Connect with us

Prin Oras

Ce-are Sulla cu Covidul și cu dictatura?

Alex Campian

Published

on

Ce-are Sulla cu Covidul și cu dictatura?

de Mirel PALADA, sociolog si expert in comunicareDictator e un cuvînt uzat, răsuzat. De cîte ori nu ne convine ceva, țup la dictatură, scoatem cuvîntul din raft și dă-i cu el în stînga și în dreapta.Și totuși…Și totuși, ar cam fi cazul să ne aducem un pic aminte de acest cuvînt. De înțelesul său. De istoria sa. De consecințele sale.Pe vremuri, dictatorul era ăla care dicta. Care ordona. Care deținea puterea absolută și făcea ce voia el cu ea.Dictatura e o funcție de putere inventată de romani, la ceva timp după ce și-au babardit regii estrusci și au trecut la republică.Sistemul republican dădea în mod normal puterea aia mare, cea mai foarte putere, la doi oameni. Doi consuli. Ei erau aleși în mod democratic, pe bază de alegeri. Mă rog, nu discutăm aici limitările democrației romane, cine avea dreptul să voteze.Trebuie doar să reținem că aceștia își exercitau puterea prin negociere și compromis. Cei doi trebuiau să se înțeleagă între ei, să ajungă la un punct comun privind guvernarea. Puteau să se contrazică unul pe altul, să-și anuleze deciziile reciproc.Era complicat. Evident că era un echilibru de putere. Dar la fel de evident că era o mermeleală, de multe ori decizia fiind consecința unui proces sinuos, lung, inerțial.Cînd venea primejdia, romanii au descoperit, pe bază de încercare și eroare, adică de suferință, că sistemul cu doi consuli cam scîrție, e cam ruginit și cam produce buba. Negocierea compromisul discuția dezbaterea bătutul apei în piuă nu funcționează cînd dușmanul dă să-ți dărîme zidurile cetății.Drept pentru care au decis ca în momente de criză să renunțe temporar, repet: temporar, la acest sistem democratic, dar inerțial și să dea toată puterea unuia singur. Pe o perioadă bine definită: maxim șase luni.Făceau asta în mod democratic. Senatul decidea că e cazul să se treacă la regim de criză. Se trăgeau perdelele, se sista temporar democrația și se punea accentul pe eficiență. Gata cu dezbaterile. Gata cu mermeleala de negociere, de politică. Dictatorul nu stătea la discuții. Spunea repede. Ordona decidea dicta. Lucrurile se făceau și mai repede, fără prea multe comentarii.Cînd e criză, cînd realitatea se desfășoară în jurul tău cu repeziciune, îndeosebi cînd e război, nu mai ai timp de parlamentări. Ia unul toată puterea și o folosește. Bine, rău, treaba lui. Discutăm pe urmă eficiență, eficacitate, moralitate. Pe moment important este să se întîmple lucruri.Evident că nici acest sistem nu e perfect. Dar e clar mai bine adaptat nevoilor de urgență decît căruța lentă a democrației.Care era principala sa hibă? Una simplă. Provoca ispite. Genera dependență. Nu din partea poporului, ci din partea dictatorului.Scumpul de el, mînca-l-ar mama pe el de dictator, cînd dădea cu gustul de mierea deciziei rapide și arbitrare, de dulceața dictării la foc automat, căpăta mare drag de putere. Și parcă nu-i mai venea s-o lase din mînă.Criza trecea, războiul se găta, dictatorul însă se codea. Se codea să lase puterea din mînă și să intre înapoi în rîndurile cetățenilor obișnuiți. Mai ales dacă pe parcursul exercitării puterii nu cumva comisese și oareșce nefăcute, mai un abuz, mai o răzbunare, mai o descăpățînare sau exilare sau confiscare de avere sau vreo babardeală de fecioară nevinovată, dar apetisantă. Iaca acolo, ce fac dictatorii atunci cînd li se dă mînă liberă, dar și inimă liberă.În istoria Romei sînt și exemple virtuoase, și exemple scîrbavnice de dictatori.Cincinnatus a scos Roma din necaz de două ori. De două ori a fost numit dictator. De două ori a rezolvat lucrurile. Și de două ori s-a întors înapoi la ale lui, la lucratul pămîntului, la capre oi vaci și sfeclă. E un model legendar pentru politicianul lipsit de ambiție, virtuos și modest. De la el se trage numele orașului american Cincinnati.Alt dictator luminat, Verrucosus, poreclit și Cunctator (“Zăbavnicul”), i-a scos pe romani din probabil beleaua lor cea mai mare suferită vreodată, numită în mod poetic și necesar Hannibal. Cunctator a reușit ceea ce nu credea nimeni că se poate întîmpla: l-a înfrînt pe Hannibal prin mijloace militare neortodoxe, cu mult mai puțini oameni decît avea cartaginezul, și după ce Roma suferise niște înfrîngeri cumplite de la acesta. Și apoi s-a întors și el la ale lui, fără să se dedea la dulceața puterii permanente.Dar tot în Roma avem și exemple nasoale de dictatori. Care fie s-au cocoțat pe acest piedestal autocrat cînd nu prea era de fapt nevoie. Fie n-au mai dat puterea din mînă, inventînd în mod convenabil urgențe care să le legitimeze permanența la puterea absolută.Primul care a comis-o urît, prefigurînd de fapt moartea Republicii, a fost Sulla. Silențium, tefeilor! Nu vă rîdeți ca mocofanii, că așa îl chema. Latina e o limbă nobilă, în care Sulla înseamnă altceva decît ce v-ați gîndit voi, loaze mici și pufoase. Înseamă sulă. Glumesc: e numele în latină al unei plante din familia leguminoase, un soi de lucernă.Sulla a fost unul din cei care a abuzat de această poziție de putere. Avea niște legiuni la îndemînă. Le mîna în mod convenabil pînă la porțile Romei, amenințînd cu războiul civil. Ăia mici și mulți și democrați imediat intrau în fibrilații. Au, ne belește bestia. Și uite așa, mintenaș Sulla era numit dictator. Își permitea: era militar, avea puhoi de soldați la îndemînă. Cine are putere dobîndește și mai multă putere.Mă rog, nu vă fac aici istoria Romei. Să remarcăm doar că, în cele din urmă, după ce s-a jucat în mod convenabil prin curtea istoriei, a avut totuși bunul simț să se retragă la bătrînețe, să-i mai lase și pe alții să dea cu zarul pentru putere.Cezar, în schimb, n-a făcut asta. Mă rog, n-a apucat, că l-au omorît deontologii în plină glorie, chiar înainte să se proclame rege. Dar nici nu voia s-o facă. Ar fi rămas șef absolut peste pufoși pînă la adînci bătrîneți – cum, de altfel, chiar a și făcut fiul său adoptiv și urmașul său simbolic, Augustus.Dragul de Caesar a învățat fix de la Sulla. Am armate? Da. Mă iubesc și mă ascultă în mod necondiționat? Da. Se aruncă în foc pentru mine? Da. Pot să capăt puterea cu ajutorul lor? Da.Păi atunci, pupa-ți-aș sandalele tale de zeiță, de ce n-o fac, bre?Sulla a comis-o, a venit cu legiunile în buza capitalei și a preluat puterea absolută. Ia să fac, bre, și eu ca el. Sulla a fost un model de conduită politică pentru Caesar, care era tînăr pe vremea cînd dictatorul făcea ce voia el cu statul roman. Nu se pune că Sulla l-a alergat să-l omoare pe tefeleul de Caesar, de-l pusese pe lista cu cei care trebuie beliți că așa zice dictatorul. Caesar l-a admirat tot restul vieții și i-a emulat ambiția și îndrăzneala autoritariană.De ce vă fac capul calendar cu istoria Romei?Pentru că este foarte foarte elocventă și plină de învățăminte pentru ce se întîmplă fix în zilele noastre. Cu noi. Cu viețile noastre. Historia magister mundi.Ce avem noi zilele astea? O situație de criză. Care este chiar formalizată prin legi care chiar așa se cheamă: stare de urgență, stare de alertă. Legi care suspendă temporar procedurile complicate ale democrației și trec totul pe fast forward, căci situația e groasă și trebuie acționat rapid.Ce avem noi zilele astea, în această situație de criză? Niște dictatori pufoși și sanitari, care iau decizii peste capetele democrației, nerespectînd procedurile stufoase și inerțiale ale acestui sistem democratic în care ne scăldăm de regulă și în care toate lucrurile se întîmplă cu viteza melcului.E criză, e ciumă, e sărăcia asta de virus. Lăsăm toate deoparte și ne dăm pe mîna dictatorilor de medici, că ei știu mai bine cum să lupte cu dușmanul microscopic. Dacă era război, ne dădeam pe mîna militarilor. Așa, ne dăm pe mîna medicilor.Pardon, scuze, îmi retrag cuvintele. Am greșit. Ce fraier sînt. De fapt, tot pe mîna militarilor ne-am dat. Că sînt militari de-ăia la vedere, ca generalul care a ajuns prim-ministru. Că sînt aproape civili, precum dragul de Raed. Că sînt securiști sau milițieni, tot un drac. Un amestec de medici cu militari cu medici militari. Cum e mai bine.Ce avem noi aici, în această situație de criză, conduși fiind de dictatura sanitaro-militară? Păi avem tentația de a permanentiza criza, de a duce Covidul pînă în secolul 24, doar să rămînă dragul de Arafat la putere ca faraonul și securiștii la mînere precum Lorenzo di Medici, prințul lui Machiavelli, și precum Sulla și precum Caesar și precum Augustus.Adică să se pișe pe ea de democrație în mod cronic, continuu și permanent.Să calce în picioare regulile gestionării puterii.Să nu dea socoteală pentru deciziile pe care le iau.Să nu răspundă pentru achizițiile dubioase pe care le fac. Vă mai amintiți de dragele de izolete, mînca-le-ar mama pe ele de izolete, cum ne-au salvat ele de ciumă?Să nu coboare de pe soclul de salvatori luminați și dezinteresați ai nației, ai poporului, ai globului, ai universului. Niște dictatori luminați care doar ei știu să conducă lucrurile și fără de ei se alege praful și pulberea, murim toți de ciumă.Pe bune? Doar atît puteți? Doar asemenea narative mediocre de legitimare a dictaturii permanente ați fost în stare să concoctați cu creierul vostru semi-creativ de dictatori țepeni, solemni, ușor plăvani, ușor îngîmfați, ușor de flatat și cu gîtul gros?Asta este adevărata problemă prin care trecem în momentul de față.Că cele șase luni care trebuiau să scoată Roma din belea s-au transformat în deja peste doi ani de cînd globul e ținut în mod convenabil într-un narativ de criză groaznică, oribilă, să fugim ne mănîncă, e cel mai foarte dezastru pe care l-am trăit noi vreodată, avem nevoie de o mînă forte, de decizii puternice, nepopulare, de abuzuri necesare.Avem pe dracu. Aveți voi nevoie să scoateți miliția în stradă, să speriați oamenii, să le puneți botniță la gură și să dați foc la Reichstag, să inventați dușmani și primejdii și riscuri și vulnerabilități pentru a vă legitima securismele și moartea democrației. O gripă care legitimează poftele voastre autoritariene.Asta e problema zilelor noastre. Că Fauci și Gates și Biden și Angela și Raed și Ciucă și Iohannis se dau mari Cincinnatus, cînd de fapt nu sînt decît niște încercări mediocre de Sulla, într-un context istoric convenabil.Ce vă mai place să vă mai jucați de-a Sulla și de-a dictatura. Ce vă mai place să vă închipuiți că sînteți niște mici Caesari, niște Octaviani de mucava, de ipsos și de cîrpă.Mînca-v-ar cîinii să vă mănînce și ajunge-v-ar Idele lui Marte în coaste, să vă înțepe precum pe Caesar, să vă intre sula supărării oamenilor în carne, acolo la osînză și la orgoliu, să vă trimită un pic la nemurire.O să fie. O să fie… Notă: Cele mai interesante creiere ale României vor scrie la această rubrică, indiferent de culoarea lor politică sau de viziunea lor față de România. Ca să învățăm să privim lumea din cât mai multe perspective.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Premieră la Cluj-Napoca! Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române slujește într-o biserică din oraș

