Connect with us

Prin Oras

Deocamdată Putin a fost înfrânt, dar Ucraina va pierde – ZiardeCluj.ro

Alex Campian

Published

on

Deocamdată Putin a fost înfrânt, dar Ucraina va pierde - ZiardeCluj.ro

Ucraina a pierdut oameni. Şi va mai pierde. Teritorii şi bunuri a pierdut deja şi va mai pierde. Bunurile vor fi înlocuite, sunt înlocuibile, oamenii nu. Ce-ai omorât, omorât rămâne.Din păcate, Ucraina va pierde mult prea mult teritorial, la cum se „dezvoltă” războiul şi se relevă ipocrizia non-liderilor Occidentali.Dacă ar exista Justiţie, Schroeder ar trebui să înfunde puşcăria, nu fotoliul de sconsilier special la petrolul şi gazul rusesc, pentru modul în care a subminat independenţa energetică a Germaniei – şi prin aceasta a Uniunii Europene. Şi ar trebui să o ia cu el de mânuţă şi pe madam Merkel. „Să salvăm Planeta. Să închidem exploataţiile de cărbune. Să închidem centralele atomice. Să facem gazoducte”. „Mutti” a amuţit, nu miorlăie un cuvânt despre războiul de agresiune al Rusiei din Ucraina.Şi avem un lanţ întreg de înţelegeri subterane pe bani mânjiţi de petrol şi sânge, puţind a gaz rusesc între non-liderii occidentali şi regimul criminal al lui Putin. „Just business” – pe viaţa civililor din Cecenia, Georgia, Osetia, Azerbaijan, Siria şi de pe oriunde în lumea aceasta au trecut „Cavalerii Apocalipsei” putiniste.Banii s-au scurs din buzunarele celor asasinaţi în propriile case, în buzunarele şi afacerile non-liderilor Occidentali. Cu bandiţii nu faci afaceri. Cu teroriştii nu negociezi. Ori asta au făcut trei decenii non-liderii Occiidentali: au negociat cu teroristul numărul 1 al Planetei şi s-au făcut nu numai preş la picioarele acestuia, vânzându-şi libertatea energetică, dar s-au lăsat şi infiltraţi la cel mai înalt nivel în construcţiile „democratice” pe care ni le-au vândut nouă, est-europenilor: Uniunea Europeană, NATO. Lege şi Ordine.Acum, când apelăm la Lege şi Ordine, aflăm că Viktor Orban, Emanuel Macron, Olaf Scholtz şi mulţi alţii, au agendele sincronizate cu ale lui Putin.Când se apelează la Lege şi Ordine, aflăm că Erdogan are de plătit nişte poliţe interne.Cum să pui cu botul pe labe un terorist, criminal, violator şi lipsit de scrupule, când nu ai unitate şi coordonare în acţiuni?Când, din raţiuni care mie, personal, îmi scapă, Mircea Geoană a ajuns „numărul doi” în NATO. Da, Mister Dă Buleni, „Prostănacul” lui Ion Iliescu, cu două anchete DNA făcute pierdute la activ şi despre care aflăm dintr-o „telegramă diplomatică” scursă prin presa vremii.Citez (de la americani citire): „Un și mai mare mister este modul cum abordează Geoană Rusia. Geoană l-a criticat public pe Băsescu pentru o poziție prea dură față de Moscova, cu argumentul că Guvernul României trebuie să nu permită ca disputele din politica externă pe anumite subiecte să împiedice un dialog pe alte chestiuni.Deși Geoană se confruntă cu critici după dezvăluirea a două vizite secrete la Moscova în 2009, campania sa n-a fost afectată de subiect. Călătoria cea mai recent dezvaluită a implicat faptul că Geoană s-a dus la Moscova cu avionul oligarhului Sorin Ovidiu Vântu”.Citez şi din altă telegramă: „Alegerile prezidențiale din România: Candidatul favorit Mircea Geoană – cu mare experiență în politica externă, dar puțină substanță”.Mircea Geoană, cel despre care „agenţii 007 ai Majestăţii Sale” afirmau, în 2008, că este un „Woobly”, adică un „instabil”. Dacă un „prostănac” „instabil” e bun pentru NATO, e bun și pentru România în 2024?! „Licuriciul” să ne trăiască!Cu din aceştia ne opunem Rusiei şi lui Putin?Ce nu înţeleg non-liderii Occidentali este faptul că Rusia în sine este o mistificare la care se lucrează de sute de ani. Istoria Rusiei e plină de mistificări încă de la inceputul ei. Istoricii rusi nu recunosc că primele state ruse au fost înființate de vikingi (varegi). De fapt rușii au fost până prin secolele XVI-XVII sclavii tuturor vecinilor lor: vikingi, bulgari, khazari, polonezi, mongoli, tătari, cazaci şamd. Popor de sclavi, rușii au rămas cu dorința măririi. Mărirea lor ca imperiu s-a bazat pe slăbirea şi slăbiciunile altor popoare. Aşa și-au consolidat puterea iar imperiul lor a ajuns la dimensiunile cunoscute, subjugând o multime de națiuni, o bună parte dintre ele fiind și in zilele noastre sub jugul lor, altele dispărând definitiv. Pe românește se spune „s-a văzut țiganul împărat”.Toate aceste războaie de cucerire (invazii şi anexări teritoriale) sunt prezentate de istoriografia oficială sovieto-ruso drept „eliberări”: „eliberararea” Basarabiei în 1812, 1940 și 1944, „eliberarea” Finlandei, „eliberarea” Poloniei în secolul XVIII, 1939 și 1944, „eliberarea” Letoniei, Lituaniei și Estoniei în 1940, „eliberarea” Europei de Est în 1944, „eliberarea” Ucrainei şamd. Dorința ce mai mare a imperialismului rus si sovietic a fost  să „elibereze” Constantinopolul și să obțină cu această ocazie accesul neîngrădit la Marea Mediterană. Spre norocul lumii întregi nu au reusit.Toate aceste „eliberări” au urmat acelaşi tipar, de mai bine de 100 de ani. Pentru „eliberarea” Basarabiei, de exemplu, de sub jugul „imperialismului” românesc, pe teritoriul Ucrainei de azi, sovieticii au înființat în perioada interbelică o falsă republică autonomă moldovenească. Transnistria de azi este o parte a acelei republici.După 1990 și destrămarea Uniunii Sovietice puterea Rusiei a scăzut însă tupeul rusilor nu. Treptat influența rușilor în fostul spațiu ex-sovietic a revenit iar amenintările către noile state independente rebele au crescut. După o perioadă de acalmie, Rusia a continuat „eliberările”, iar Transnistria, Georgia, Osetia, Cecenia, Abhazia, Crimeea (şi portul Sevastopol), Lugansk-ul, Donbas-ul sunt printre ultimele teritorii „eliberate” de aceştia.Rusia încearcă să-și recâștige dominația asupra fostelor republici sovietice și din Europa de Est. Pentru a realiza acest lucru apelează la toate mijloacele permise si nepermise. Să luăm exemplul României. Avem mulţimea de slugi care au trecut incognito pe la Moscova să dea raportul, care fac lobby pe față, sau care, prin toate mijloacele media, susțin poziţia politică și „istorică” a Rusiei.Scopul Rusiei pe termen scurt este unul singur: SĂ SE MENŢINĂ CA MARE PUTERE A ZONEI DE EST A EUROPEI. Pe termen lung Rusia nu a renunțat la vechea sa dorință de a alunga nord-americanii din Europa și dominarea Vechiului Continent.De aceea Europa a fost invadată de capital rusesc (fie direct, fie prin prepuși). Altă tactică aplicată este „mituirea”greilor din UE: Germaniei îi livreaza gaze la prețuri de rahat, din Franța cumpără portelicoptere de miliarde de euro. Yaht-uri de lux de ici, de colo…Ce sunt restul statelor din UE pentru ruși? Rahat cu perje – nişte pete colorate pe o hartă pe care încă nu scrie mare: RUSIA.Dmitri Rogozin, fost emisar al Kremlinului în Trasnistria şi fost ambasador la ONU, zicea, pe când se amplasa Scutul de la Deveselu, că România se comportă ca „un câine care se cacă în curtea noastră”. Păi dacă România este considerată încă „curtea noastră”, cam ce cred rușii despre Republica Moldova sau fostele republici sovietice?Sincer, poziția Rusiei nici nu mă interesează. Rușii sunt ruși și nu te aştepți la nimic bun de la ei. Însă mă interesează foarte mult poziția susținătorilor români ai Rusiei.Rusia prin compania de stat Gazprom ne vindea (ne mai vinde?) la prețul cel mai scump din Europa gazele naturale. Este motivul pentru care ne-am orientat la un moment dat către Azerbaijan pentru o nouă sursă de gaze naturale. Bineînțeles că Rusia și mafia românească din energie nu au văzut cu ochi buni această orientare. Şi nu m-aș mira ca proiectul să fi fost abandonat sau alterat de interpuşi. La fel și exploatările  de gaz de șist au fost blocate (doar sunt americane). Chiar și așa avem și noi resurse importante de gaz care acoperă jumătate din consum. Nu suntem chiar așa de dependenți de gazele rusești ca alte țări care nu au gaz nici pentru încărcat brichete.Piața rusă a fost pierdută de mult de firmele românești pentru că produsele nu mai erau competitive. Pe piața rusă România trebuie să se bată acum și cu produsele rusesti, și cu cele occidentale, și cu cele ale asiaticilor și cu cele ale statelor satelite Rusiei vândute la preț de dumping. Ce exportă România? În primul rând Dacia. Ei bine Dacia se fabrică și în Rusia numai că se numește Renault (Logan, Duster etc). Cereale? Au și rușii. Lemn? Au și rușii.  Bunuri de larg consum? Probabil au o imagine, în Rusia, la fel ca bunurile lor la noi.Iar noi, ce să fi cumpărat din Rusia mai bun calitativ decât din UE? Câte drujbe rusești se mai vând la noi? Câte televizoare color rusești? Câte Kashtanuri sau Mayakuri, sau ce dracu firme de produse electronice or mai avea? Câte autoturisme Lada? Câte ceasuri Pobeda? Câte aparate foto Zenit sau Kiev? Nici măcar produsele militare rusești nu mai au căutare (acum se vede şi de ce). Suntem sătuli de ele pană în gât și am plantat destule MIG-uri pe ogoarele Patriei.Concluzia este una singură: șansele ca bunurile românesti să pătrundă pe piata rusească sunt exact aceleași ca bunurile rusești să intre pe cea românească. Adică zero. Rămân în cărți doar resursele energetice, minereurile și echipamentele industriale care, dacă sunt competitive, se pot achizitiona și de o parte și de cealaltă indiferent cine conduce România sau Rusia. Iar gazele se vor importa numai cât este nevoie.Şi cu asta cred că am explicat şi cum rămâne cu „embargoul” non-liderilor Occidentali asupra Rusiei. Foamea la ruşi nu este foame cât timp există o lăcustă, un fir de iarbă, o scoarţă de copac de ros. Hrăniţi, ca slugi, sute de ani, cu lături şi picioare în burtă, ruşii înţeleg numai de bâtă şi cnut. Singurele „vorbe” pe care le aud sunt pumnii peste rât. Neamuri de slugi, numai la şuturi în burtă reacţionează şi devin atenţi.Cu telefoane de la Macron şi Scholtz, Ucraina va pierde teritorial. Apoi Rusia va lua o pauză, îşi va linge rănile, va găsi alţi lacomi pe care să-i mituiască, apoi se va năpusti peste casele şi curţile altora.Va deveni o cutumă să te trezeşti cu tancul rus la poartă.Hai, toată lumea, mâinile sus, c-o intrat pe poartă tancul rus!

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Cultura

Prima casă evreiască din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei prinde contur la Cluj. Un proiect unic care recuperează o parte importantă din istoria Transilvaniei

Cosmin Ardelean

Published

on

Cluj-Napoca face încă un pas important în păstrarea și valorificarea patrimoniului multicultural al Transilvaniei. Muzeul Etnografic al Transilvaniei lucrează în această perioadă la un proiect cu o valoare istorică și simbolică deosebită: reconstruirea primei case evreiești care va intra în patrimoniul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”.

Construcția, originară din localitatea Cămărzana, Țara Oașului, reprezintă un autentic exemplu de arhitectură vernaculară și completează patrimoniul muzeului cu o componentă culturală care până acum era insuficient reprezentată.

Lucrările avansează într-un ritm impresionant

Reconstrucția a început în luna iunie, iar în doar câteva săptămâni au fost finalizate cele mai importante etape structurale ale proiectului.

Au fost realizate:

  • lucrările de terasament și pregătirea terenului;
  • fundațiile și sistemul de hidroizolație;
  • montarea structurii din lemn;
  • realizarea șarpantei;
  • montarea acoperișului din țiglă.

Proiectul este coordonat de artistul Florin Adrian Marc, managerul întregii reconstrucții, alături de o echipă formată din arhitecți, proiectanți, specialiști în conservarea patrimoniului, meșteri constructori și artizani din Maramureș.

Execuția propriu-zisă este realizată de meșterii din Rona, coordonați de Gheorghe Tifrac, recunoscuți pentru experiența lor în restaurarea și reconstruirea arhitecturii tradiționale din lemn.

Toate intervențiile respectă tehnicile tradiționale și principiile moderne de conservare a patrimoniului construit.

Urmează finisajele tradiționale

În perioada următoare, echipele de specialiști vor realiza:

  • tencuielile tradiționale pe bază de pământ;
  • finisajele specifice unei locuințe istorice;
  • amenajările exterioare;
  • integrarea construcției în circuitul expozițional al Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”.

După finalizarea lucrărilor, vizitatorii vor putea descoperi încă o pagină importantă din istoria multiculturală a Transilvaniei chiar în cadrul muzeului în aer liber din Cluj-Napoca.

Un proiect care merge dincolo de patrimoniu

Reconstrucția casei nu reprezintă doar salvarea unei clădiri istorice, ci și recuperarea memoriei unei comunități care a contribuit timp de secole la dezvoltarea Transilvaniei.

Proiectul a fost inițiat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, la propunerea artistului israelian de origine română Belu Simion Făinaru, cu sprijinul Asociației „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca, condusă de Adrian Crivii.

Ansamblul va fi completat de o instalație artistică realizată de Belu Simion Făinaru, dedicată comemorării evreilor deportați din nordul Transilvaniei și exterminați în lagărul de concentrare și exterminare de la Auschwitz.

Astfel, proiectul îmbină conservarea patrimoniului construit cu o puternică dimensiune memorială și educativă, oferind generațiilor viitoare posibilitatea de a înțelege mai bine istoria și contribuția comunităților evreiești din Transilvania.

Un efort comun al instituțiilor culturale

Transferul construcției în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” a fost posibil datorită colaborării dintre mai multe instituții și organizații.

Casa a fost transferată cu sprijinul Muzeului Județean Satu Mare, în administrarea căruia se afla monumentul, beneficiind totodată de susținerea Academiei Române, Rețelei Naționale a Muzeelor din România, Comunității Evreilor din Cluj-Napoca – Cultul Mozaic, precum și a numeroase personalități și organizații din domeniul cultural.

Prin acest proiect, Clujul demonstrează încă o dată că investiția în patrimoniu înseamnă nu doar conservarea unor clădiri istorice, ci și păstrarea memoriei colective și promovarea dialogului intercultural, oferind vizitatorilor o perspectivă autentică asupra diversității care a definit de-a lungul timpului Transilvania.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Doliu în fotbalul românesc. Gabi Mureșan s-a stins din viață la doar 44 de ani. Clujul își ia rămas-bun de la unul dintre campionii care au scris istorie pentru CFR

Stefania Heinz

Published

on

Doliu în fotbalul românesc. Gabi Mureșan s-a stins din viață la doar 44 de ani. Clujul își ia rămas-bun de la unul dintre campionii care au scris istorie pentru CFR

O veste care a căzut ca un trăsnet peste lumea fotbalului românesc și peste întreaga comunitate clujeană. Gabi Mureșan, fostul mare mijlocaș al CFR Cluj și unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la cea mai glorioasă perioadă din istoria clubului, s-a stins din viață la vârsta de doar 44 de ani.

Prea devreme. Mult prea devreme.

Există oameni care nu sunt uitați niciodată pentru ceea ce au făcut pe teren, pentru pasiunea cu care au luptat și pentru respectul pe care l-au câștigat din partea tuturor. Gabi Mureșan a fost unul dintre acești oameni. Un luptător adevărat, un lider discret, un fotbalist care și-a pus întotdeauna echipa înaintea interesului personal.

Clubul CFR 1907 Cluj a transmis un mesaj profund emoționant după aflarea tragicei vești:

„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea tragică a fostului nostru mare jucător, Gabi Mureșan, care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 44 de ani.”

Timp de șase sezoane, Gabi Mureșan a purtat cu mândrie tricoul alb-vișiniu, fiind unul dintre oamenii de bază ai echipei care a dominat fotbalul românesc. În această perioadă a contribuit la cucerirea a:

  • 3 titluri de Campion al României
  • 3 Cupe ale României
  • 2 Supercupe ale României

Performanțe care au transformat CFR Cluj într-o forță a fotbalului românesc și au adus orașului Cluj-Napoca unele dintre cele mai frumoase momente din istoria sportului.

Dar cifrele nu spun întreaga poveste.

Suporterii își vor aminti mereu de determinarea lui, de sacrificiul făcut pentru echipă și de meciurile memorabile din cupele europene, în care CFR Cluj a înfruntat fără teamă adversari uriași precum Manchester United, AS Roma sau Braga. Au fost seri în care Clujul a demonstrat Europei că poate visa și poate învinge, iar Gabi Mureșan a fost unul dintre oamenii care au făcut posibil acest lucru.

După încheierea carierei de fotbalist, Gabi Mureșan a ales să își continue misiunea în slujba oamenilor. Din anul 2020 ocupa funcția de primar al comunei Apold, unde era apreciat pentru implicarea, modestia și apropierea față de comunitate. A rămas același om simplu și respectat, indiferent de drumul pe care l-a urmat în viață.

Mesajul transmis de CFR Cluj surprinde perfect durerea resimțită de întreaga familie feroviară:

„Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipsești deja și încă nu conștientizăm că nu mai ești printre noi! Îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru și pentru fiecare CFRist în parte! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit!”

Astăzi nu plâng doar colegii săi, foștii antrenori sau suporterii CFR-ului. Plânge întreg fotbalul românesc. Plânge Clujul. Plâng toți cei care l-au admirat pentru caracterul său și pentru felul în care a reprezentat cu onoare culorile clubului.

La doar 44 de ani, Gabi Mureșan lasă în urmă o moștenire care nu poate fi măsurată doar în trofee. Lasă amintiri, emoții și un exemplu despre ce înseamnă devotamentul, seriozitatea și respectul.

iLoveYouCluj transmite sincere condoleanțe

Redacția iLoveYouCluj își exprimă profundul regret pentru dispariția lui Gabi Mureșan.

În numele nostru și al miilor de clujeni care i-au urmărit cariera, transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, prietenilor, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut.

Uneori, cuvintele sunt prea puține în fața unei astfel de pierderi.

Prea repede ai plecat dintre noi, Gabi.

Îți mulțumim pentru toate momentele de bucurie pe care le-ai oferit Clujului și fotbalului românesc. Pentru fiecare meci în care ai luptat până la ultima secundă, pentru fiecare victorie și pentru fiecare amintire care va rămâne vie în inimile suporterilor.

Odihnește-te în pace, campion.

Nu vei fi uitat niciodată.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Educatie

Clujul, locul 1 în România la Bacalaureat 2026. Performanță remarcabilă pentru elevii județului

Stefania Heinz

Published

on

Clujul demonstrează încă o dată că investiția în educație, implicarea profesorilor și munca elevilor dau rezultate. Potrivit rezultatelor afișate înainte de contestații, județul Cluj ocupă locul I la nivel național în ceea ce privește promovarea examenului de Bacalaureat 2026, cu o rată de 89,9%.

Este o performanță care confirmă tradiția județului în domeniul educației și poziționează Clujul din nou în fruntea clasamentului național. În spatele acestui rezultat se află mii de ore de studiu, dedicarea cadrelor didactice și sprijinul oferit de familii pe parcursul anilor de liceu.

Pentru fiecare elev care a reușit să promoveze examenul maturității, această reușită reprezintă începutul unui nou capitol, fie că vor urma studiile universitare, fie că își vor construi o carieră profesională.

Merită apreciat și efortul profesorilor care au pregătit generația din acest an, precum și al părinților care au fost alături de copii în această perioadă solicitantă. Rezultatul obținut de Cluj nu este unul întâmplător, ci reflectă o comunitate care continuă să considere educația una dintre cele mai importante investiții în viitor.

În același timp, un mesaj de încurajare se îndreaptă către elevii care nu au obținut rezultatul dorit în această sesiune. Bacalaureatul poate fi susținut din nou, iar un examen nu definește valoarea, potențialul sau viitorul unei persoane. Perseverența și încrederea în propriile forțe sunt cele care fac diferența pe termen lung.

Felicitări tuturor absolvenților, profesorilor și părinților pentru această performanță care aduce din nou Clujul pe primul loc în România la Bacalaureat 2026!

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

Imagini dramatice în Cluj-Napoca! O mașină Bolt a fost mistuită de flăcări pe strada Corneliu Coposu

Stefania Heinz

Published

on

Momente de panică vineri seara pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca, unde o mașină utilizată în regim de ride-sharing prin platforma Bolt a fost cuprinsă de flăcări, sub privirile șocate ale trecătorilor și șoferilor aflați în trafic.

Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, autoturismul, un Volkswagen ID.3 electric, ar fi început să scoată un fum dens în timp ce se deplasa, după care incendiul s-a extins rapid. Martorii aflați la fața locului au povestit că în doar câteva minute autoturismul a fost înghițit de flăcări, iar coloana de fum era vizibilă de la mare distanță.

Mai multe echipaje de pompieri au intervenit de urgență pentru lichidarea incendiului. Intervenția a fost una dificilă, așa cum se întâmplă frecvent în cazul incendiilor care implică vehicule electrice, unde răcirea bateriei necesită proceduri speciale și un timp mai îndelungat.

Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime, însă autoturismul a fost distrus aproape în totalitate. Imaginile surprinse imediat după incendiu arată că din mașină a rămas doar caroseria carbonizată.

Deocamdată, cauza exactă a izbucnirii incendiului nu a fost comunicată oficial, urmând ca aceasta să fie stabilită în urma verificărilor efectuate de autoritățile competente. Primele relatări ale martorilor indică faptul că fumul părea să provină din zona bateriei, însă această informație nu reprezintă o concluzie oficială.

Incidentul a atras atenția numeroșilor clujeni aflați în zonă, iar imaginile cu mașina Bolt complet carbonizată au devenit rapid virale în mediul online.

📹 VIDEO cu imaginile surprinse la fața locului pot fi urmărite mai jos.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

⚠️ RO-ALERT în Cluj! Urmează o oră cu fenomene meteo extreme. Autoritățile cer populației să se adăpostească

Egon Kilin

Published

on

⚠️ RO-ALERT în Cluj! Urmează o oră cu fenomene meteo extreme. Autoritățile cer populației să se adăposteasca

Un nou mesaj RO-ALERT a fost transmis în această după-amiază pentru județul Cluj, avertizând asupra unor fenomene meteo periculoase care se pot manifesta într-un interval foarte scurt.

Potrivit avertizării, între orele 17:00 și 18:00, sunt așteptate averse torențiale, cantități de apă de 25–35 l/mp, descărcări electrice frecvente, rafale de vânt de 70–80 km/h și grindină cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.

Meteorologii avertizează că vremea se poate schimba brusc, iar în doar câteva minute străzile pot fi inundate, vizibilitatea poate scădea considerabil, iar rafalele puternice de vânt pot doborî crengi sau pot desprinde obiecte nesecurizate.

Ce recomandă autoritățile?

✔️ Evitați deplasările dacă nu sunt absolut necesare.
✔️ Adăpostiți-vă într-o clădire sigură și evitați copacii izolați.
✔️ Nu lăsați mașinile parcate sub arbori sau stâlpi de electricitate.
✔️ Asigurați obiectele aflate pe balcoane și terase.
✔️ În timpul descărcărilor electrice, evitați zonele deschise și cursurile de apă.

⚠️ Dacă vă aflați deja în trafic, conduceți cu prudență și adaptați viteza la condițiile meteo, deoarece vizibilitatea poate deveni foarte redusă într-un timp foarte scurt.

Distribuiți informația și anunțați-i și pe cei dragi. În astfel de situații, câteva minute de precauție pot face diferența.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era