Connect with us

Sport

Ți-ai securizat fonduri prin Casa Verde Fotovoltaice? Alege Enel ca instalator validat AFM pentru a deveni prosumator (P)

Stefan Petre

Published

on

Ilustratie Enel AFM

Economie

Fondurile pentru ediția din acest an a programului AFM – Casa Verde Fotovoltaice au fost epuizate în numai câteva minute în fiecare dintre regiunile stabilite de autorități, iar, în total, peste 86.600 de persoane fizice din toată țara au rezervat integral bugetul alocat acestui proiect.

Ilustratie Enel AFM

 Acestea vor primi finanțare pentru a deveni prosumatori prin instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară acoperirii nevoii de consum și livrării surplusului în rețeaua națională. Următoarea etapă pe care o au de parcurs viitorii prosumatori din cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice este aceea de a-și alege un instalator validat de AFM. Enel este unul dintre aceștia, fiind validat ca instalator pentru al treilea an consecutiv. Pe cartea sa de vizită sunt trecute peste 600 de proiecte finalizate cu succes și gestionarea eficientă a peste 15 milioane de lei în cadrul acestui proiect național.Viitorii prosumatori din cadrul Casa Verde Fotovoltaice primesc finanțare în cuantum de maxim 20.000 de lei, dar vor avea de suportat o contribuție proprie de 2.000 de lei. „În această sesiune, suma finanțată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferența până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii”, spun experții Enel.Fiind vorba despre o investiție consistentă pentru fiecare gospodărie, este foarte important ca solicitanții să aleagă cu grijă instalatorul cu care vor instala ulterior sistemul fotovoltaic. În calitate de instalator validat, Enel sfătuiește solicitanții să își aleagă un partener de încredere, care să poată:susține proiectul de instalare de la început până la punerea în funcțiunesă realizeze documentația pentru actualizarea certificatului de racordare de prosumator și să ofere consultanță pentru obținerea statutului de prosumatorsă furnizeze sistem fotovoltaic cu randament superior, astfel încât recuperarea investiției să se realizeze într-un timp cât mai scurtsă nu solicite achitarea în avans a unor sume diferite de contribuția proprie a beneficiarului, menționată și în ghidPersoanele fizice care au rezervat fonduri pentru Casa Verde Fotovoltaice 2023 pot selecta din platforma AFM instalatorul cu care doresc să continue implementarea proiectului. Au la dispoziție 90 de zile să selecteze instalatorul și să primească răspuns de la acesta cu privire la eligibilitate și la corectitudinea documentelor. Pe parcursul programului, beneficiarul are opțiunea să își schimbe instalatorul o singură dată.  Pentru a garanta un timp de instalare minim, Enel pune la dispoziția participanților la acest program echipe de instalatori specializați pentru fiecare regiune a țării. Astfel, indiferent de zona în care se află beneficiarii, aceștia pot conta pe servicii de consultanță pentru a parcurge ușor și celelalte etape până devin prosumatori. Enel oferă asistență pentru pregătirea documentației necesare și pentru obținerea documentelor esențiale de la operatorul de distribuție (de exemplu, aviz tehnic de racordare), inclusiv în ceea ce privește semnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru energia produsă. Oferta tehnică a Enel cuprinde opt soluții de panouri fotovoltaice, cu puteri instalate de la 3 kWp și până la 10 kWp, cu branșament monofazat sau trifazat. Prețurile acestor soluții încep de la 22.200 de lei și, în funcție de putere și de tipul de branșament, pot ajunge la 56.067 de lei. Din aceste sume, clienții au de achitat, pentru o soluție la cheie, între 2.200 de lei și 36.067 de lei. Sistemele fotovoltaice oferite de Enel conțin, pe lângă panouri fotovoltaice și invertor, un modul Wi-Fi care comunică în timp real cu aplicația și arată producția, un tablou electric și un contor IP65. Transportul și instalarea acestor sisteme sunt incluse în pachetul oferit de Enel. Mai multe detalii despre oferta Enel sunt disponibile la adresa  https://www.enel.ro/casaverde.Beneficiarii programului Casa Verde Fotovoltaice pot conta pe Enel ca partener de încredere, în calitate de instalator validat AFM și consilier cu experiență în evaluarea tehnică și obținerea avizelor, pentru a intra mai rapid în rândul celor care se bucură, ca prosumatori, de costuri reduse și eficiență energetică pe termen lung. 

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era