Stefania Heinz

Published

on

Un moment deosebit pentru comunitatea ortodoxă din Cluj-Napoca a atras atenția pe rețelele de socializare. Dionisie Kenan Wang, prezentat drept primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române, a fost surprins slujind într-o biserică din municipiu. Imaginile au devenit virale pe TikTok, stârnind interesul a zeci de mii de persoane.

În videoclipul publicat de Antonio Miclea, preotul apare în interiorul unei biserici ortodoxe, îmbrăcat în veșminte liturgice aurii, în fața unui iconostas impresionant, înconjurat de picturi religioase și elemente tradiționale ale artei bisericești.

Imaginile surprind o întâlnire aparte între două culturi diferite, unite prin aceeași credință.

Un preot chinez în inima Transilvaniei

Prezența părintelui Dionisie Kenan Wang la Cluj-Napoca reprezintă un moment interesant pentru comunitatea ortodoxă locală și evidențiază caracterul universal al credinței creștine.

Deși Ortodoxia este asociată în România cu tradițiile și istoria poporului român, aceasta depășește granițele geografice și culturale, reunind credincioși din numeroase țări ale lumii.

Imaginea unui preot de origine chineză slujind într-o biserică ortodoxă din Transilvania ilustrează tocmai această diversitate.

Videoclipul a devenit viral pe TikTok

Materialul distribuit pe contul lui Antonio Miclea a atras o atenție considerabilă în mediul online.

La momentul capturii de ecran, videoclipul înregistra:

  • Peste 75.000 de aprecieri
  • Peste 1.500 de comentarii
  • Aproximativ 45.500 de distribuiri
  • Peste 6.400 de salvări

Aceste cifre arată interesul ridicat al publicului pentru o apariție mai puțin obișnuită în peisajul religios românesc.

Cluj-Napoca, locul unde culturile și tradițiile se întâlnesc

Cunoscut pentru diversitatea sa culturală și religioasă, Cluj-Napoca continuă să fie un oraș în care tradițiile locale se întâlnesc cu influențe din întreaga lume.

Prezența unui preot chinez în cadrul unei slujbe ortodoxe oferă o imagine simbolică a acestei deschideri și amintește că spiritualitatea poate construi punți între oameni, indiferent de naționalitate, limbă sau origine.

Un moment care demonstrează că, dincolo de diferențele culturale, credința poate deveni un limbaj comun.

Sursa imaginii: TikTok – Antonio Miclea.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Cel mai nou planetariu din Cluj-Napoca te invită într-o călătorie spectaculoasă prin Univers! O experiență de neuitat, de la cei mici până la bunici

Egon Kilin

Published

on

Cum ar fi să călătorești printre stele, să descoperi misterele Universului și să privești Pământul din perspectiva astronauților, fără să părăsești Cluj-Napoca? Acum, această experiență este posibilă chiar în inima orașului, la Planetarium Cluj-Napoca, un loc în care tehnologia, știința și imaginația se întâlnesc pentru a crea momente memorabile.

Fie că ai 5, 25, 50 sau 80 de ani, fascinația pentru cerul înstelat nu are vârstă. Noul planetariu este o invitație pentru întreaga familie să descopere împreună frumusețea cosmosului, într-un mod spectaculos și accesibil.

Un Univers întreg, sub o cupolă de 4,5 metri

Situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, la numărul 74, Planetarium Cluj-Napoca oferă o experiență intimă și captivantă, într-o sală cu doar 11 locuri.

În centrul experienței se află o cupolă înclinată, cu diametrul de 4,5 metri, pe care sunt proiectate filme full-dome. Spre deosebire de cinematograful clasic, imaginile creează senzația unei călătorii prin spațiu, înconjurând vizual spectatorii.

Fiecare proiecție durează aproximativ 40 de minute, iar spectacolele pornesc din oră în oră. Capacitatea redusă a sălii oferă o atmosferă aparte, potrivită atât pentru familii, cât și pentru cupluri sau grupuri de prieteni.

spectacole full-dome, bilete online

 

Patru filme care îți arată Universul din perspective diferite

Planetariul propune patru experiențe cinematografice dedicate explorării spațiului:

  • Voyager: The Never-Ending Journey – povestea extraordinarelor sonde spațiale lansate în 1977, care au ajuns mai departe decât orice alte obiecte construite de oameni.

  • The Dark Matter Myste

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    ry – o incursiune în misterul materiei întunecate, una dintre cele mai fascinante enigme ale astronomiei moderne.

  • From Earth to the Universe – o călătorie prin istoria descoperirilor astronomice, de la primele observații ale cerului până la explorarea cosmosului cu telescoape moderne.

  • Satelix – o aventură pe orbita Pământului, care dezvăluie lumea sateliților și priveliștile spectaculoase ale planetei noastre din spațiu.

Fiecare film are o durată de 40 de minute, iar selecția permite vizitatorilor să aleagă între explorare spațială, știință și marile întrebări despre Univers.

spectacole full-dome, bilete online

Mai mult decât un planetariu: laborator, gaming și experiențe private

Planetarium Cluj-Napoca nu se limitează la proiecțiile astronomice. Vizitatorii pot descoperi și un laborator de experimente, conceput pentru a aduce știința mai aproape de public.

Pentru cei care preferă distracția interactivă, există și o sală privată de gaming, dotată cu PlayStation, jocuri de societate și o canapea cu șase locuri.

Planetariul oferă și posibilitatea organizării unor evenimente speciale. Cuplurile pot rezerva întreaga cupolă pentru o întâlnire romantică, cu două filme la alegere, într-un cadru exclusivist. Prețul pornește de la 400 de lei.

De asemenea, sunt disponibile vizite private pentru grupuri de până la 11 persoane, cu proiecții alese de participanți și posibilitatea includerii sălii de gaming.

Un loc în care copiii descoperă, părinții se relaxează, iar bunicii retrăiesc bucuria curiozității

Într-o perioadă în care timpul petrecut împreună este tot mai prețios, Planetarium Cluj-Napoca oferă o alternativă interesantă la activitățile obișnuite de weekend.

Pentru copii, poate fi primul contact spectaculos cu astronomia. Pentru adolescenți, o ocazie de a descoperi știința într-un format vizual captivant. Pentru adulți, o evadare din rutina zilnică, iar pentru bunici, o experiență pe care o pot împărtăși cu nepoții.

Este genul de activitate care poate transforma o simplă ieșire în oraș într-o amintire de familie.

Și, poate cel mai frumos, aici nu trebuie să fii expert în astronomie. Este suficient să fii curios.

Cât costă o călătorie printre stele?

Prețurile publicate pe site-ul oficial sunt:

Tip bilet Preț
Adult 50 lei
Copii sub 18 ani 35 lei
Studenți 35 lei
Pensionari 35 lei
Familie – 2 adulți și 2 copii 150 lei
Laboratorul de experimente 25 lei

Un detaliu important pentru familii: spectacolele sunt accesibile copiilor începând de la 4 ani, iar cei sub 14 ani trebuie însoțiți de un adult. Filmul Satelix este recomandat începând de la 7–8 ani. Toate cele patru filme sunt dublate în limba română.

Planetarium Cluj-Napoca

 

Știința prinde viață în Laboratorul de Experimente

Aici, vizitatorii pot descoperi fenomenele fizicii nu doar privind, ci și experimentând.

Prisme care descompun lumina în culori, bile de plasmă, magneți și experimente despre electricitate, optică și gravitație transformă învățarea într-o activitate distractivă.

Laboratorul poate primi maximum 12 persoane simultan, iar vizita durează aproximativ o oră.

Planetarium Cluj-Napoca

 

Unde se află și cum poți vizita Planetarium Cluj-Napoca?

Planetarium Cluj

Bulevardul 21 Decembrie 1989 74, 400124 Cluj-Napoca, Romania

Telefon: 0775 183 278

Site oficial și bilete

Programul de vizitare:

  • Luni–vineri: 14:00–22:00

  • Sâmbătă–duminică: 12:00–22:00

Organizatorii recomandă sosirea cu 15 minute înainte de începerea spectacolului. Biletele pot fi achiziționate online sau direct la planetariu, în limita locurilor disponibile.

Pentru persoanele cu mobilitate redusă, este important de știut că la intrare există șase trepte și nu este disponibilă o rampă. Se recomandă contactarea echipei înaintea vizitei.

Planetarium Cluj-Napoca+1

 

O experiență care merită trăită măcar o dată

Cluj-Napoca are acum încă un loc în care familiile pot petrece timp de calitate, iar curiozitatea poate deveni o aventură.

Planetarium Cluj-Napoca nu este doar despre planete, stele și galaxii. Este despre bucuria descoperirii, despre întrebările pe care ni le punem privind cerul și despre momentele pe care le împărtășim cu oamenii dragi.

Pentru că Universul nu are limită de vârstă. Iar uneori, cea mai frumoasă călătorie începe chiar în orașul tău.

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Schimbări importante la transportul public din Cluj-Napoca! Linia 49 își modifică traseul de luni, 9 noiembrie. Patru stații vor fi eliminate, iar linia 43P va fi prelungită

Stefania Heinz

Published

on

Clujenii care circulă cu transportul public trebuie să fie atenți la noile modificări anunțate de Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP). Începând de luni, 9 noiembrie 2026, linia 49 va circula pe un traseu modificat, după ce autoritățile au analizat problemele semnalate de călători și dificultățile generate de lungimea foarte mare a traseului. Patru stații vor fi eliminate de pe linia 49, însă vor fi deservite prin prelungirea liniei 43P.

Linia 49, modificată la scurt timp după introducere. Ce se schimbă?

Linia 49, care asigură legătura între mai multe cartiere importante ale Clujului, inclusiv Grigorescu, Mănăștur, Zorilor, Bună Ziua și Gheorgheni, va avea un traseu mai scurt începând de luni.

Potrivit CTP Cluj-Napoca, autobuzele de pe această linie nu vor mai urca pe Calea Turzii până la intersecția cu Drumul Făget.

În schimb, autobuzele vor efectua virajul la stânga de pe Calea Turzii direct pe strada Bună Ziua, iar pe sensul de întoarcere vor vira la dreapta de pe strada Bună Ziua pe Calea Turzii.

Această modificare are ca obiectiv reducerea timpului de parcurs și limitarea întârzierilor care pot afecta întregul traseu.

Patru stații eliminate de pe traseul liniei 49

În urma modificării, autobuzele liniei 49 nu vor mai opri în următoarele stații:

  • Hexagon
  • Drum Făget
  • Dacia Service
  • Compexit

Călătorii care folosesc aceste stații vor trebui să țină cont de noua organizare a transportului public și de prelungirea liniei 43P, care va prelua deservirea zonei respective.

Linia 43P va fi prelungită pentru a compensa modificările

Pentru ca locuitorii și persoanele care lucrează sau au diverse activități în zona Calea Turzii – Drum Făget să nu rămână fără transport public, CTP anunță și o modificare a liniei 43P.

Linia 43P va fi prelungită din zona Observator până la stația Dacia Service de pe Calea Turzii.

Pe traseul acesteia vor fi incluse următoarele stații:

  • Meteor
  • Constantin Noica
  • Hexagon
  • Drum Făget
  • Dacia Service
  • Compexit
  • Electrogrup
  • W.A. Mozart

Prin această măsură, CTP urmărește menținerea accesului la transportul public pentru călătorii afectați de scurtarea traseului liniei 49.

De ce a decis CTP să modifice linia 49?

Compania de Transport Public explică faptul că decizia a fost luată după analizarea parametrilor tehnici, dar și a sesizărilor și sugestiilor venite din partea călătorilor.

Deși linia 49 a adus beneficii importante pentru mobilitatea urbană, lungimea sa foarte mare a generat și dificultăți operaționale.

Una dintre principalele probleme identificate este faptul că o întârziere produsă într-un cartier poate afecta circulația autobuzelor pe întregul traseu.

De exemplu, aglomerația din Grigorescu, Mănăștur sau Zorilor poate provoca întârzieri care se propagă ulterior către Bună Ziua și Gheorgheni, afectând inclusiv cursele de întoarcere.

Totodată, unii călători care utilizau anterior liniile 43, 43B sau 45 au semnalat că noua succesiune a stațiilor le-a mărit timpul de deplasare.

Linia 49 rămâne importantă pentru studenți și locuitorii mai multor cartiere

În ciuda problemelor identificate, reprezentanții CTP subliniază că linia 49 oferă avantaje semnificative pentru transportul public din Cluj-Napoca.

Printre cele mai importante beneficii se numără reducerea numărului de transferuri între autobuze, diminuarea costurilor pentru călătorii care utilizează bilete și creșterea accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Linia conectează zone rezidențiale, comerciale, universitare, instituții publice și servicii medicale.

Un avantaj important îl reprezintă și legătura dintre zonele universitare, inclusiv Campusul Observator și instituțiile de învățământ din zona Teodor Mihali, facilitând deplasarea studenților între mai multe puncte ale orașului.

Ce trebuie să știe clujenii de luni, 9 noiembrie?

Modificările intră în vigoare luni, 9 noiembrie 2026, iar călătorii sunt sfătuiți să verifice traseul înainte de plecare, în special dacă folosesc stațiile din zona Calea Turzii – Drum Făget.

Pe scurt, linia 49 va avea un traseu mai scurt, iar linia 43P va fi extinsă pentru a asigura în continuare transportul public în zona afectată.

Pentru mii de clujeni care folosesc zilnic transportul în comun, aceste modificări pot însemna timpi de deplasare diferiți și schimbarea obișnuințelor de călătorie.

Rămâne de văzut dacă scurtarea traseului liniei 49 va reuși să reducă întârzierile și să îmbunătățească respectarea programului de circulație, una dintre cele mai importante așteptări ale călătorilor.

Tu ce părere ai despre noua linie 49? Te ajută să ajungi mai repede la destinație sau consideri că vechile trasee erau mai eficiente?

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Revelion 2027 de poveste lângă Cluj! Salt Resort Cojocna pregătește o petrecere spectaculoasă, cu muzică live, băuturi nelimitate, SPA și surprize. Prețuri de la 380 de lei!

Anamaria Ioana

Published

on

Clujenii care își doresc un Revelion memorabil, fără să plece la sute de kilometri de casă, au anul acesta o alternativă atractivă chiar lângă oraș! Salt Resort Cojocna pregătește o petrecere specială pentru trecerea în 2027, cu muzică live, DJ, preparate festive, băuturi nelimitate, tombolă cu premii și o mulțime de surprize. Iar prețul petrecerii este de doar 380 de lei de persoană!

Dacă încă nu ți-ai făcut planurile pentru noaptea dintre ani, poate că nici nu trebuie să cauți prea departe. La doar o scurtă călătorie de Cluj-Napoca, Salt Resort Cojocna își propune să transforme Revelionul 2027 într-o experiență în care distracția, eleganța și relaxarea se întâlnesc într-un singur loc.

Cunoscut pentru piscinele sale încălzite, facilitățile SPA și atmosfera de vacanță, complexul din Cojocna vine cu o ofertă specială pentru clujenii care vor să întâmpine noul an altfel.

Muzică live, DJ și o noapte în care distracția este în centrul atenției!

Pentru Revelionul 2027, Salt Resort a pregătit un program muzical care promite să țină invitații pe ringul de dans.

Alin Rotar, alături de formația sa, va întreține atmosfera, iar un DJ va completa programul cu muzică pentru toate gusturile.

Organizatorii pregătesc o petrecere în care invitații să se bucure de fiecare moment, de la primele acorduri muzicale până la numărătoarea inversă de la miezul nopții.

Decorurile instagramabile vor completa atmosfera festivă, oferind cadrul perfect pentru fotografiile care vor rămâne amintire din prima noapte a anului 2027.

Meniu festiv, băuturi nelimitate, candy bar și șampanie la miezul nopții

Un Revelion reușit înseamnă și o experiență culinară pe măsură.

La Salt Resort Cojocna, invitații vor avea parte de un meniu festiv de Revelion, pregătit special pentru această ocazie.

Și asta nu este tot!

În prețul de 380 de lei de persoană sunt incluse:

  • Muzică live cu Alin Rotar și formația, plus DJ;
  • Meniu festiv de Revelion;
  • Băuturi incluse, în regim nelimitat;
  • Tombolă cu premii;
  • Bar de shoturi;
  • Candy bar și fructe;
  • Șampanie la miezul nopții;
  • Decoruri instagramabile;
  • Un cadou special pentru fiecare participant: o intrare la SPA în luna ianuarie 2027.

Practic, petrecerea nu se termină odată cu noaptea de Revelion. Fiecare invitat primește și ocazia de a reveni la Salt Resort pentru câteva ore de relaxare în prima lună a noului an.

Surpriza care face diferența: primești cadou o intrare la SPA!

Unul dintre cele mai interesante beneficii ale ofertei de Revelion este cadoul oferit fiecărui participant.

Toți cei care participă la petrecerea dintre ani vor primi o intrare la SPA, valabilă în luna ianuarie 2027.

După agitația sărbătorilor, câteva ore petrecute într-un centru SPA pot fi exact ceea ce ai nevoie pentru a începe anul cu energie.

Salt Resort Cojocna este apreciat pentru experiența de relaxare oferită vizitatorilor, în special datorită piscinelor încălzite și facilităților dedicate stării de bine.

Astfel, cei care aleg să petreacă Revelionul aici primesc nu doar o seară festivă, ci și un motiv în plus să revină.

Vrei să transformi Revelionul într-o minivacanță? Salt Resort oferă și cazare!

Pentru cei care nu vor să se gândească la drumul spre casă după petrecere, Salt Resort Cojocna pune la dispoziție și pachete de cazare pentru noaptea dintre ani.

Acestea includ cazarea, accesul la petrecerea de Revelion, accesul la centrul SPA și un mic dejun întârziat, astfel încât oaspeții să se poată bucura de dimineața de 1 ianuarie fără grabă.

Tarifele pachetelor de Revelion cu cazare sunt:

Număr persoane Tarif total
2 persoane 1.500 lei/cameră/noapte
3 persoane 2.100 lei/cameră/noapte
4 persoane 3.000 lei/cameră/noapte
5 persoane 3.500 lei/apartament/noapte

Pachetele includ:

  • Cazare în noaptea de 31 decembrie 2026;
  • Participarea la petrecerea de Revelion;
  • Acces la centrul SPA;
  • Mic dejun întârziat.

Atenție! Numărul camerelor și apartamentelor este limitat, iar rezervările se fac în funcție de disponibilitate.

Vii cu gașca? Primești și reducere!

Salt Resort Cojocna are o ofertă specială și pentru grupurile de prieteni sau colegii care vor să sărbătorească împreună.

Grupurile mai mari de 10 persoane beneficiază de o reducere de 10% la petrecerea de Revelion.

Astfel, pentru grupurile eligibile, tariful petrecerii scade de la 380 de lei la 342 de lei de persoană.

Reducerea se activează la recepția Salt Resort Cojocna.

Este o variantă interesantă pentru grupurile care își doresc să organizeze o petrecere comună fără să se ocupe separat de muzică, meniu și băuturi.

Revelion lângă Cluj, fără drumuri lungi și fără stresul organizării

Unul dintre marile avantaje ale Salt Resort Cojocna este apropierea de Cluj-Napoca.

În loc să petreci ore întregi pe drum spre o stațiune montană sau să organizezi acasă o petrecere care presupune cumpărături, gătit și curățenie, poți alege o seară în care toate detaliile festive sunt pregătite de organizatori.

Fie că vii în cuplu, cu prietenii sau cu un grup mai mare, oferta este gândită pentru cei care își doresc o noapte de Revelion cu muzică, mâncare bună și o atmosferă de sărbătoare.

Iar dacă alegi și cazarea, poți prelungi experiența cu relaxare la SPA și un mic dejun fără grabă în prima zi a anului.

Cum poți rezerva un loc la Revelion 2027 la Salt Resort Cojocna?

Rezervările se pot face telefonic, iar plata este posibilă cu orice tip de card, inclusiv de la distanță, printr-un link de plată solicitat organizatorilor.

Informații importante înainte de rezervare:

  • Tarif petrecere: 380 lei/persoană;
  • Reducere de 10% pentru grupurile mai mari de 10 persoane, activată la recepție;
  • Plata integrală se efectuează la rezervare;
  • Nu sunt disponibile meniuri speciale pentru copii;
  • În caz de neprezentare, suma achitată nu se rambursează, dar poate fi reprogramată pentru servicii SPA, cazare, masaj sau restaurant, conform condițiilor organizatorilor;
  • Locurile la petrecere și camerele disponibile sunt limitate.

Telefon rezervări: 0746 635 538

Salt Resort Cojocna – locul unde 2027 poate începe cu distracție și relaxare!

Revelionul nu înseamnă doar trecerea de la un an la altul. Înseamnă oameni dragi, muzică, zâmbete, amintiri și speranța că anul care începe va aduce lucruri frumoase.

Iar Salt Resort Cojocna își propune să ofere toate ingredientele pentru o noapte de neuitat.

Cu doar 380 de lei de persoană, clujenii pot avea parte de muzică live, meniu festiv, băuturi nelimitate, surprize și chiar o intrare cadou la SPA.

O petrecere aproape de casă, dar cu atmosfera unei adevărate escapade de sărbători!

Dacă vrei să întâmpini 2027 dansând, ciocnind un pahar de șampanie și bucurându-te de o atmosferă specială, Salt Resort Cojocna te așteaptă!

Rezervări și informații: 0746 635 538. Locurile sunt limitate!

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Clujul prinde viață în această seară! Muzică live, ceai cald gratuit și o atmosferă de poveste pe Strada Universității

Maria Costea

Published

on

O seară de noiembrie se transformă într-o adevărată sărbătoare a comunității, chiar în inima Clujului! Vineri, 6 noiembrie, de la ora 19:00, Strada Universității devine locul în care muzica, ceaiul fierbinte și oamenii se întâlnesc pentru a crea o atmosferă specială. Totul este gratuit!

Toamna aduce seri reci și zile tot mai scurte, dar Clujul demonstrează încă o dată că atmosfera unui oraș este dată de oamenii săi. Evenimentul Street Music & Tea revine cu cea de-a treia ediție, iar organizatorii promit o experiență plină de căldură, muzică și voie bună.

În spatele acestei inițiative se află trupa Mano & Gregor, care își propune să transforme pentru câteva ore una dintre cele mai cunoscute străzi din centrul Clujului într-un loc de întâlnire pentru întreaga comunitate.

Aproape 1.000 de oameni la ediția trecută. Acum, povestea continuă!

Ediția precedentă a Street Music & Tea a adunat aproape o mie de participanți, demonstrând că uneori cele mai frumoase momente nu au nevoie de scene spectaculoase, bilete scumpe sau organizări grandioase.

Este suficientă o chitară, o melodie bună, o cană de ceai cald și dorința de a petrece timp împreună.

Organizatorii își doresc ca și în această seară Strada Universității să devină un spațiu viu, în care clujenii să uite pentru câteva momente de agitația cotidiană și să se bucure de farmecul muzicii interpretate live.

Ceai cald pentru toată lumea și surprize pentru primii 50 de participanți

Unul dintre cele mai frumoase lucruri la acest eveniment este faptul că participarea este complet gratuită, iar organizatorii vor oferi ceai cald tuturor celor prezenți.

Mai mult, primii 50 de participanți care ajung la eveniment vor primi o surpriză specială.

Nu există bilete, taxe de participare sau interese comerciale. Street Music & Tea este un proiect independent, non-profit, construit în jurul unei idei simple: oamenii au nevoie de mai multe momente autentice petrecute împreună.

„Ne dorim ca strada să devină sufrageria noastră comună”

Membrii trupei Mano & Gregor spun că evenimentul este, înainte de toate, despre apropierea dintre oameni și despre bucuria de a redescoperi orașul într-o atmosferă diferită.

„Ne dorim ca strada să devină sufrageria noastră comună și să rupem monotonia serilor friguroase de noiembrie. Fără bilete sau mize comerciale, este doar bucuria simplă de a fi împreună la Street Music & Tea și de a simți căldura Clujului”, transmit organizatorii.

Un eveniment făcut de clujeni, pentru clujeni

Street Music & Tea este posibil datorită implicării voluntare a comunității locale și a partenerilor care susțin această inițiativă.

Dincolo de muzică și ceai, evenimentul transmite un mesaj simplu: un oraș frumos nu înseamnă doar clădiri, străzi și piețe, ci și oameni care știu să se bucure împreună de lucrurile mărunte.

Iar pentru câteva ore, Strada Universității va deveni exact acel loc în care necunoscuții pot zâmbi unii altora, prietenii se pot reîntâlni, iar muzica poate aduce oamenii mai aproape.

Unde și când are loc Street Music & Tea?

  • Data: Vineri, 6 noiembrie 2026
  • Ora: 19:00
  • Locația: Strada Universității, Cluj-Napoca
  • Intrare: Gratuită
  • Ceai cald: Gratuit pentru participanți
  • Bonus: Surprize pentru primii 50 de participanți
  • Muzică live: Mano & Gregor

Așadar, dacă ești în Cluj-Napoca în această seară, îmbracă-te bine, ia-ți prietenii și vino pe Strada Universității!

Poate că afară va fi frig, dar atmosfera promite să fie una dintre cele mai calde ale acestei toamne.

Pentru că uneori cele mai frumoase seri din Cluj nu se petrec într-un local, ci chiar pe stradă, alături de oameni, muzică și o cană de ceai fierbinte.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era