Connect with us

Sanatate

Spitalul Orășenesc Huedin se transformă ușor într-un hub medical al zonei de vest a județului Cluj

Tudor Calinescu

Published

on

Spitalul Orășenesc Huedin se transformă ușor într-un hub medical al zonei de vest a județului Cluj


Cu un corp de clădire reabilitat în totalitate și echipamente medicale de ultimă generație, unitatea va putea depista și trata o paletă mai largă de afecțiuni. Odată cu inaugurarea vechiului corp de clădire, pacienții beneficiază de servicii medicale de înaltă calitate. Investiția de peste 7 milioane de euro s-a realizat din fonduri europene. 
Primăria Orașului Huedin a finalizat implementarea a două proiecte de reabilitare și dotare cu aparatură medicală a Spitalului Orășenesc Huedin, instituția medicală devenind astfel hub medical pentru partea de vest a județului Cluj, deservind inclusiv comunități din județele limitrofe. Inaugurarea corpului de clădire și a aparaturii medicale a avut loc joi, 21 decembrie 2023. 

“Este un lucru extrem de important pentru orașul nostru având în vedere că acesta este străbătut de DN1/E60, unde au loc foarte multe accidente iar Spitalul Orășenesc Huedin se află în prima linie pentru salvarea acestor vieți. Mai mult, chiar dacă Spitalul nostru este un spital orășenesc susținut de o comunitate de 8000 de locuitori, el funcționează în fapt ca un hub medical pentru întreaga regiune de vest a județului Cluj, deservind o populație de aproximativ 70.000 de locuitori din județele Cluj, Alba, Sălaj și Bihor.  Investițiile pe care le-am realizat în această unitate medicală reprezintă angajamentul nostru ferm pentru sănătatea locuitorilor orașului Huedin precum și a întregii zone. Investiția inaugurată azi depășește 7 milioane de EURO” , a spus Mircea Moroșan, primarul orașului Huedin. 

Cel mai important este că pacienții nu vor trebui să se deplaseze la Cluj-Napoca pentru un examen de computer tomograf, spre exemplu. Această investigație imagistică se poate realiza în prezent în cadrul Spitalului Orășenesc Huedin. În cazul unui eveniment rutier ori a unui accident dar și în alte situații grave, computerul tomograf este cel care îl ghidează pe medic pentru a lua cele mai bune decizii pentru pacient. 

“Această investiție este deosebit de importantă pentru această zonă deoarece populația din această microregiune era nevoită să parcurgă chiar și 100 de Km până la cea mai apropiată unitate sanitară. Odată cu această investiție, acest drum se scutește și vom avea servicii medicale performante pe plan local. Aici a fost creat un ambulatoriu de specialitate, cu 14 cabinete medicale și laboratoare și au fost achiziționate foarte multe aparate medicale extrem de performante”, a precizat Adina Pașcalău, manager Spital Orășenesc Huedin 

Ovidiu Cîmpean, secretar de stat, a lăudat eforturile făcute de Primăria Huedin pentru a readuce la viață vechiul corp de clădire și dotarea acestuia cu aparatură medicală performantă. 

“Regiunea NV este cea mai performantă la nivel național și asta se datorează muncii autorităților locale și a județului Cluj și sper ca în viitor să fie pregătite și alte proiecte pentru cetățenii din această zonă. Ca o comparație, suntem la un moment de bilanț pentru Programul Regional 2014-2020, care luna aceasta se încheie, și suntem aproape de o absorbție de 100%, iar aceast aspect este o premieră pentru România de când țara noastră este membru UE”, a spus Ovidiu Cîmpean, secretar de stat MIPE.

Europarlamentarul Daniel Buda, prezent la inaugurarea investiției, a evidențiat că sănătatea este o prioritate și pentru Comisia Europeană. Acesta a mai adăugat că va sprijini, în continuare, proiectele de la Huedin.

“La nivelul Parlamentului European ne preocupăm mereu de ceea ce înseamnă alocările financiare, inclusiv pentru spitale. Săptămâna trecută s-au mai alocat de la Comisia Europeană 685 de milioane de euro pentru 7 țări, printre care și România, pentru a fi investiți în sănătate”, a declarat și Daniel Buda, europarlamentar PNL.

La evenimentul de inaugurare au participat reprezentanți ai instituțiilor statului, politicieni cu activitate la nivel local, județean și național, medici, precum și colaboratori privați ai Spitalului Orășenesc Huedin.

“Reabilitare energetică a clădirii vechi a Spitalului Orășenesc Huedin”, proiect în valoare de 15.407.230,39 lei cu TVA, din care suma eligibilă finanțată din fonduri europene este de 12.971.030,09 lei, iar diferența de 2.436.200,30 lei reprezintă suma neeligibilă și a fost finanțată din bugetul local al orașului Huedin. Finanțarea cheltuielilor eligibile a fost realizată astfel: 85% Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 13% bugetul de stat și 2% contribuția UAT Huedin.

Reabilitarea clădirii vechi a Spitalului Orășenesc Huedin a cuprins următoarele lucrări: amenajare și drenare a terenului pe care e amplasată clădirea, lucrări de construcții la structura de rezistență și la arhitectura clădirii, lucrări de instalații sanitare, termice și electrice, protecția împotriva radiațiilor, lucrări de construcție a liftului, lucrări de construire a sistemului de securitate la incendiu, construirea de structuri suplimentare pentru echipamentele medicale, instalarea centralei termice pe gaz și a pompelor de căldură, reabilitarea grupurilor sanitare, precum și lucrări de finisaj ale elementelor de construcții.

Clădirea reabilitată a Spitalului Orășenesc Huedin, va găzdui cabinetele și laboratoarele ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul spitalului:

Cabinet Medicină Internă, Cabinet Oftalmologie, Cabinet ORL, Cabinet Obstetrică – Ginecologie, Cabinet Dermatovenerologie, Cabinet Pediatrie, Cabinet Cardiologie, Cabinet de Medicină Fizică și Reabilitare, Cabinet Neurologie, Cabinet Chirurgie General, Cabinet Psihiatrie, Cabinet Ortopedie Traumatologie, Cabinet Gastroenterologie, Cabinet Psihologie, Cabinet Endocrinologie, Laborator Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Laborator de Analize Medicale, Laborator de Medicină Fizică și Reabilitare, Laborator Radiologie și Imagistică Medicală.

“Dotare cu aparatură medicală a ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Huedin” este finanțată prin același program de finanțare (POR), și are valoarea totală eligibilă de 10,165,558,11 lei cu TVA, din care 2% reprezintă cofinanțarea orașului Huedin.

Principalele aparate achiziționate în cadrul acestui proiect:


Aparat Computer Tomograf (CT) – în valoare de 1.710.255,80 lei;
Doua aparate Doppler color – în valoare de 909.919,46 lei;
Aparat DEXA (Dual-energy X-ray Absorptiometrie) – în valoare de 735.743,09 lei;
Electroencefalograf (EEG) – în valoare de 424.949,10 lei;
Colonofibroscop – în valoare de 357.821,10 lei.

 

 

 

Prin inaugurarea acestor proiecte marcăm un moment foarte important în procesul de transformare și modernizare a Spitalului Orășenesc Huedin, cu atât mai mult cu cât instituția este singura unitate medicală din partea de vest a județului Cluj și care oferă servicii medicale inclusiv pacienților din județele limitrofe.

 

Utilitatea acestor investiții se justifică și prin faptul că orașul Huedin este situat pe DN1/E60 (pe axa Cluj-Napoca – Oradea), zonă în care se produc cele mai multe accidente de circulație soldate cu răniți și decese, iar Spitalul Orășenesc Huedin este cea mai apropiată unitate medicală care poate contribui la salvarea vieții celor implicați în evenimentele rutiere.

 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sanatate

Topul celor mai cunoscuți medici oncologi din Cluj

Alex Campian

Published

on

Medici oncologi Cluj Institutul Oncologic Ion Chiricuță

Salvatori de vieți și mândria Clujului

Cluj-Napoca este astăzi unul dintre cele mai importante centre oncologice din România. Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” (IOCN) și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” formează o adevărată școală de excelență, unde activează unii dintre cei mai respectați medici oncologi, chirurgi și radioterapeuți ai țării. Ei sunt nu doar salvatori de vieți, ci și profesori dedicați și cercetători implicați în descoperirea de noi tratamente împotriva cancerului.


Lideri și profesori de renume

  • Prof. univ. dr. Alexandru Irimie – Rector UMF „Iuliu Hațieganu”, fost director al IOCN, chirurg oncolog specializat în cancere digestive și de țesuturi moi.

  • Prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu – fost ministru al Sănătății, oncolog recunoscut internațional, implicat în cercetări privind cancerele ginecologice.

  • Prof. dr. Tudor Eliade Ciuleanu – profesor emerit, președinte al Comitetului de tumori pulmonare, cu expertiză în multiple domenii oncologice.

  • Prof. dr. Călin Căinap – profesor universitar, specialist în terapii sistemice pentru cancere digestive, pulmonare și ginecologice.


Chirurgie oncologică de elită

  • Conf. dr. Cosmin Ioan Lisencu – coordonator de secție la IOCN, conferențiar UMF.

  • Șef lucrări dr. Codruț Nistor-Ciurbă – intervenții complexe în tumori mamare și digestive.

  • Șef lucrări dr. Marius Emil Pușcaș – coordonator Chirurgie Oncologică II, specializat în patologie mamară și colorectală.

  • Șef lucrări dr. Ioan-Cătălin Vlad – expert în chirurgie laparoscopică și oncologică.

  • Dr. Alexandru Necula – specializat în oncologie digestivă și chirurgie hepato-bilio-pancreatică.

  • Șef lucrări dr. Maximilian Muntean – chirurgie oncologică și cercetare multidisciplinară.

  • Asist. univ. dr. Vlad Alexandru Gâta și Asist. univ. dr. Dindelegan Maximilian George – noua generație de chirurgi formați la UMF Cluj.


Oncologie medicală

  • Șef lucrări dr. Andra Meșter – coordonator secție oncologie medicală.

  • Dr. Cristina Ligia Cebotaru – medic primar, doctor în științe medicale, cu experiență în imunoterapii și tumori rare.

  • Dr. Milan-Paul Kubelac – coordonator Oncologie Medicală II, implicat în trialuri clinice internaționale.

  • Dr. Alexandra Gherman – oncologie bronhopulmonară și digestivă, cercetare clinică.

  • Asist. univ. dr. Sur Daniel-Genel – tratamente pentru tumori digestive și melanom.

  • Dr. Dana Iancu, Dr. Carmen Floareș, Dr. Ovidiu Bochiș, Dr. Iulia Monica Groza – specialiști dedicați terapiilor sistemice moderne.

  • Conf. dr. Claudia Burz – oncologie medicală și imunologie clinică, implicată în îngrijiri suportive.


Radioterapie

  • Dr. Daniela Laura Martin – coordonator al Laboratorului de Radioterapie IOCN, expert în tratamente moderne.

  • Dr. Domnica Carpov – specializată în tumori ORL și limfoame.

  • Dr. Laszlo Istvan Peter – radioterapie externă și brahiterapie pentru tumori ginecologice.

  • Dr. Ovidiu Coza – radioterapie și oncologie medicală cu experiență vastă.

  • Dr. Alexandra-Timea Kirsch, Dr. Alina Simona Muntean, Dr. Zsolt Fekete, Dr. Dana Cernea, Dr. Elisabeta Ciuleanu, Dr. Petronela Rusu – echipa multidisciplinară ce asigură tratamente integrate.

  • Prof. dr. Viorica Nagy – șef de secție, specializată în radio-chimioterapia cancerelor ginecologice.


Oncologie pediatrică

  • Dr. Rodica Voichița Cosnarovici – șefă de secție Oncopediatrie, cu rol major în diagnostic și tratament pentru copiii cu cancer.

  • Dr. Emilia Mihuț – hematologie-oncologie pediatrică, competențe în îngrijiri paliative.

  • Dr. Elena Diana Olteanu – supraspecializare în oncologie pediatrică, implicată în trialuri clinice.

  • Dr. Doina Paula Pruteanu – oncologie pediatrică și tumori cerebrale.


Concluzie

Acești medici nu sunt doar specialiști de renume, ci și pilonii unui centru de excelență recunoscut la nivel internațional. Prin profesionalism, empatie și inovație, ei reprezintă cu adevărat mândria Clujului și oferă speranță pacienților din întreaga țară.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sanatate

Alertă alimentară: un lot de salată cu icre retras de la vânzare din cauza bacteriei Listeria

Alex Campian

Published

on

Salată de icre retrasă din supermarketurile Kaufland, risc de contaminare cu Listeria

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de la vânzare a unui lot de Salată de icre de crap, produs de SC Doripesco Prod SRL.

Produsul vizat are următoarele detalii:

  • Denumire: Salată de icre de crap

  • Gramaj: 190 g

  • Număr lot: 05.09.2025

  • Termen de valabilitate: 20.10.2025

  • Comercializare: supermarketurile Kaufland

Decizia a fost luată după ce a fost identificat un risc de contaminare cu Listeria monocytogenes, o bacterie periculoasă pentru sănătatea consumatorilor.

Recomandările autorităților

Clienții care au achiziționat produsul sunt sfătuiți să nu îl consume și să îl returneze la magazinele Kaufland până la data de 5 octombrie 2025, unde vor primi contravaloarea acestuia, sau să îl distrugă.

ANSVSA reamintește consumatorilor importanța verificării atente a etichetelor și a termenelor de valabilitate pentru produsele perisabile.

Salată de icre retrasă din supermarketurile Kaufland din cauza bacteriei Listeria

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Biletul de Sănătate” revine la Cluj: mișcare pentru un bilet gratuit de autobuz

Alex Campian

Published

on

Clujenii fac genuflexiuni pentru un bilet gratuit de autobuz în cadrul proiectului „Biletul de Sănătate” 2025

„Biletul de Sănătate”, inițiativa Sports Festival care transformă mișcarea într-un bilet gratuit de autobuz, a revenit în această toamnă la Cluj-Napoca pentru al șaselea an consecutiv.

Cele două stații smart – una pentru genuflexiuni, pe strada Memorandumului Sud, și una pentru pedalat, pe strada Regele Ferdinand – funcționează zilnic între orele 08:00 – 20:00 și vor fi disponibile până la începutul lunii decembrie 2025.

Cum funcționează „Biletul de Sănătate”

Clujenii sunt provocați să îmbine sportul cu utilul:

  • 20 de genuflexiuni sau

  • 400 de metri pedalați pe bicicleta statică

înseamnă un bilet de autobuz gratuit, valabil timp de 7 zile pe rețeaua de transport public urban din Cluj-Napoca.

Rezultatele edițiilor trecute

În 2024, proiectul a generat 46.911 bilete gratuite, peste 655.000 de genuflexiuni și peste 5.600 km pedalați. Din 2020 și până acum, clujenii au obținut peste 200.000 de bilete de autobuz prin mișcare, transformând timpul de așteptare într-o oportunitate pentru sănătate.

Istoric și dezvoltare

Prima stație smart a fost instalată în 2020, pe strada Memorandumului Sud. În 2022, proiectul s-a extins cu o nouă stație pe strada Regele Ferdinand, unde călătorii pot pedala virtual pe trasee urbane de 400 m. Sistemele sunt interactive, afișează distanța și viteza, iar la final generează un clasament general.

O inițiativă pentru comunitate

„Biletul de Sănătate” este un proiect al Sports Festival, dezvoltat de Life is Hard, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj.

Scopul său este de a aduce mișcarea în viața de zi cu zi a clujenilor și de a oferi un beneficiu simbolic prin transportul gratuit.

video: sportsfestival.com

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom