Connect with us

Eveniment

Gata cu hărţuirea la locul de muncă! Amenzile sunt uriașe

Stefania Heinz

Published

on

Gata cu hărţuirea la locul de muncă! Amenzile sunt uriașe

Legea care interzice hărţuirea la locul de muncă a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Amenzile pot ajunge până la 200.000 de lei.
Potrivit legii, “constituie hărţuire morală la locul de muncă şi se sancţionează disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat, de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii angajatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale sau prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acţiuni sau gesturi”.

Constituie hărţuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnităţii, integrităţii fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajaţi, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru. În înţelesul prezentei legi, stresul şi epuizarea fizică intră sub incidenţa hărţuirii morale la locul de muncă.

Conform actului normativ, fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărţuire morală. Niciun angajat nu va fi sancţionat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauză că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărţuirii morale la locul de muncă.

Angajaţii care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă răspund disciplinar, în condiţiile legii şi regulamentului intern al angajatorului. Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală a angajatului pentru faptele respective.

Angajatorul are obligaţia de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii şi combaterii actelor de hărţuire morală la locul de muncă, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern al unităţii de sancţiuni disciplinare pentru angajaţii care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă. În caz contrar, sancţiunea este amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.

De asemenea, este interzisă stabilirea de către angajator, în orice formă, de reguli sau măsuri interne care să oblige, să determine sau să îndemne angajaţii la săvârşirea de acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 200.000 lei.

Angajatul victimă a hărţuirii morale la locul de muncă trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărţuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condiţiile legii. Intenţia de a prejudicia prin acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă nu trebuie dovedită.

Potrivit legii, constituie contravenţie hărţuirea morală la locul de muncă săvârşită de către un angajat, prin lezarea drepturilor sau demnităţii unui alt angajat, şi se pedepseşte cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom