Remarul 16 Februarie – Fabrica din Cluj care încă menține locomotivele pe șine după 155 de ani

În inima Clujului, în apropierea Gării CFR, funcționează una dintre cele mai vechi fabrici de reparații și modernizare a materialului rulant din România: Remarul 16 Februarie. Cu o istorie de peste un secol și jumătate, această fabrică joacă un rol esențial în întreținerea și modernizarea locomotivelor și vagoanelor de călători, contribuind astfel la menținerea eficienței transportului feroviar românesc.

Un pilon al industriei feroviare

Fondată în anul 1870, Remarul 16 Februarie SA este o companie privată cu capital integral românesc, specializată în reparația, modernizarea și construcția materialului rulant. În prezent, fabrica efectuează lucrări de mentenanță pentru o gamă variată de locomotive diesel și electrice, automotoare și rame electrice, dar și pentru vagoane de călători.

Conform informațiilor oficiale, fabrica din Cluj realizează lucrări de reparație planificate de tip RR, RG și RK, asigurând astfel funcționarea optimă a locomotivelor diesel-hidraulice, diesel-electrice și electrice, cu puteri variind de la 450 CP până la 5100 kW. De asemenea, aici au loc și modernizări pentru locomotive aparținând atât CFR Călători, cât și unor companii private, precum Transferoviar.

Parteneriate strategice și tehnologii moderne

După Revoluția din 1989, Remarul 16 Februarie a încheiat un acord important cu Bombardier Transport – Franța, achiziționând licența pentru producția trenurilor de mare capacitate AGC. Acest parteneriat a marcat un pas important spre modernizarea capacităților fabricii și adaptarea la cerințele transportului feroviar european.

O denumire cu puternică încărcătură istorică

Numele „16 Februarie” este legat de unul dintre cele mai tragice episoade ale mișcării muncitorești din România: greva de la Atelierele Grivița din 1933. În acea zi, armata și jandarmeria au primit ordin să deschidă focul asupra muncitorilor aflați în grevă, eveniment soldat cu moartea a șapte persoane. Printre victime s-a numărat și Vasile Roaită, un tânăr ucenic care a fost transformat ulterior de regimul comunist într-un simbol al luptei proletare.

Astăzi, Remarul 16 Februarie continuă să își păstreze locul în industria feroviară românească, menținând în funcțiune locomotivele care traversează țara și contribuind la modernizarea transportului pe calea ferată.

Doliu în Aristrocrația Transilvană: A Murit Contesa Katalin Bánffy, Ultima Moștenitoare a Castelului Bonțida

Lumea culturală și istorică din Transilvania este în doliu după pierderea contesei Katalin Bánffy, ultima descendentă a ilustrei familii Bánffy din Losoncz și păstrătoarea moștenirii Castelului de la Bonțida. Contesa, care și-a dedicat întreaga viață conservării patrimoniului familial, s-a stins la venerabila vârstă de 101 ani.

O Viață Legată de Istorie și Patrimoniu

Născută la Budapesta, contesa Katalin Bánffy a fost nu doar o figură aristocratică, ci și o pasionată susținătoare a patrimoniului cultural transilvănean. În 2007, ea a devenit proprietara legală a Castelului Bánffy din Bonțida, cunoscut drept “Versailles-ul Transilvaniei”, și a luptat neobosit pentru restaurarea și promovarea acestui simbol al istoriei.

„A fost un om magic. Umorul ei, bucuria de a trăi, capacitatea extraordinară de muncă și pasiunea cu care a făcut cunoscută lumii opera tatălui ei, contele Bánffy Miklós, ne-au inspirat continuu. Anul trecut am sărbătorit împreună centenarul ei și am simțit din nou acea căldură și susținere pe care ne-a oferit-o mereu. Ne-a încredințat Bonțida într-un moment în care eram foarte tineri și ne-a mulțumit necontenit pentru munca noastră și pentru sprijinul primit din partea guvernului Ungariei în restaurarea castelului”, au transmis apropiații contesei.

Castelul Bonțida – Un Simbol al Renașterii

Castelul Bánffy din Bonțida, un impresionant ansamblu arhitectural ridicat de familia Bánffy, reprezintă una dintre cele mai valoroase bijuterii istorice ale Transilvaniei. Distrus parțial în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și apoi lăsat în paragină în perioada comunistă, castelul a cunoscut o renaștere spectaculoasă în ultimele decenii, datorită eforturilor contesei și ale numeroaselor organizații culturale implicate.

Astăzi, castelul găzduiește evenimente culturale, artistice și educaționale de anvergură, fiind un punct de referință în peisajul cultural european. Moștenirea lăsată de Katalin Bánffy va dăinui, iar numele său va rămâne sinonim cu iubirea pentru Bonțida și angajamentul față de conservarea istoriei.

Un Ultim Omagiu

Trecerea în neființă a contesei Katalin Bánffy lasă un gol imens în rândul celor care au iubit și respectat această figură emblematică. „Pentru mine, a fost o busolă, un punct de referință sigur, o constantă în matematică. Da, am iubit-o mult. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au mai adăugat cei apropiați.

Pierderea contesei marchează sfârșitul unei epoci, dar moștenirea sa continuă să trăiască prin castelul pe care l-a protejat și prin valorile pe care le-a promovat cu devotament.

Contesa Katalin Banffy tânără, în 1940 în balconul palatului

Eroul uitat al Clujului: Legenda ciobanului Donath, salvatorul cetății

În inima Transilvaniei, Cluj-Napoca păstrează una dintre cele mai fascinante legende locale – povestea ciobanului Donath, bărbatul care, cu prețul vieții, ar fi salvat orașul de o invazie otomană. De-a lungul secolelor, această poveste a devenit un simbol al curajului și devotamentului față de comunitate.

Legenda spune că, spre sfârșitul secolului al XVII-lea, armatele otomane pregăteau un plan ingenios pentru a cuceri Clujul: intenționau să sape o trecătoare prin Dealul Hoia, în zona cunoscută astăzi sub numele de „Tăietura Turcului”. Scopul lor era de a devia cursul Someșului, privând orașul de principala sa sursă de apă și forțând astfel locuitorii să se predea.

Într-o zi, în timp ce își păștea oile pe deal, ciobanul Donath a observat mișcările suspecte ale otomanilor și a înțeles imediat pericolul. Fără să stea pe gânduri, a alergat spre cetate pentru a-i avertiza pe locuitori. Efortul uriaș și emoția l-au copleșit, iar după ce și-a îndeplinit misiunea, Donath s-a prăbușit și a murit, asemenea mesagerului legendar din bătălia de la Marathon.

Avertismentul său a fost crucial: clujenii s-au mobilizat, au atacat trupele otomane și au reușit să-și apere orașul. În semn de recunoștință, comunitatea a ridicat o statuie în onoarea sa. Monumentul, realizat în stil baroc în anii 1740, îl înfățișează pe Sfântul Donatus, protectorul viticultorilor și apărător împotriva furtunilor și grindinei.

De-a lungul timpului, statuia a fost mutată, iar pentru o perioadă a fost aproape uitată într-o grădină privată. Astăzi, restaurată, poate fi admirată în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.

Deși legenda ciobanului Donath nu este la fel de cunoscută ca alte povești istorice, ea rămâne o mărturie a spiritului de sacrificiu și a importanței acțiunii decisive în fața pericolului. Povestea sa are asemănări izbitoare cu cea a mesagerului grec Pheidippides, care a alergat de la Marathon la Atena pentru a anunța victoria grecilor, sacrificându-și viața.

Astfel, Donath rămâne un simbol al vigilenței și al curajului, iar numele său dăinuie în memoria colectivă a clujenilor, amintindu-le că uneori, un singur om poate schimba soarta unui întreg oraș.