Connect with us

Economie

Centura Metropolitană, prioritate pentru prefectură. „Nu blocați investițiile majore în Cluj!”

Maria Costea

Published

on

Centura Metropolitană, prioritate pentru prefectură. „Nu blocați investițiile majore în Cluj!”


Proiectele prioritare ale județului vor fi Centura Metropolitană și Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), a anunțat noul prefect Mircea Abrudean. El a avertizat șefii instituțiilor să nu blocheze proiectele publice pe fonduri europene și investitorii privați.
“Sunt două proiecte majore în județ care vor avea prioritate: Centura Metropolitană a municipiului Cluj-Napoca și CMID. Trebuie să avem toată deschiderea în colaborea cu instituțiile angrenate în aceste proiecte, să le tratăm cu celeritate și să ne dăm tot concursul. Aceste proiecte nu sunt ale mele, ale primarilor sau ale președintelui consiliului județean, iar dacă nu vom găsi soluții pentru ca ele să se concretizeze nu va fi bine deloc pentru noi toți, clujenii.

Fac apel la patriotismul dvs. local și la profesionalismul de care ați dat dovadă pentru a nu le bloca, desigur cu respectarea întocmai a legislației. Vă rog să nu apelați la termenele maximale, adică dacă trebuie un aviz în 30 de zile, să nu le lungim! Nu de multe ori m-am lovit de aceste aspecte birocratice”, a menționat Abrudean.

Primarii de comune, puși la cozi

“Aceste proiecte și cele de dezvoltare locală pe fonduri europene vor trebui să aibă prioritate în fața instituțiilor. Nu mi se pare normal ca un primar de comună cu 2.000 de oameni să fie pus la cozi și să fie tratat cu indiferență, mai ales că aceste unități-administrativ teritoriale au proiecte de milioane de euro, iar fondurile europene reprezintă unica lor șansă de a obține acești bani.

În loc să corespondăm luni de zile cu o primărie, mai bine îi dăm un telefon primarului și îi spunem față în față ceea ce are de făcut. Pe noi nu ne interesează culoarea politică a primăriei, ci să se concretizeze acele proiecte pe bani europeni. Rolul meu nu este să încurc, ci să mă ocup de aspecte de management și de viziune, eu nu intervin în problemele tehnice”, spune noul prefect.

Clujul cu 1 milion de locuitori își cere drepturile

“În relația cu structurile centrale, Clujul primește mult prea puțin față de ceea ce merită, fiind pe locul doi în România ca putere economică, după București. Tocmai de aceea nu este normal să lucrăm cu personal dimensionat la nivelul anilor 2000. Totuși, Clujul are neoficial aproape 1 milion de oameni și de aceea mă voi implica pentru a obține ceea ce merităm la nivel național.

Vreau să lucrez la nivel județean cu oameni profesioniști  care să găsească soluții la probleme, nu numai să le constate. Modul în care vă faceți treaba se răsfrânge până la urmă asupra tuturor cetățenilor, la instituțiile unde cifrele arată bine eu nu voi interveni. Pe de altă parte, instituțiile statului trebuie să aibă o mai mare aplecare asupra investitorilor privați.

Eu am activat în cadrul parcurilor Industriale Tetarom, am participat la negocierile cu marii investitori, inclusiv cu cei de la Nokia, iar principala problemă cu care aceștia se confruntă la noi este birocrația pe care ei nu o au în țările din care provin și spun că legislația nu le permite să se miște ca în statele respective. Vorbim aici despre mari companii care vin cu mulți bani și care au pretenția să fie tratate ca atare”, a spus Abrudean.

Colegiul Prefectural al Județului Cluj s-a reunit în ședință ordinară joi, la Palatul Administrativ. În cadrul ședinței au fost evaluate prioritățile privind acțiunile ce urmează a fi întreprinse de serviciile publice deconcentrate în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin programul de guvernare. Cu acest prilej s-a întrunit și Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență pentru a stabili măsurile care se vor lua în perioada sărbătorilor de iarnă.

Programată pentru 2023Centura Metropolitană poate fi terminată în 2023, dar totul depinde de Ministerul Transporturilor, beneficiarul proiectului, a menționat primarul Clujului, Emil Boc. În 30 octombrie Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a aprobat varianta 8 de traseu pentru Centura Metropolitană – Transregio Feleac. Ea va avea 38 km, leagă vestul comunei Gilău de Apahida şi are o alocare financiară de la Comisia Europeană de 150 de milioane de euro. Centura va porni de la centura Gilăului spre Florești, apoi trece prin spatele cartierelor Mănăştur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Someşeni, până spre Apahida. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Economie

Cel mai mare parc comercial din Transilvania se apropie de deschidere. URBANO Shopping & Living ajunge la 80% finalizare

Alex Campian

Published

on

URBANO Shopping & Living, considerat cel mai mare parc comercial din Transilvania, a ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 80% și se apropie de momentul deschiderii, potrivit ziardecluj.ro.

Proiectul este amplasat între Florești și Gilău și este dezvoltat de URBANO Group. Investiția este gândită ca un hub comercial și de servicii pentru vestul Zonei Metropolitane Cluj, unde vizitatorii își vor putea rezolva cumpărăturile, accesul la servicii și activitățile de timp liber într-o singură locație.

Lucrări avansate la galerii și infrastructură

Pe șantier, lucrările sunt într-un ritm susținut. Galeriile comerciale sunt aproape finalizate la nivel de fațade, procentul de execuție fiind estimat la 95%. În paralel, echipele lucrează la infrastructura rutieră interioară și la zona de hub drive-thru.

Reprezentanții dezvoltatorului au precizat că, odată cu încheierea sezonului rece, lucrările exterioare au fost accelerate, în special în zona terasamentelor și a închiderilor de clădiri.

