Connect with us

Eveniment

Sondaj/ Cum trăiesc românii distanţarea socială

Stefania Heinz

Published

on

Sondaj/ Cum trăiesc românii distanţarea socială

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a realizat, în perioada 7 – 8 aprilie 2020 un nou studiu dedicat percepțiilor, atitudinilor și comportamentelor românilor pe durata crizei provocate de pandemia de COVID – 19.
Această parte a studiului a urmărit modul în care măsurile de restricționare a deplasărilor și a interacțiunilor sociale dispuse de autorități pe fondul epidemiei de COVID – 19 sunt respectate și percepute de către români și să evalueze modul în care românii utilizează produsele de protecție (dezinfectanți, mănuși, măști) și gradul de acces la acestea.

Dezinfectanții pentru mâini și cei pentru suprafețe sunt produsele de protecție pe care românii le dețin în cele mai ridicate proporții, în această perioadă. Peste 55% dintre participanții la studiul IRES spun că au în gospodărie dezinfectant pentru mâini și 57% au dezinfectant pentru suprafețe, în cantități suficiente. 4 din 10 români spun că au în cantități suficiente mănuși de protecție din cei peste trei sferturi câți spun că le dețin. Dezinfectantul pentru haine este produsul deținut în cea mai mică măsură dintre produsele de protecție, doar puțin peste jumătate dintre participanții la studiu spun că dețin acest produs, iar pentru 33% cantitatea este suficentă. Măștile reprezintă ce mai deficitar produs: 77% dintre români spun că le dețin, dar 40% susțin că au în cantități insuficiente. 44% dintre respondenții care au declarat că dețin măști și le-au cumpărat, 33% susțin că aveau aceste produse înainte să înceapă criza generată de COVID – 19, 22% spun că le-au primit de la locul de muncă, de la prieteni sau le-au procurat din alte surse, în timp ce aproape 1 din 5 spun că și le-au confecționat singuri sau cineva cunoscut.

Datele arată că respondenții de peste 65 de ani, femeile și persoanele cu educație scăzută și cei din mediul rural dețin produse de protecție în proporții reduse, în timp ce tinerii între 18 și 35 de ani și persoanele cu educație ridicată au aceste produse în proporții mai ridicate.

Dezinfectantul pentru mâini este deținut în proporții mai ridicate de către bărbați, de tineri, de respondenții cu educație medie și peste și de către cei care locuiesc în Transilvania și Banat.

Mănușile de protecție sunt deținute mai mult de bărbați, de persoanele între 36 și 65 de ani și de respondenții cu educație ridicată.

Măștile sunt deținute în mai mare măsură de către bărbați, de către respondenții tineri (18-35 de ani), de către cei cu educație ridicată și de respondenții din orașe.

Peste 4 din 10 români spun că în localitatea lor materialele de protecție de tipul măștilor, dezinfectanților sau mănușilor nu sunt disponibile în comerț. O treime sunt de părere că aceste materiale sunt disponibile cu unele dificultăți și doar 6% spun că acestea se găsesc fără dificultăți.

Vârstnicii și persoanele care locuiesc în mediul rural sunt respondenții care semnalează în proporții ridicate faptul că produsele de protecție nu sunt disponibile în comerț.

Mai mult de trei sferturi dintre români spun că respect în totalitate indicațiile transmise de Guvern și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU). Procentul se menține constant de la declanșarea stării de urgență.

Categoriile în rândul cărora se manifestă un grad mai ridicat de conformism sunt persoanele între 51 și 65 de ani și respondenții cu educație superioară și peste.

Două treimi (67%) dintre români susțin că au respectat în totalitate indicația de rămâne la domiciliu. Procentul este în creștere față de studiile anterioare (52% – 16-17 martie, 59% – 21-24 martie).

45% dintre români au ieșit într-un loc public în perioada 4 – 7 aprilie, 29% au ieșit o dată, iar 16% au ieșit de mai multe ori. 55% nu au ieșit deloc.

Cumpărăturile sunt motivul principal pentru care au ieșit din casă cei mai mulți români. Al doilea motiv pentru care românii au ieșit din casă este legat de muncă.

65% dintre respondenți cred că majoritatea oamenilor din localitatea lor respectă recomandările autorităților privind conduita în această perioadă.

Românii sunt indeciși în a caracteriza experiența de a rămâne la domiciliu din ultima perioadă: 35% spun că este mai degrabă plăcută, 34% că este mai degrabă neplăcută, iar 30% nici plăcută, nici neplăcută. Însă, în ultimele două săptămâni, a crescut proporția celor care consideră că experiența este mai degrabă neplăcută (19% – 16-17 martie, 34% – 7-8 aprilie).

7% dintre participanții la studiu au continuat să primească vizite și după declararea stării de urgență. Cei mai mulți au primit vizite din partea rudelor, prietenii și vecinii se află și aceștia printre vizitatori.

Volumul eșantionului: 1.055 indivizi de 18 ani și peste.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Alex Campian

Published

on

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena, unde celebrul artist canadian Bryan Adams va susține un show de amploare în fața publicului din Cluj-Napoca. Evenimentul este programat pentru data de 17 decembrie 2026, de la ora 20:00, și face parte din turneul mondial „Roll with the Punches”.

Concertul este organizat de Barracuda & Events & NuCoast și marchează revenirea artistului în România după succesul concertului susținut la București în 2025, când biletele s-au epuizat rapid, iar spectacolul a fost considerat unul dintre cele mai apreciate show-uri live din ultimii ani.

Turneul actual este conceput pentru arene mari și include un show electric, cu producție vizuală complexă și un setlist care acoperă întreaga carieră a artistului. Publicul este așteptat să asculte live hituri cunoscute precum Summer of ’69, Heaven sau (Everything I Do) I Do It for You, dar și piese noi incluse în turneul din 2026.

Cu peste patru decenii de carieră și peste 100 de milioane de albume vândute, Bryan Adams este considerat unul dintre cei mai importanți artiști pop-rock din lume. De-a lungul timpului a avut piese pe primul loc în topuri din zeci de țări și a stabilit recorduri în UK Singles Chart, fiind recunoscut pentru concertele sale energice și pentru legătura directă cu publicul.

Prezența concertului la Cluj confirmă încă o dată că orașul a devenit unul dintre principalele centre de evenimente live din România și din Europa de Est. Organizatorii se așteaptă ca show-ul din decembrie 2026 să atragă spectatori din toată țara, dar și din străinătate.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Eroi de poveste pe scena Teatrul de Păpuși „Puck”: weekend magic pentru copiii din Cluj

Alex Campian

Published

on

Finalul de săptămână aduce la Teatrul de Păpuși „Puck” un nou maraton de povești clasice, reinterpretate pentru publicul tânăr. Micii spectatori sunt invitați să pășească într-un univers al marionetelor, al aventurii și al emoțiilor puternice, în cadrul unor spectacole care îmbină tradiția cu formule scenice moderne.

„Jancsi és Juliska” – aventură și suspans în limba maghiară

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11:00, scena este dedicată spectacolului „Jancsi és Juliska” / „Hänsel și Gretel”, inspirat din celebra poveste a Frații Grimm. Montarea, realizată în limba maghiară, propune o variantă dinamică a basmului cunoscut.

În această adaptare, conflictul pornește dintr-o situație dificilă în familie: părinții trebuie să vândă capra pentru a-și achita datoriile. Cei doi copii decid să intervină și, ajutați de spiridușul pădurii, pornesc în căutarea unei soluții salvatoare. Spectacolul mizează pe ritm alert, elemente vizuale expresive și o construcție scenică ce menține suspansul până la final.

„Scufița Roșie” – dublă reprezentație duminică

Duminică, 22 februarie, unul dintre cele mai iubite titluri din repertoriu revine în fața publicului: „Scufița Roșie”, cu reprezentații programate la 11:00 și 12:30.

Montarea poartă semnătura regizorului Bogdan Ulmu și se remarcă prin tehnica dublării: păpușile animate în spatele paravanului sunt completate de actori costumați, prezenți simultan pe scenă. Rezultatul este o experiență teatrală complexă, care creează o conexiune directă între poveste și public.

Pentru cei care nu pot ajunge în weekend, spectacolul va avea o reprezentație suplimentară marți, 24 februarie, de la ora 17:00.

Tradiție culturală și accesibilitate

Fondat în 1950, Teatrul „Puck” rămâne un reper cultural important pentru Cluj, cu peste 300 de premiere și proiecte dedicate copiilor și familiilor, inclusiv festivalul WonderPuck.

Biletele pentru spectacolele de la sediu pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix, sau direct de la casieria teatrului. Prețurile variază între 12 lei (elevi și studenți) și 48 de lei pentru adulți în weekend, cu tarife reduse pentru reprezentațiile din timpul săptămânii.

Organizatorii recomandă sosirea cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului. Vârsta minimă recomandată pentru ambele producții este de patru ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Lewis Capaldi vine la Untold 2026: un fenomen pop cu 4,2 miliarde de ascultări

Alex Campian

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește pentru o ediție memorabilă Untold: între 6 și 9 august 2026, festivalul îi va avea în lineup pe artiști de renume mondial, iar Lewis Capaldi va fi unul dintre headlinerii principali. Cântărețul britanic, recunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru abilitatea de a transforma vulnerabilitatea și emoția în hituri globale, vine pentru prima dată în România precizeaza AGERPRES.

„Lewis Capaldi, unul dintre cele mai puternice fenomene pop ale ultimului deceniu, va urca pe scena principală a Untold One 2026, un show live așteptat cu entuziasm de fani. Piesele sale au redefinit sound-ul pop la nivel mondial și au dominat topurile internaționale și platformele de streaming”, au transmis organizatorii festivalului.


„Someone You Loved” – hit global

Single-ul care l-a consacrat, Someone You Loved, a depășit 4,2 miliarde de ascultări pe Spotify, fiind în Top 10 cele mai ascultate piese din istoria platformei. Melodia a ocupat locul 1 în peste 20 de țări, inclusiv în Statele Unite și Marea Britanie, și a devenit una dintre cele mai difuzate piese la radio la nivel global.

Succesul lui Capaldi a fost confirmat și de performanțele din Billboard Hot 100, unde single-ul a ajuns pe prima poziție, consolidându-l ca nume de referință în muzica pop internațională.


Premii și performanțe remarcabile

Lewis Capaldi a fost nominalizat de două ori la Premiile Grammy și a câștigat multiple Brit Awards, inclusiv pentru categoriile „Song of the Year” și „Artist of the Year”. Albumele sale au ocupat locul 1 în topurile oficiale din Marea Britanie, iar pentru doi ani consecutivi a fost cel mai bine vândut artist din UK, performanță rară pentru un artist pop al noii generații.


Lineup impresionant la Untold One 2026

Primul val al artiștilor confirmați include nume care au definit cultura pop și electronică a ultimului deceniu:

Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.

Acești artiști aduc pe scena Untold One sound-uri diverse și perspective muzicale care fac experiența festivalului unică, dincolo de orice gen muzical.


Sursa: AGERPRES

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era