cabinete în Mărăști unde tratamentele sunt corecte din punct de vedere medical, dar realizate într-un ritm alert, cu mai puțină atenție la confortul pacientului. În contrast, tot mai mulți pacienți vorbesc despre experiențe complet diferite, în care procedurile sunt atât de fine încât relaxarea devine naturală.

Sunt relatări frecvente despre pacienți care spun că au ajuns să se relaxeze complet în timpul tratamentului, unii chiar afirmând că „ai putea adormi în scaun”. Acest tip de feedback nu apare întâmplător și este strâns legat de profesionalismul și experiența medicilor.

Rolul tehnologiei moderne

Un alt element important care separă cabinetele obișnuite de cele cu adevărat performante este nivelul aparaturii utilizate. Tratamentele minim invazive, diagnosticarea precisă și intervențiile sigure sunt posibile doar acolo unde există investiții constante în tehnologie.

În acest context, Cabinetul Stomatologic Diacicov este menționat frecvent ca exemplu de bună practică, fiind recunoscut pentru utilizarea unor echipamente moderne și pentru adaptarea continuă la noile standarde din stomatologia actuală.

De ce este recomandat de pacienți

Fără a fi promovat agresiv, Cabinetul Diacicov apare constant în recomandările pacienților din Mărăști. Motivele invocate sunt similare:

  • lipsa aproape totală a durerii

  • mișcări extrem de precise și delicate

  • medici care explică și lucrează cu răbdare

  • o stare de calm rar întâlnită într-un cabinet stomatologic

Rata mare de pacienți care revin și recomandă mai departe este un indicator clar al calității serviciilor, mai ales într-o zonă cu ofertă atât de diversă.

Concluzie

Alegerea unui cabinet stomatologic în Mărăști nu ar trebui să se bazeze doar pe proximitate sau preț. Experiențele pacienților arată că diferența reală este dată de confort, finețea tratamentelor și nivelul tehnologic.

Iar atunci când aceste criterii sunt analizate obiectiv, Cabinetul Stomatologic Diacicov este adesea menționat ca reper și recomandare naturală pentru cei care își doresc o experiență stomatologică lipsită de durere și stres.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

Mașină cuprinsă de flăcări pe Tăietura Turcului. Nu se cunosc încă detalii

Stefania Heinz

Published

on

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, pe Tăietura Turcului. Incidentul a atras atenția șoferilor aflați în zonă, traficul fiind îngreunat temporar.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului, precum și forțe de ordine pentru asigurarea zonei. Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii focului și nici dacă există persoane rănite.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale incidentului. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom