Connect with us

Sport

În perioada 15 -17 decembrie, românii au donat 200,9 tone de alimente în cadrul Colectei Naționale de Alimente, organizată de Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România (P)

Stefan Petre

Published

on

În perioada 15 -17 decembrie, românii au donat 200,9 tone de alimente în cadrul Colectei Naționale de Alimente, organizată de Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România (P)

Actualitate

Federația Băncilor pentru Alimente din România, împreună cu cele nouă Bănci pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați anunță că prima etapă a a Colectei Naționale de Alimente, cu prezența voluntarilor în magazine, s-a încheiat.

 A fost o adevărată sărbătoare a solidarității care a adunat zeci de mii de oameni din toată țara, de toate vârstele și profesiile, într-un gest comun de generozitate față de cei care au cea mai mare nevoie. În perioada 15 -17 decembrie, când voluntarii au fost prezenți în magazinele partenere, românii au dovedit încă o dată că unitatea și solidaritatea sunt posibile. Un bilanț impresionant al acestei etape a Colectei Naționale de Alimente: 
200,97 tone de alimente donate (cu 171 tone mai multe față de ediția precedentă), echivalentul a 401.937 porții de hrană oferite pentru persoanele care cu greu își procură hrana de fiecare zi; peste 200.968 români au cumpărat și donat alimente de bază neperisabile; în medie, fiecare a dăruit aproximativ 1 kg de alimente; 354 organizații partenere ale Băncilor pentru Alimente vor primi alimentele colectate pentru a sprjini, în perioada următoare, persoanele vulnerabile, iar numărul acestora va crește până la finalul campaniei; peste 72.079 persoane aflate în dificultate se vor bucura de o masă demnă de sărbători: familii numeroase sau cu venituri mici, bătrâni din cămine sau rămași singuri, fără sprijinul familiei, copii din centre de plasament, din familii sărace, din centre de zi sau de recuperare, persoane fără adăpost, mame singure, persoane cu abilități speciale, victime ale violenței domestice sau ale traficului de persoane și mulți alți oameni aflați în nevoie; 3.291 voluntari elevi, studenți, pensionari, profesori, persoane din companii, directori de firme sau de școli, români, italieni, spanioli, americani, ucraineni, persoane din cadrul asociațiilor partenere, au fost prezenți în magazinele partenere și au dăruit din timpul și energia lor pentru a încuraja persoanele să doneze și pentru a le arăta impactul gestului lor în viața celor mai puțin norocoși. Reamintim că încă mai pot fi donate alimente în magazinele partenere până la data de 27 decembrie, în cutiile special amenajate după casele de marcat: în toate cele 353 magazine Lidl, 361 magazine PENNY, 33 magazine Auchan și 57 magazine Kaufland. Orice aliment care se va adăuga, puțin câte puțin, va permite Băncilor pentru Alimente să hrănească și mai mulți oameni. Alimentele donate în cadrul colectei sunt foarte valoroase pentru Băncile pentru Alimente. Odată donate, acestea permit persoanelor în nevoie și structurilor caritabile să se bucure de o diversitate mult mai mare de produse și să se organizeze pe un termen mai lung în gospodăria proprie, într-o cantină sau o structură rezidențială.  Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România mulțumește tuturor celor care au făcut posibil acest spectacol al generozității: fiecărei persoane care a contribuit cu o donație de alimente; voluntarilor, fără al căror sprijin, devotament și sacrificiu nu s-ar fi colectat aceste cantități impresionante; angajaților magazinelor partenere pentru susținerea și mobilizarea lor; organizațiilor partenere care au sprijinit cu voluntari, precum și cu preluarea, transportul și donarea alimentelor către cei nevoiași. Federația Băncilor pentru Alimente din România, împreună cu membrii săi, mulțumește, de asemenea, partenerilor pentru tot efortul și implicarea în buna derulare a campaniei: Lidl România, PENNY | REWE România, Auchan România, Kaufland România, CHEP România.  În viziunea Băncilor pentru Alimente, nimănui nu trebuie să-i fie foame și a oferi hrană este forma de ajutor cea mai concretă și imediată pentru a răspunde la o nevoie umană a cărei satisfacere nu poate întârzia. „Experiența uimitoare din aceste zile și răspunsul plin de generozitate al oamenilor care au donat, precum și al celor care au sprijinit în diferite forme, ne-a demonstrat că dincolo de foamea fizică, există o foame de raporturi umane, de întâlnire, de conviețuire și dăruire. Suntem recunoscători tuturor celor care au pus în punga portocalie a bunătății darul lor, în ciuda dificultăților cu care se confruntă mulți dintre ei, transformând această campanie într-o adevărată mișcare de solidaritate și unitate. Oamenii sunt colecta, oamenii hrănesc speranța!” – Gabriel Sescu, Președinte Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR  Deși colecta cu prezența voluntarilor în magazine s-a încheiat, procesul de preluare, sortare, înregistrare, centralizare și distribuire către organizații și, prin acestea, către cei aflați în nevoie continuă și în perioada următoare, până când fiecare aliment donat va ajunge pe masa celor aflați în nevoie. Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, împreună cu cele nouă Bănci Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați constituie o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană. Băncile pentru Alimente colectează și donează ONG-urilor partenere produse pe care producătorii, importatorii, distribuitorii sau retailerii le donează. Obiectivul asumat al Băncilor este acela ca alimentele și produsele nealimentare considerate surplusuri, în care au fost investite resurse materiale, timp și muncă, să nu ajungă pierderi sau risipă, ci să fie consumate de către cei aflați în dificultate și care nu au putere de cumpărare, contribuind astfel și la reducerea emisiilor de gaze produse de deșeurile alimentare. Pentru mai multe informații: office@bancapentrualimente.ro 0771 235 977

Source link

Facebook Comments Box

Info

Scandal U Cluj – CFR: A fost ură etnică? Poliția dezvăluie ADEVĂRUL!

Cosmin Ardelean

Published

on

Fan U Cluj, reținut pentru atacul cu sticlă asupra unui suporter CFR după derby!

Poliția Cluj a anunțat reținerea suporterului U Cluj acuzat că a lovit cu o sticlă un fan al rivalilor de la CFR Cluj, în urma incidentelor violente de după marele derby din 31 martie 2025.

Conform anchetei, în acea seară, doi tineri de 19 ani au sesizat Poliția că au fost agresați în Parcul Central de un grup de persoane necunoscute. Unul dintre ei a suferit răni grave la față, fiind lovit cu o sticlă.

Poliția a demarat o investigație amplă, iar în urma cercetărilor, au fost identificate 8 persoane implicate în agresiune: 7 adulți (cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani) și un minor de 16 ani.

Pe 5 aprilie, a fost reținut principalul suspect, un bărbat de 38 de ani din Cluj-Napoca, acuzat că a aruncat sticla. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Poliția Cluj a reiterat că incidentul nu are conotație etnică, așa cum se insinuase inițial, infirmând acuzațiile liderilor UDMR Cluj.

Cercetările continuă pentru toate cele 8 persoane, fiind acuzate de tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul de 38 de ani este cercetat și pentru lovire sau alte violențe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Sport

David Popovici devine cel mai rapid înotător din istorie la 50, 100 și 200 m liber

Maria Costea

Published

on

David Popovici face din nou istorie: cel mai rapid om din toate timpurile la 50, 100 și 200 de metri liber

La doar 20 de ani, David Popovici continuă să redefinească limitele natației mondiale. Vineri, 11 aprilie, sportivul român a anunțat cu mândrie pe pagina sa de Facebook că a devenit primul om din lume care a spart toate cele trei bariere de elită în stilul liber:

  • Sub 22 de secunde la 50 m

  • Sub 47 de secunde la 100 m

  • Sub 1:43 la 200 m

Performanța care a completat acest trio legendar a fost reușită chiar vineri, când Popovici a obținut un nou record național la 50 m liber, cu timpul de 21.83 secunde.

„De asta sunt tare mândru”, a scris David, într-un mesaj sincer și emoționant, care a rezonat cu fanii din toată lumea.


O revenire conștientă, după Jocurile Olimpice de la Paris

După ce a urcat din nou pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris, Popovici a decis să ia o pauză de opt luni. Nu din cauza oboselii fizice, ci pentru a-și regăsi echilibrul interior.

„A fost nevoie de timp – pentru a respira, a mă bucura, pentru a înțelege ce am realizat și mai ales, pentru a mă reconecta cu de ce-ul din spatele acestui drum”, a explicat el.

Campionul vorbește deschis despre faptul că adevărata performanță nu înseamnă doar antrenamente sau medalii, ci mai ales claritate mentală, echilibru și bucuria sinceră de a înota.

„Am ales conștient această pauză, iar acum revin cu și mai multă claritate, motivație și încredere.”


Titluri naționale și un mesaj către fani

La Campionatele Naționale de Înot de la Otopeni, Popovici a cucerit deja aurul la 50 m, 100 m și 200 m liber, cu un timp excelent de 1:45.07 în proba de 200 m.

În stilul său autentic, David nu s-a limitat doar la medalii – a transmis și un mesaj deschis fanilor, invitându-i să fie parte din povestea înotului românesc:

„Energia voastră contează mai mult decât credeți!”


David Popovici nu doar că face valuri în bazin, ci și în inimile oamenilor. Cu maturitatea unui campion și sufletul unui adevărat lider, el inspiră o generație întreagă. Iar povestea lui abia începe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Șoc la CFR Cluj! Paszkany și Mureșan, în fața judecății pentru FURT! Prejudiciu de 10 milioane de euro!

Cosmin Ardelean

Published

on

Cutremur la CFR Cluj! Paszkany și Mureșan, judecați pentru delapidare! Prejudiciu de 10 milioane de euro!

Un nou scandal de proporții zguduie fotbalul clujean! Procesul în care Arpad Paszkany (53 de ani), fost patron al CFR Cluj, și Iuliu Mureșan (71 de ani), fost președinte al clubului, sunt acuzați de infracțiuni grave este pe cale să înceapă.

Tribunalul Cluj a decis începerea procedurilor judiciare în acest dosar, în care Paszkany și Mureșan sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani.

Acuzațiile sunt extrem de grave: cei doi foști conducători ar fi delapidat fonduri provenite din participarea echipei în grupele Ligii Campionilor, provocând un prejudiciu uriaș de aproximativ 10 milioane de euro clubului CFR Cluj. Se presupune că sumele ar fi fost deturnate între anii 2008 și 2013, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu firme offshore.

Arpad Paszkany, care a condus CFR Cluj până în 2017, este acuzat de:

  • Săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat
  • Instigare la delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată
  • Instigare la evaziune fiscală în formă agravată și continuată
  • Instigare la spălarea banilor, în formă continuată

Iuliu Mureșan, înlăturat din conducerea clubului în aceeași perioadă cu Paszkany, este considerat complice la săvârșirea acestor fapte.

Între timp, Arpad Paszkany trăiește în Marbella, Spania, alături de iubita sa cu 24 de ani mai tânără, Antonela Pătruț, cunoscută pentru participarea la emisiunea “Insula Iubirii”.

Această perioadă controversată din istoria clubului CFR Cluj contrastează puternic cu succesele sportive obținute sub conducerea lui Paszkany: promovarea în Superliga, câștigarea a trei campionate și participarea în Liga Campionilor.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite