Connect with us

Actualitate

Șocant! Legenda lui Matei Corvin: Ce nu ți s-a spus despre regele născut la Cluj!

Cosmin Ardelean

Published

on

Matei Corvin: Regele născut la Cluj care a schimbat istoria

Pe 23 februarie 1443, la Cluj, se năștea unul dintre cei mai importanți regi ai Europei medievale: Matei Corvin. La 582 de ani de la nașterea sa, moștenirea lui continuă să fie un simbol al orașului. Fiul voievodului Iancu de Hunedoara, Matei Corvin a condus Regatul Ungariei între 1458 și 1490, fiind recunoscut pentru reformele economice, sprijinirea culturii și justiția sa fermă.

Un rege al dreptății și al dezvoltării

Domnia lui Matei Corvin a fost marcată de o serie de reforme administrative, financiare și culturale. Sub conducerea sa, Ungaria a devenit una dintre cele mai puternice ți prospere monarhii din Europa. A fost un susținător al Renașterii, fondator al celebrei Biblioteci Corvine, dar și un lider militar abil. Cu toate acestea, nu toate campaniile sale au fost un succes, iar conflictul cu Ștefan cel Mare din 1467 s-a soldat cu o înfrângere.

Matei Corvin a rămas în conștiința populară ca un apărător al dreptății, primind supranumele de “Matia cel Drept”. Se spune că la moartea sa, poporul a rostit cu amărăciune: “Odată cu Matia, a murit și Dreptatea.”

Legendele lui Matei Corvin și legătura sa cu Clujul

Clujul este locul nașterii sale, iar Casa Matei Corvin, unde a venit pe lume, rămâne un simbol istoric de mare importanță. Numeroase legende înconjoară viața regelui. Se spune că, rănit și fugind de armata lui Ștefan cel Mare, s-ar fi vindecat la Cluj, la vederea unor corbi închiși într-o colivie de aur. O altă poveste celebră relatează cum, deghizat în student sărac, a fost martor la nedreptățile județelui Clujului. După ce a fost biciuit, a revenit ca rege și a pedepsit asupritorii.

Moștenirea lui Matei Corvin la Cluj

Sub domnia sa, Clujul a beneficiat de statut de oraș regal și de privilegii economice, ceea ce a dus la o dezvoltare semnificativă. Orașul a fost scutit de unele taxe, iar multe clădiri monumentale din Cluj datează din acea perioadă, printre care Biserica Sf. Mihail și Turnul Croitorilor, ridicat în 1475.

Statuia sa ecvestră, amplasată în Piața Unirii în 1902, este unul dintre cele mai emblematice monumente ale Clujului, amintind de moștenirea acestui mare rege. Macheta lucrării, operă a artiștilor János Fadrusz și Lajos Pákey, a obținut în anul 1900 marele premiu al Expoziției Universale de la Paris. Monumentul clujean a devenit de-a lungul timpului unul din semnele distinctive ale orașului. La 582 de ani de la nașterea sa, Matei Corvin rămâne un simbol al orașului Cluj-Napoca și o figură legendară a istoriei europene.

Facebook Comments Box

Actualitate

Atenție, șoferi! Parcarea din Piața Mihai Viteazul complet închisă

Alex Campian

Published

on

Reabilitare parcare Piața Mihai Viteazul Cluj-Napoca | Închidere temporară iunie–iulie 2025

Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunțat că parcarea la sol din Piața Mihai Viteazul va intra într-un amplu proces de reabilitare. În cadrul lucrărilor va fi instalat un sistem modern de control al accesului, plată și monitorizare video.

Lucrările vor începe pe data de 3 iunie 2025 și vor dura până pe 14 iulie 2025, perioadă în care parcarea va fi complet închisă.

„Parcarea din Piața Mihai Viteazul va intra într-un proces de reabilitare. Vor fi implementate soluții moderne pentru acces, plată și supraveghere video. Pentru finalizarea acestor lucrări, este necesară închiderea temporară a parcării între 03.06.2025 și 14.07.2025”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Orange vinde Palatul Telefoanelor din Cluj și cheamă Primăria la licitație

Alex Campian

Published

on

Compania Orange, proprietara Palatului Telefoanelor din Cluj-Napoca, a lansat o licitație pentru vânzarea clădirii și a invitat inclusiv Primăria să participe.

„Pentru a asigura un proces echitabil, nu comentăm asupra unei licitații în desfășurare sau a ofertelor depuse. La licitație au fost invitați atât participanți din mediul privat, cât și Primăria Cluj-Napoca”, au declarat reprezentanții Orange pentru Actual de Cluj.

Motivul vânzării este lipsa de utilitate a imobilului pentru companie. „Când o clădire nu mai este utilă, este normal să-i oferim o nouă viață, mai ales când are o istorie semnificativă. Sperăm ca această clădire emblematică să-și recapete strălucirea”, a transmis Orange.

Palatul Telefoanelor, situat pe strada Octavian Petrovici nr. 2, este un simbol al arhitecturii brutaliste din anii ’70. Prețul cerut pentru imobil depășește 2 milioane de euro.

Mai mulți arhitecți și activiști locali solicită autorităților locale să achiziționeze clădirea, pentru a o proteja de o posibilă transformare radicală în cazul preluării de către un investitor privat.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Furtul artefactelor romane din Muzeul Drents, atribuit unei rețele de crimă organizată românească

Alex Campian

Published

on

Furtul tezaurului dacic din Muzeul Drents din Olanda nu a fost o lovitură întâmplătoare. Potrivit unei investigații realizate de RTL Nieuws, jaful a fost orchestrat la comanda unor interlopi români, cu scopul de a negocia libertatea unui infractor din România.

Pe 25 ianuarie 2025, patru piese de patrimoniu inestimabil – Coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice din aur – au fost furate în toiul nopții, cu doar câteva zile înainte de încheierea expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”, găzduită de Muzeul Drents din Assen, Olanda.

O rețea periculoasă în spatele jafului

Investigația jurnalistică dezvăluie că gruparea criminală care a orchestrat spargerea este formată din membri ai bandei de motocicliști Hardliners, cunoscută pentru legăturile cu lumea interlopă. Aceștia ar fi fost contactați de persoane din România pentru a executa furtul la comandă.

Potrivit surselor RTL Nieuws, artefactele furate urmau să fie folosite drept monedă de schimb pentru ca un infractor român să evite o condamnare cu închisoarea. Se presupune că planul era ca piesele să fie returnate autorităților în schimbul unei reduceri sau anulări a pedepsei.

„Poliția ia tot mai în serios varianta unui client român în spatele jafului”, a declarat o sursă apropiată anchetei.

Indiciile indică faptul că artefactele sunt intacte

Spre ușurarea autorităților și a specialiștilor în patrimoniu, anchetatorii cred că coiful de aur, vechi de 2.500 de ani, nu a fost topit și ar putea fi în continuare pe teritoriul Olandei.

„Tot mai multe indicii sugerează că piesele sunt intacte și nu au fost distruse”, a declarat aceeași sursă.

Un jaf ca-n filme: explozivi, camere de supraveghere și o operațiune în forță

Atacul a avut loc în plină noapte. Hoții, înarmați cu explozivi, au forțat intrarea în muzeu, au spart vitrinele și au sustras piesele într-un timp extrem de scurt. Camerele de supraveghere au surprins momentul atacului, în care mai mulți indivizi pătrund în muzeu, iar la scurt timp se produce o explozie puternică.

Jaful a șocat nu doar Olanda, ci și România, unde tezaurul dacic este considerat parte vitală din identitatea națională. Furtul ridică întrebări serioase despre securitatea patrimoniului expus în afara granițelor și despre implicarea rețelelor criminale internaționale în traficul de artă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite