Eveniment
Cât l-a costat gluma cu coronavirusul pe clujeanul care a pus pe jar autoritățile

Un clujean s-a ales cu amendă după ce, marți, în urma unui accident rutier, a făcut o glumă afirmând că se grăbeşte pentru că tocmai a sosit din Italia.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaş, a declarat, marţi, corespodentului Mediafax, că un șofer implicat într-un accident rutier cu un autobuz a mers la sediul companiei de transport pentru a încheia constatarea amiabilă, iar din discuţiile purtate aici a reieşit să se grăbeşte pentru că a venit cu o seară înainte din Italia.
Bărbatul a semnat actele şi plecat, iar reprezentanţii companiei au sesizat Poliţia. Imediat după sesizare au fost luate măsuri urgente pentru verificarea veridicității aspectelor semnalate și luarea măsurilor care se impun, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu.
Conform polițiștilor, oamenii legii au verificat şi locul de muncă al bărbatului, dar şi la aeroport şi la frontieră, constatându-se că a revenit din Italia în anul 2018, nu “aseară”. Bărbatul a spus că a glumit și a fost sancţionat cu 1.000 lei pentru farsa cu coronavirusul.
Poliţiştii clujeni atrag atenţia că astfel de atitudini vor fi sancţionate în condiţiile date de măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Eveniment
Lovitură pentru “mafia lemnului” din Cluj. Ce au găsit polițiștii la o firmă din zona de munte

Eveniment
Înșelătorie de tip „maimuța” la o cursă Bolt. „Vor să fure de unde apucă” / „Am pățit asta la Cluj” / „Mai bine cu taxi”

Eveniment
Se ÎNCHIDE circulația pe strada Uliului

-
Eveniment2 days ago
Poveste lui Andrei Burcă, fundașul de fier al CFR-ului. ”Voiam să mă las de fotbal! 8 luni nu luasem niciun salariu, stăteam la părinți, pe banii lor. Îmi era și rușine”
-
Eveniment19 hours ago
Clujean, furios pe taximetriștii de la aeroport: doar curse lungi, în euro, înjurii. ”Da’, până când?”
-
Eveniment13 hours ago
Înșelătorie de tip „maimuța” la o cursă Bolt. „Vor să fure de unde apucă” / „Am pățit asta la Cluj” / „Mai bine cu taxi”
-
Eveniment15 hours ago
Se ÎNCHIDE circulația pe strada Uliului
-
Eveniment16 hours ago
Record european pentru Ciprian Deac și Claudiu Petrila. Jucătorii de la CFR Cluj, greu de depășit
-
Eveniment19 hours ago
Anunțul controversat al unei asociații de locatari din Cluj Napoca: „Curățenia în jurul blocului este obligatorie. Pentru neparticipare se aplică sancțiuni de 40 lei/ap.”
-
Eveniment2 days ago
Hoţii din Floreşti fură cărucioarele copiilor ziua în amiaza mare. S-au săturat de biciclete?
-
Eveniment21 hours ago
FĂRĂ SANCȚIUNI la ”George Coșbuc” după cazul elevei care a căzut de la etajul 3 / Se schimbă sistemul de deschidere a geamurilor