Drumurile interioare, aproape gata

O parte importantă a drumurilor din interiorul parcului comercial este deja asfaltată. Aproximativ 70% din rețeaua rutieră internă a fost finalizată anterior sărbătorilor de iarnă.

În prezent se lucrează la terasamentele rămase și la montarea bordurilor, urmând ca în următoarele săptămâni să fie încheiată și etapa de asfaltare.

Odată finalizat, URBANO Shopping & Living este proiectat să devină unul dintre cei mai importanți poli comerciali din zona metropolitană a Clujului, cu impact direct asupra dezvoltării economice din Florești și localitățile învecinate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Economie

IT conduce topul salariilor în România: 8.000 de lei net pe lună

Alex Campian

Published

on

La început de 2026, domeniul IT rămâne cel mai bine plătit sector din România, cu un salariu mediu net de 8.000 de lei, în creștere cu 15% față de anul precedent, arată cluj24.ro

Topul domeniilor cu cele mai mari salarii

Pe lista industriilor care oferă salarii consistente se află:

  • IT – 8.000 lei net, creștere 15%

  • Petrol & gaze – 6.800 lei net

  • Automatizări – 6.200 lei net

  • Construcții, inginerie și audit/consultanță – 6.000 lei net

  • Crewing & casino – 6.000 lei net

Aceste domenii atrag candidați prin pachete salariale atractive și bonusuri, iar numărul de locuri disponibile este semnificativ: 1.500 în IT, 400 în petrol & gaze, 1.700 în construcții, 1.400 în inginerie și aproape 1.000 pentru crewing & casino.

Domeniile cu salarii mai mici

La polul opus, sectoarele cu salarii mai reduse includ:

  • Saloane și clinici de înfrumusețare – 3.900 lei net

  • Pază și protecție – 4.000 lei net

  • Retail și call-center/BPO – 4.200 lei net

Diferența între medie și venitul real este influențată de proporția mare de angajați entry-level, chiar dacă specialiștii din aceste domenii pot câștiga comparabil cu alte sectoare mai bine plătite.

Salariile după regiuni

Din punct de vedere geografic, Bucureștiul rămâne lider, cu o medie de 6.000 lei net, urmat de Cluj (5.500 lei) și Timiș (5.100 lei). În alte județe, salariile medii rămân sub 4.000 lei, cum ar fi: Vaslui – 3.800 lei, Vrancea, Vâlcea, Suceava sau Caraș-Severin – aproximativ 4.000 lei.

Așteptările candidaților versus oferta angajatorilor

Potrivit eJobs, candidații au așteptări salariale cu 30% mai mari decât ofertele actuale, diferențe mai mari fiind în sectorul bancar și imobiliare (40%), iar mai mici în jurnalism (20%), vânzări (25%) și funcții publice (29%).

Piața muncii și oportunități

În acest moment, pe platformele eJobs.ro și iajob.ro sunt disponibile peste 27.500 de locuri de muncă, pentru toate categoriile de studii și experiență, inclusiv joburi remote și internaționale.

Sursa Infp&Foto: cluj24,ro| Imagine generativa Ai

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Economie

Investiție de 30 de milioane de euro într-o nouă mină de sare din Cluj. Proiect românesc, sute de locuri de muncă vizate

Alex Campian

Published

on

Clujul intră pe harta noilor investiții din industria extractivă. O mină de sare va fi deschisă la Ploscoș, după ce compania SALT MIN SRL a primit autorizarea oficială de începere a lucrărilor în cadrul licenței de exploatare a sării geme potrivit clujcapitala.ro

Proiectul este dezvoltat de o companie cu capital 100% românesc și, potrivit reprezentanților, a parcurs toate etapele legale necesare. Prima etapă presupune investiții de aproximativ 4 milioane de euro, destinate infrastructurii inițiale, achiziției de echipamente și organizării perimetrului minier.

Pe termen mediu, valoarea totală a investițiilor este estimată să ajungă la 30 de milioane de euro, pe măsură ce proiectul va fi extins și consolidat.

Vicepreședintele companiei, Avram Gal, a anunțat începerea oficială a lucrărilor:

În calitate de vicepreședinte al companiei Salt Min, anunț începerea lucrărilor la mina de sare de la Ploscoș, ca urmare a emiterii Autorizării de începere a lucrărilor din cadrul Licenței de exploatare sare gemă deținută de SC SALT MIN SRL. Acest moment confirmă parcurgerea tuturor etapelor legale și marchează trecerea la faza operațională a unui proiect strategic, dezvoltat de o companie cu capital 100% românesc.

În prima etapă sunt prevăzute investiții de aproximativ 4 milioane de euro, destinate infrastructurii inițiale, echipamentelor și organizării perimetrului minier. Ulterior, investițiile totale sunt estimate să ajungă până la 30 de milioane de euro, pe măsură ce proiectul va fi extins și consolidat. Obiectivul este implementarea unor tehnologii moderne, respectarea celor mai înalte standarde de mediu și siguranță și crearea de locuri de muncă stabile care să contribuie direct la dezvoltarea economică a zonei.

Compania deține toate autorizațiile și avizele necesare emise de instituțiile competente ale statului român, în deplină conformitate cu legislația în vigoare. Exploatarea sustenabilă a propriilor resurse reprezintă una dintre cele mai solide șanse de relansare economică pentru România și un pas esențial spre creșterea competitivității la nivel european.

Mina de la Ploscoș este mai mult decât o investiție industrială. Este un semnal că dezvoltarea poate începe prin capital românesc, prin respectarea legii și prin asumarea responsabilă a valorificării bogățiilor naturale ale țării.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era