Connect with us

Prin Oras

Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean: „Blocarea examenelor de Bacalaureat este singura armă cu care mai putem să acționăm și să atragem atenția Guvernului că existăm și noi, educația!” – ZiardeCluj.ro

Alex Campian

Published

on

Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean: „Blocarea examenelor de Bacalaureat este singura armă cu care mai putem să acționăm și să atragem atenția Guvernului că existăm și noi, educația!” - ZiardeCluj.ro

Sindicatele din învățământul preuniversitar au protestat săptămâna trecută în fața Guvernului, însă acțiunea sindicală a profesorilor a fost ignorată, ca de obicei, de către guvernanți. Prin urmare, cadrele didactice iau în calcul acum noi acțiuni de protest, care ar putea culmina cu blocarea examenului de Bacalaureat, singura pârghie care le-a rămas profesorilor la îndemână pentru a-i determina pe politicieni să le ia în considerare revendicările.Ziar de Cluj a discutat astăzi cu Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean, pentru a ne clarifica ce a determinat sindicatele să declanșeze protestele de săptămâna trecută, care a fost rezultatul protestelor și care sunt acțiunile sindicale viitoare pe care și le propun profesorii.„Principalul motiv pentru care am declanșat protestul din 25 mai în fața Guvernului – cele 3 federații reprezentative din învățământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Spiru Haret și Federația Alma Mater s-au unit și au spus în aceeași voce: unitate și solidaritate!Scopul a fost, în primul rând, neacordarea conform legii salarizării, Legea 153, a drepturilor noastre care ni se cuvin și care trebuiau să fie acordate din septembrie 2020.Al doilea motiv a fost personalul nedidactic, care la ora actuală este insuficient și este încadrat cu salariul sub minim pe economie, la 1600 – 1700 net în mână, fără a li se acorda niciun spor. Aveau sporul acela de condiții de muncă. Pentru acești bani oamenii vin temporar, că nu și-au găsit încă un alt loc de muncă.Trei: am protestat pentru colegii de la cluburile sportive școlare și Palatul Copiilor, pe care onor Ministerul Educației vrea să-i transfere la autoritatea publică locală, adică la primării. Aici vorbim de proprietăți, nu vorbim de unitatea școlară, în sine, fiindcă o școală sportivă, un club al copiilor are cabană, are terenuri de sport, care ar intra în patrimoniul primăriilor.Mai putem sublinia faptul că personalul nedidactic de foarte mult timp este nemulțumit, în primul rând de condițiile de muncă, având lipsă de personal și de multe ori efectuează ore suplimentare care nu sunt remunerate și nu se dă nici timp liber compensatoriu măcar pentru acești angajați.După 3 ore de stat acolo în soare la 30 de grade, onor Guvernul nici nu ne-a băgat în seamă, nici nu știa că suntem acolo! Am fost peste 1200 de participanți din toate județele țării, poate că veneau și mai mulți, dar în ziua respectivă era evaluarea la clasa a șasea și alte activități din cauza cărora nu au putut să se deplaseze colegii din țară. Oricum, ca număr am fost destul de mulți și, totuși, după o săptămână, niciun semnal nu avem din partea Guvernului, să ne bage și pe noi în seamă, pe cei din educație”, a explicat, pentru Ziar de Cluj, Lucia Cojocaru.Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului și prin votul majorității de guvernământ, a semnat majorarea salariilor bugetarilor, de la 1 iulie, cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 și nivelul în plată la finele anului trecut. Parlamentul a decis, totodată, majorarea cu 15% a salariului de bază pentru angajații Ministerului Transporturilor și Ministerului Culturii. Majorarea este acordată pentru „complexitatea muncii”. De asemenea, Legislativul a hotărât și acordarea unui spor de 50% pentru bugetarii implicați în proiecte finanțate din fonduri externe rambursabile, cât și aplicarea integrală pentru angajații Parlamentului a legii salarizării unitare a bugetarilor.Potrivit profit.ro, măsura a fost introdusă marți în comisia pentru muncă a deputaților și votată în aceeași zi în plenul Camerei Deputaților, prin amendarea unui proiect legislativ care prevedea inițial majorarea cu 10% a salariilor de bază pentru „personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, profesor/antrenor”.Cât vor primi, până la urmă, profesorii?„Doar din presă ce am văzut că, într-adevăr, se dă la toți bugetarii acea pătrime care ni s-ar cuveni din legea salarizării, Legea 153. Profesorii ar primi, în medie, 200 de lei, care nu acoperă, la ora actuală, nici inflația, la prețurile care sunt acum.Un salariu mediu în învățământ este în jur de 3000 de lei. Debutantul are 2300-2500, acolo se învârte. Și după 38 de ani vechime și cu toate gradele, ajunge la 4200 net”, a precizat Lucia Cojocaru.În aceste condiții, care sunt viitoarele acțiuni sindicale?„Deocamdată, săptămâna aceasta, trebuie să avem o întâlnire cu toți liderii din țară, la nivelul federației și, dacă se va hotărî, fiindcă nu noi, liderii, vom lua decizia, sigur, vom consulta membrii noștri de sindicat din instituțiile de învățământ, dar nemulțumirile trebuie să spun că există, și premisele unor proteste, chiar să ajungem și la blocarea examenelor de Bacalaureat. Este singura armă cu care mai putem să acționăm și să atragem atenția Guvernului că existăm și noi, educația!Acum câțiva ani am făcut grevă de 3 săptămâni și nu ni s-a tăiat nicio zi din salariu, am recuperat și am câștigat niște drepturi atunci. Bine, a fost alt guvern și cu alții am putut discuta. La momentul acesta, nu avem cu cine discuta, din păcate”, a declarat Lucia Cojocaru.Ministrul Educației anunță schimbări în învățământul preuniversitar: se renunță la mediile semestriale și la obligativitatea susținerii tezelor semestriale. Va fi necesară o singură medie generală la sfârșitul anului școlar.„Structura anului școlar este deja cunoscută, a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Modificarea esențială, deja agreată este că se renunță la mediile semestriale. Se renunță la obligativitatea susținerii tezelor semestriale. Va fi necesară o singură medie generală la sfârșitul anului școlar. S-a agreat că minimul de note este N+3, unde N este numărul de ore pe săptămâna. Altfel spus, pentru o disciplină care are două ore pe săptămână într-un întreg an școlar vor fi necesare cel puțin cinci note. A fost stabilită poziționarea vacanței mobile din luna februarie. Sunt 30 de județe care au decis că vacanța să fie în ultima săptămână, sunt 10 care au decis că vacanța să fie în a treia săptămână, iar două (București și Suceava) au decis că vacanța să fie în a două săptămână din februarie”, a declarat Sorin Cîmpeanu, citat de biziday.ro.Ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică sunt îngrijorătoare în ceea ce priveşte viitorul pieţei muncii din România. Când 23% din tineri nu reușesc să se angajeze, putem vorbi despre subminarea pieţei muncii interne.Potrivit Institutului Național de Statistică, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna aprilie a acestui an, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, însă reţine atenţia nivelul ridicat, de 22,7%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).Cum vor afecta noile modificări educația elevilor, pregătirea lor pentru piața muncii?„Eu cred că va afecta într-o oarecare măsură, fiindcă atât corpul profesoral, cât și copiii, nu sunt pregătiți pentru această schimbare. Și, pe de altă parte, trebuia să ne consulte și pe noi, sindicatele. Din păcate, nu a avut loc această consultare. Nu este obișnuită lumea, e pusă în fața faptului împlinit. Să fim serioși: tu nu mai dai mediile acelea semestriale, notele le dai cum le dai, nu sunt teze, cum faci evaluarea? Deci, sunt aici mai multe impedimente care ar trebui discutate metodic cu oamenii de specialitate și bineînțeles că și noi avem, că tot în învățământ lucrăm și cei de la sindicat, și să ne spunem și noi părerea! A apărut ieri ROFUIP-ul, regulamentul de organizare interioară. Acolo a fost în Comisia de Dialog Social, și ieri a fost ultima și federația noastră a venit cu propuneri pertinente care să modifice regulamentul acesta. Deci, noi tot timpul venim în sprijinul Ministerului să îmbunătățim sau să le amintim ce omit ei din anumite prevederi care ar fi în beneficiul colegilor noștri și al învățământului, bineînțeles!Fiecare când vine la minister, cu guvernul lui, are așa o anumită concepție, să se vadă amprenta lor, când sunt la minister și la guvern”, a declarat Lucia Cojocaru.Așadar, învățământul românesc se confruntă în continuare cu aceleași probleme cu care s-a confruntat dintotdeauna: proasta salarizare, care scade motivația cadrelor didactice și de a preda, și de a se încadra în învățământ. Cu profesori plătiți ca la casă la supermarket nu se poate face performanță în clasă. Iar regulamentele, pe de altă parte, se schimbă de la un ministru la altul, doar de dragul schimbării, ca fiecare politician ajuns în funcție să arate că a schimbat ceva, că și-a lăsat amprenta asupra învățământului românesc. Învățământ care, de la o generație la alta, scoate tineri tot mai slab pregătiți pentru piața muncii.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Stefania Heinz

Published

on

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat. Pe un grup dedicat profesioniștilor din domeniul taximetriei, a apărut o postare care a stârnit un val de emoție și regrete: „Taximetria din Cluj-Napoca a pierdut un coleg. Așa cum îi spuneam noi, „Mami”, un om bun, un coleg adevărat, plecat mult prea devreme dintre noi.”

Postarea, plină de durere și respect, este un omagiu adus unui bărbat care, deși nu mai este printre noi, va rămâne în inimile celor care l-au cunoscut. „Mami” era un nume drag colegilor săi, un om care a fost mereu acolo pentru oricine avea nevoie de ajutor, un suflet generos care a lăsat o amprentă adâncă în comunitatea taximetriștilor din Cluj.

Acesta nu a fost doar un coleg de serviciu, ci o persoană care știa cum să aducă un zâmbet pe fețele celor din jur. Prietenii din breaslă își aduc aminte de momentele petrecute împreună, de discuțiile sincere și de momentele de camaraderie care făceau din fiecare zi de muncă o experiență mai ușoară. Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie pierderea imensă simțită acum de toți cei care l-au cunoscut.

„Plecare mult prea devreme” – aceasta este fraza care se repetă în comentariile colegilor, subliniind cât de nedreaptă este viața uneori. Moartea prematură a unui om bun este o tragedie care lasă urme adânci, nu doar în familie, ci și în cercul celor care l-au admirat și respectat.

Condoleanțele pentru familia îndurerată sunt exprimate de către întreaga comunitate de taximetriști, care le transmite un mesaj de compasiune și putere în aceste momente grele. „Dumnezeu să vă dea putere în aceste momente grele și să-l așeze pe Mami în pace și lumină”, sunt cuvintele care reflectă durerea profundă resimțită de toți cei care au avut onoarea să-l întâlnească.

În aceste clipe de tristețe, taximetriștii din Cluj își dau adio unui coleg drag, un om care a fost mult mai mult decât un simplu partener de muncă – a fost un prieten, un sprijin, o prezență caldă într-o lume adesea marcată de agitație și oboseală.

„Drum lin, coleg drag” – aceasta este încheierea postării, un ultim omagiu adus unui om care va rămâne mereu în amintirea celor care l-au iubit și respectat.

Pierderea unui coleg de muncă nu este niciodată ușoară, dar în cazul lui „Mami”, ea este cu atât mai grea, având în vedere impactul pe care l-a avut asupra celor din jurul său. Rămas bun, „Mami”. Drum lin! 🕊️🚖

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

Maria Costea

Published

on

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora Shopping Center din Cluj-Napoca după finalizarea amplului proiect de renovare aflat în pregătire. Intervenția propusă urmărește redefinirea relației dintre clădire și oraș, cu un accent puternic pus pe deschidere, vizibilitate și integrare urbană.

Accesul principal dinspre strada Brassai Sámuel este gândit ca un punct-cheie al noii identități arhitecturale. Fațada este tratată prin suprafețe vitrate ample, care permit o legătură vizuală directă între interiorul centrului comercial și spațiul public. Această abordare transformă clădirea dintr-un volum închis într-un element permeabil, care comunică activ cu orașul.

Conceptul de transparență este folosit ca strategie de mediere urbană, având rolul de a estompa granița dintre spațiul comercial și țesutul urban din jur. Prin utilizarea sticlei și a volumelor clare, proiectul propune un dialog continuu între activitățile din interior și viața străzii, contribuind la animarea zonei și la creșterea atractivității pietonale.

Renovarea nu vizează doar o actualizare estetică, ci și o repoziționare a Sora Shopping Center în peisajul central al orașului, adaptată nevoilor actuale ale comunității urbane. Noua imagine sugerează un spațiu mai luminos, mai accesibil și mai conectat la fluxurile pietonale și vizuale ale Clujului.

Proiectul este semnat de Atelier Fkm, în colaborare cu Filofi și Trandafir Arhitectură, echipe care propun o viziune contemporană asupra regenerării clădirilor existente, punând accent pe sustenabilitate, deschidere și integrare urbană.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Cum aleg pacienții cabinetele stomatologice din Mărăști și ce face diferența reală

Diana Petrescu

Published

on

Cartierul Mărăști din Cluj-Napoca oferă o varietate largă de cabinete stomatologice, fiecare promițând tratamente moderne și rezultate bune. Totuși, experiența pacienților arată că diferențele dintre aceste cabinete nu țin doar de dotări sau prețuri, ci mai ales de modul în care este trăit actul medical.

Pentru mulți, vizita la stomatolog rămâne asociată cu stresul, durerea sau disconfortul. Însă, din ce în ce mai des, apar și exemple care schimbă complet această percepție.

Ce caută, de fapt, pacienții

Analizând opiniile pacienților care au trecut prin mai multe cabinete stomatologice din Mărăști, apar câteva criterii recurente:

  • tratamente fără durere

  • o abordare calmă și atentă

  • explicații clare

  • tehnologie modernă

  • senzația de siguranță și confort

Deși multe cabinete bifează teoretic aceste aspecte, puține reușesc să le îndeplinească în mod constant.

Experiența care schimbă așteptările

Există cabinete în Mărăști unde tratamentele sunt corecte din punct de vedere medical, dar realizate într-un ritm alert, cu mai puțină atenție la confortul pacientului. În contrast, tot mai mulți pacienți vorbesc despre experiențe complet diferite, în care procedurile sunt atât de fine încât relaxarea devine naturală.

Sunt relatări frecvente despre pacienți care spun că au ajuns să se relaxeze complet în timpul tratamentului, unii chiar afirmând că „ai putea adormi în scaun”. Acest tip de feedback nu apare întâmplător și este strâns legat de profesionalismul și experiența medicilor.

Rolul tehnologiei moderne

Un alt element important care separă cabinetele obișnuite de cele cu adevărat performante este nivelul aparaturii utilizate. Tratamentele minim invazive, diagnosticarea precisă și intervențiile sigure sunt posibile doar acolo unde există investiții constante în tehnologie.

În acest context, Cabinetul Stomatologic Diacicov este menționat frecvent ca exemplu de bună practică, fiind recunoscut pentru utilizarea unor echipamente moderne și pentru adaptarea continuă la noile standarde din stomatologia actuală.

De ce este recomandat de pacienți

Fără a fi promovat agresiv, Cabinetul Diacicov apare constant în recomandările pacienților din Mărăști. Motivele invocate sunt similare:

  • lipsa aproape totală a durerii

  • mișcări extrem de precise și delicate

  • medici care explică și lucrează cu răbdare

  • o stare de calm rar întâlnită într-un cabinet stomatologic

Rata mare de pacienți care revin și recomandă mai departe este un indicator clar al calității serviciilor, mai ales într-o zonă cu ofertă atât de diversă.

Concluzie

Alegerea unui cabinet stomatologic în Mărăști nu ar trebui să se bazeze doar pe proximitate sau preț. Experiențele pacienților arată că diferența reală este dată de confort, finețea tratamentelor și nivelul tehnologic.

Iar atunci când aceste criterii sunt analizate obiectiv, Cabinetul Stomatologic Diacicov este adesea menționat ca reper și recomandare naturală pentru cei care își doresc o experiență stomatologică lipsită de durere și stres.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom