Connect with us

Eveniment

Mormânt vechi de 4.700 de ani descoperit în Apuseni

Diana Petrescu

Published

on

Mormânt vechi de 4.700 de ani descoperit în Apuseni

Datarea cu radiocarbon, efectuată în laboratoare din Statele Unite ale Americii, a unor oseminte descoperite într-un mormânt cercetat de arheologi în 2019 pe raza comunei Râmeţ, din Munţii Apuseni, arată că acestea au o vechime de 4.600-4.700 de ani, potrivit informaţiilor prezentate de arheologi, luni, într-o conferinţă de presă.“Pentru mormântul săpat în 2019 (…), după ce a fost dusă o probă în laborator, avem o dată precisă, este (datat – n.r.) undeva la o vechime totală de 4.600 de ani – 4.700 de ani, deci din circa 2.600 – 2.500 î.Hr.. O vechime apreciabilă, dar considerăm noi că nu face parte din cele mai vechi morminte (de la Râmeţ – n.r.), totuşi. Este probabil ca mormântul descoperit în acest an, unul colectiv, să fie mai vechi decât acesta, probabil cu 200 de ani chiar, şi să urcăm începuturile acestui monument funerar către anul 2.900 – 3.000 î.Hr. Iată că populaţia preistorică din zona munţilor Apuseni, din zona Râmeţ, poate fi cu siguranţă atestată ca având o vechime de 5 milenii”, a declarat coordonatorul echipei de cercetare a sitului arheologic, Horia Ciugudean, citat de stiripesurse.ro.În ceea ce priveşte cercetările realizate în acest an în cimitirul tumular preistoric, la care au contribuit arheologi români, americani, englezi şi germani, rezultatele au fost “mai mult decât importante, spectaculoase chiar”.Horia Ciugudean a spus că după ce prima campanie de cercetări în movila funerară Râmeţ, din 2019, se încheiase cu rezultate”promiţătoare”, fiind descoperit un prim mormânt din epoca bronzului, în luna mai au fost reluate cercetările în zona aflată în hotarul comunei, spre Cheile Râmeţului, potrivit Agerpres.ro.“S-a lucrat intens, timp de două luni, cu rezultate mai mult decât importante, spectaculoase chiar. Dacă în 2019 se săpase cam aproximativ un sfert din movila respectivă, cu diametrul de circa 16 metri, acum s-a reuşit terminarea primului sector şi continuarea unui al doilea cadran, astfel cam jumătate din această movilă este în întregime cercetată. Au fost descoperit două orizonturi de înmormântări. Înmormântări care aparţin orizontului vechi, adică începutul epocii bronzului, morminte de înhumaţie, cu schelete depuse în poziţie chircită. Mai mult chiar, mormântul central este un mormânt colectiv. Doi indivizi au fost cel puţin îngropaţi în acest mormânt şi nu în poziţia anatomică. Oasele sunt aranjate, ceea ce ar putea indica că au fost aduşi dintr-un alt punct şi reînhumaţi aici”, a spus arheologul.El a adăugat că urmează ca cercetările mai precise de laborator să stabilească dacă oasele respective au fost expuse la factorii atmosferici şi abia apoi înhumate. “Oricum este un ritual aparte, cu numeroase aspecte încă puţin cunoscute”, a punctat Ciugudean.În ceea ce priveşte cel de-al doilea orizont de înmormântări, care a apărut în urma cercetărilor din 2022, acesta aparţine unei etape mai noi a epocii bronzului, cea a bronzului mijlociu, mai precis a Culturii Wietenberg, în care obiceiul era cel al incinerării morţilor.Potrivit arheologului, ceea ce se remarcă în cazul movilei de la Râmeţ este faptul că aceşti purtători ai civilizaţiei Wietenberg au ales să-şi aşeze morţii într-o movilă existentă, aparţinând unei populaţii mai vechi.“În această primă jumătate pe care am explorat-o, au apărut două tipuri de depuneri, pe de o parte acele morminte clasice, cu oasele calcinate, depuse într-o urnă, pe de altă parte au apărut şi o serie de gropi în care se găsesc răspândite oase calcinate, vase sparte în mod ritual şi depuse în umplutura gropii. De asemenea, se găsesc depuşi bolovani de calcar, care au fost practic luaţi din movila propriu zisă”, a explicat Horia Ciugudean.Arheologul a precizat că urmează ca până în iarnă să fie efectuată, în SUA, datarea cu radiocarbon a acestor oseminte.Vor fi trimise probe şi în Germania, la Institutul Max Planck, pentru analize de ADN, ceea ce va permite să fie stabilite relaţiile de înrudire care existau sau, dimpotrivă, nu existau între zonele geografice înconjurătoare.De exemplu, cercetările realizate în tumulul de la Meteş, tot în Apuseni, nu remarcă decât moştenirea genetică a populaţiilor străvechi, paleolitice, nu şi a populaţiilor de stepă, a precizat arheologul.Horia Ciugudean a afirmat că pe raza comunei Râmeţ ar exista sute de astfel de movile funerare şi iar în Apuseni, mii sau chiar zeci de mii.Rezultatele cercetării de la Râmeţ vor fi valorificate “in situ” pe viitorul traseu turistic generat de DJ 170I “Transalpina de Apuseni”.Proiectul MARBAL (Mortuary Archaeology of the Ramet Bronze Age Landscape), derulat de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Hamilton College (SUA) şi McDonald Institute Cambridge (Marea Britanie), îşi propune cercetarea unor tumuli de la începutul epocii bronzului prin investigaţii geofizice, săpături arheologice, analize de ADN, radiocarbon, izotopi de stronţiu.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Atentie video cu impact emotional !A fost spulberat de o mașină, dar s-a ridicat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat – accident șocant în Cluj!

Alex Campian

Published

on

Pieton lovit de mașină în Băișoara, județul Cluj

Un incident cu totul ieșit din comun a fost surprins de camerele de supraveghere din comuna Băișoara, județul Cluj, în data de 21 iulie 2025. Un pieton a fost lovit violent de un autoturism în timp ce traversa strada, fiind proiectat câțiva metri prin aer, direct pe asfalt.

⚠️ Atenție! Urmează detalii și imagini care vă pot afecta emoțional.

Pe imagini se vede clar cum bărbatul este surprins de autoturism chiar în mijlocul drumului. Impactul este devastator – trupul lui zboară și se izbește de asfalt cu o forță năucitoare. Toți martorii se așteptau la ce e mai rău.

Și totuși, într-un gest care pare desprins din filmele de acțiune, pietonul se ridică aproape instantaneu. Deși vizibil rănit și șchiopătând, fuge rapid spre un magazin din apropiere, lăsându-i pe toți cei prezenți în stare de șoc.

Șoferul, vizibil bulversat, pare că nu l-a observat la timp. Din primele informații, nu există indicii că autoturismul ar fi circulat cu viteză excesivă, însă vizibilitatea și reacția întârziată par să fi jucat un rol crucial.

Martorii spun că bărbatul părea „invincibil” și nu pot înțelege cum a reușit să se ridice după un asemenea impact. „Am crezut că l-a omorât. N-am mai văzut așa ceva în viața mea”, a declarat o femeie aflată la fața locului.

Autoritățile fac cercetări pentru a stabili exact circumstanțele accidentului și pentru a afla dacă victima a avut nevoie ulterior de îngrijiri medicale.

Un miracol? Noroc? Reflexe de supraviețuitor?
Oricare ar fi explicația, acest incident rămâne unul dintre cele mai stranii și impresionante accidente surprinse în județul Cluj în ultimii ani.

Foto&video: ZiuadeCluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Accident spectaculos în Andrei Mureșanu: Mașină răsturnată și doi bărbați ajunși la spital

Alex Campian

Published

on

Două mașini avariate după un accident rutier în Cluj-Napoca

Un accident rutier spectaculos a avut loc joi după-amiază, în jurul orei 18:00, în cartierul Andrei Mureșanu din Cluj-Napoca, la intersecția străzilor Gheorghe Doja și Iosif Vulcan. Două autoturisme s-au ciocnit violent, iar în urma impactului, unul dintre vehicule s-a răsturnat pe carosabil.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Cluj, în accident au fost implicate două mașini. Din fericire, nicio persoană nu a fost încarcerată. Totuși, doi bărbați, în vârstă de aproximativ 20 și 70 de ani, au fost transportați la spital pentru investigații medicale. La o primă evaluare, aceștia prezentau răni ușoare.

La fața locului au intervenit două autospeciale de intervenție cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Conform IPJ Cluj, coliziunea s-ar fi produs din cauza neacordării de prioritate. Un tânăr de 20 de ani din Maramureș, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat semnalele rutiere, intrând în coliziune cu o mașină condusă regulamentar de un bărbat de 53 de ani, care circula pe strada Iosif Vulcan. În urma loviturii, vehiculul acestuia s-a răsturnat și a acroșat un indicator rutier.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Photos: cluj24

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Video:Electric Mlaștină Castle – Când cortul devine piscină și noroiul, decor oficial de festival 🎪

Alex Campian

Published

on

Festivalieri luptând cu noroiul în zona de camping Electric Castle

La Bonțida, muzica e tare, dar nămolul mai tare!
După o noapte de ploaie torențială, zeci de festivalieri au abandonat corturile înecate în noroi și au pornit în expediție după cazare uscată (sau măcar un pat fără bălți).

🗣️ „Numai de la camping venim în fiecare zi. A cedat cortul.”
🗣️ „Am întâlnit niște români de treabă, ne-au dat un cort de rezervă. Irlandezul din mine nu era pregătit pentru Monsoon-ul din Bonțida.”

Printre marea de cizme de cauciuc, bocanci epuizați și glume amare, un tânăr a pus punctul pe “i”:
🗣️ „Nici bocancii de tură nu fac față! Cât o costa o basculantă de pietriș? Ne simțim un pic trădați…”

Dar cum spune zicala românească neverificată:
„Unde e mult nămol, acolo e și spirit de festival!”
Căci… în ziua a doua, a apărut și soarele. Iar cu el, vibe-ul:

🎤 „Indiferent de vreme, lumea vine pentru experiența Electric Castle”, a spus optimist un organizator.

👉 Campingul e încă ocupat 70%, semn că ploaia nu distruge speranța… ci doar pantofii.
🎶 18.000 de oameni au dansat aseară, udând și ultima fibră de rezistență, iar în cele 4 zile de festival se așteaptă peste 100.000 de fani.

Sursa video; Digi24.ro

Foto:Electric Castle

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom