Connect with us

Social

Ligamentoplastia, operația prin care cariera sportivă a unei tinere de 16 ani, practicantă de taekwondo, a fost salvată de Dr. Daniel Albu

Stefan Petre

Published

on

Ligamentoplastia, operația prin care cariera sportivă a unei tinere de 16 ani, practicantă de taekwondo, a fost salvată de Dr. Daniel Albu

Claudia Domocos are 17 ani și de fel e din Baia Mare. Practică taekwondo de la trei ani, iar o accidentare nefericită, produsă la joacă, în timpul unei aniversări, i-a produs o ruptură de ligament încrucișat care era cât pe ce să-i încheie cariera. După un an în care părinții Claudiei au căutat chirurgi care să îi opereze fiica, tatăl ei a ajuns la Spitalul Regina Maria Cluj, unde o echipă multidisciplinară formată din dr. Daniel Albu, medic primar în ortopedie și traumatologie, și dr. Stelian Banciu, medic primar în ortopedie și traumatologie pediatrică, i-a făcut ligamentoplastie și a ajutat-o să-și reia activitatea ca sportivă de performanță.  După accidentare, Claudiei i s-a inflamat puternic genunchiul și a avut dureri, iar în urma unui RMN realizat la Baia Mare s-a descoperit că are ruptură de ligament încrucișat. Dintr-o dată, tânăra s-a văzut nevoită să renunțe la sport și la cariera sportivă.  
„În momentul în care am aflat că are ligamentul rupt, plus meniscul fisurat, medicul care a văzut-o atunci în Baia Mare ne-a recomandat să nu mai facă sport. Așa că a încetat antrenamentele de orice fel. De mers putea să meargă, dar sport nu mai putea să facă”, spune Robert Domocos, tatăl Claudiei.Același medic le-a recomandat operația de ligamentoplastie, doar că acest tip de intervenție chirurgicală nu se face deloc în Baia Mare. Mai mult, este un tip de intervenție chirurgicală care nu se face atât de ușor la copii. Un an de zile a durat până au reușit să găsească un medic care să efectueze operația. În acel an, Claudia nu a mai practicat deloc taekwondo. Pentru un sportiv de performanță, o pauză atât de lungă e un lucru tragic. Într-un an, poți să pierzi tot ce-ai construit în anii de muncă, de efort, de sacrificiu și de plăcere de dinainte.La recomandarea unei cunoștințe, au ajuns la dr. Daniel Albu, medic primar în ortopedie și traumatologie cu competențe în traumatologia sportive și care oferea consultații la Tg. Mureș.   
Ligamentoplastia este o intervenție chirurgicală complexă, dar, atunci când ea este făcută unor pacienți minori, care au o configurație diferită a sistemului osteoarticular decât a adulților, e cu atât mai delicată, lucru confirmat și de dr. Albu: „Claudia avea instabilitate, senzația că-i fuge genunchiul. Am analizat beneficiile și riscurile operației, precum și modificările legate de calitatea vieții care ar fi putut să apară în cazul în care nu ar fi optat pentru tratamentul chirurgical – și anume faptul că, având un genunchi instabil, probabilitatea să nu poată continua activitățile sportive la nivel de performanță era foarte mare. Am decis că cea mai bună variantă ar fi intervenția chirurgicală”. Practic, ligamentoplastia este o operație de reconstrucție a ligamentului rupt. Se recoltează, din tendoanele pacientului, o grefă tendinoasă și se formează un nou ligament, prin diferite tehnici. Această grefă se poziționează minim invaziv, artroscopic, cu ajutorul anumitor intraturi, în poziția vechiului ligament, cel rupt.În cazul Claudiei s-a ales o abordare multidisciplinară. A fost nevoie de munca în echipă  a unui chirurg de adulți și a unui chirurg pediatru, iar cel care a stat alături de dr. Daniel Albu pe toată durata intervenției a fost dr. Stelian Banciu, medic primar în ortopedie și traumatologie pediatrică.„Ligamentoplastia este o intervenție chirurgicală complexă și în rândul pacienților adulți. Acum, pacientul fiind minor, având în continuare cartilaj de creștere prezent, tehnica este mai dificilă decât cea standard, dar poate fi adaptată. În momentul în care se face operația de ligamentoplastie, există riscul ca daunele făcute cartilajului de creștere, prin poziționarea tunelurilor, să ducă la deficit în formarea osoasă ulterioară. Din această cauză operația este mai dificilă și e nevoie de o atenție mult mai mare decât în rândul pacienților maturi din punct de vedere al dezvoltării scheletale”, completează dr. Albu.Ligamentoplastia e într-adevăr o intervenție rară la copii, dar care în ultima vreme se face din ce în ce mai des, spune și dr. Stelian Banciu: „Metodele de intervenție chirurgicală, care sunt artroscopice, fac ca, încet-încet, ligamentoplastia să devină o intervenție obișnuită, de rutină, și la copii, și să nu mai fie una de excepție”, spune medicul ortoped pediatru.În general, dacă un minor suferă o ruptură de ligament, medicii oprtopezi recomandă un tratament conservator, care înseamnă kinetoterapie, fizioterapie și reducerea mișcărilor de forță înaltă. Aceste proceduri sunt recomandate până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru că, până atunci, ligamentoplastia prezintă unele riscuri. „Copilul, în perioada de creștere, parcurge niște etape de dezvoltare la nivelul oaselor. La extremitățile oaselor sunt cartilajele de creștere, care realizează creșterea în lungime și dezvoltarea oaselor.  Aceste cartilaje de creștere la nivelul genunchiului sunt foarte aproape de articulație, cam la un centimetru, și-atunci tehnicile chirurgicale care încearcă să reconstituie cât mai anatomic ligamentul încrucișat sunt foarte aproape de ligamentul de creștere. Practic, la adolescentul de peste 16-17 ani sau la adult, traiectul tunelelor prin care se trece grefa tendinoasă traversează zona cartilajului de creștere”, detaliază Dr. Stelian Banciu.Tipul de activitate sportivă practicată de pacientul minor este printre principalele criterii, alături de vârstă și gravitatea leziunii, care duce la decizia de operație. „Una dintre indicațiile pentru intervenție chirurgicală de ligamentoplastie la pacienții minori este aceasta, că este sportiv de performanță, cu atât mai mult cu e vorba despre un copil care are potențial să devină foarte bun la sportul pe care îl practică. În cazul Claudiei, accidentarea ar fi dat-o mult înapoi”, spune dr. Daniel Albu.Claudia a intrat în operație sub anestezie generală. Post operator, Claudia nu a avut dureri, cu atât mai mult cu cât, la Spitalul Regina Maria din Cluj, pacienții care fac ligamentoplastie trec printr-o procedură specială, numită bloc de ram ecoghidat. „E o procedură pe care o face medicul anestezist post-operator și prin care se infiltrează, ecoghidat, în jurul nervului femural, un anestezic. Deci, din punct de vedere senzitiv, nu simte deloc durere post-operator, ceea ce ajută foarte mult la confortul pacientului și la capacitatea de mobilizare încă din ziua operației”, spune dr. Albu. A doua zi după operație, pacienta a fost externată și a plecat acasă. Ruptura de ligament încrucișat e o accidentare serioasă, care necesită un plan terapeutic complex, atât chirurgical, cât și post-operator – o recuperare îndelungată și strictă, în etape. În primele două săptămâni de la operație, e contraindicat pacientului să pășească cu sprijin pe membrul operat, iar flexia genunchiului este limitată, dar poate face acasă exerciții simple de izometrie. În a doua etapă, după ce a fost la un prim control post-operator și i s-au scos firele, a reluat mersul cu sprijin total pe picior, precum și flexia până spre 90 de grade. După acest pas, pentru fiecare pacient urmează aproximativ trei luni în care trece prin diferite etape de recuperare în centre specializate de kinetoterapie, unde se lucrează în funcție de evoluția fiecăruia. Claudia a început recuperarea prin kinetoterapie și fizioterapie după primele două săptămâni. Un al lucru extrem de important în procesul de vindecare al Claudiei, a constat în felul în care s-a desfășurat comunicarea dintre medic și pacient. A fost un factor determinant pentru succesul operației, care în cazul Claudiei nu a depins numai de intervenție în sine, ci și de recuperarea post-operatorie și de indicațiile și suportul echipei medicale. Contează foarte mult ca pacientul să respecte întocmai indicațiile medicului și să îl țină la curent cu schimbările prin care trece. Chiar dacă părintele e cel care ia decizii pentru copilul minor, tânăra a fost de față la toate discuțiile din cabinet, iar medicul a încurajat-o din prima clipă: „Dr. Albu a fost foarte deschis, ne-a explicat din prima despre ce e vorba, ce ar trebui făcut, ce trebuie să facem după operație. Din prima a avut o legătură bună cu Claudia, a încurajat-o și i-a spus că nu vor fi probleme, că o să fie totul bine, că o să poată să continue cu sportul”, adaugă Robert Domocos, tatăl Claudiei.Impactul pozitiv pe care dr. Albu l-a avut în continuarea carierei sportive a fost determinant pentru Claudia. La începutul anului 2023, sportiva a reînceput antrenamentele de taekwondo, gradual, iar în primul weekend din luna martie a susținut examenul pentru grad, care i-a permis să facă trecerea de la centurile colorate la centura neagră. 

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Social

Facebook închide chat-urile comunităților de grup. O decizie care lovește direct în utilizatori

Alex Campian

Published

on

Facebook mai bifează o decizie care pare luată dintr-un birou steril, departe de modul real în care oamenii folosesc platforma. Chat-urile comunităților de grup, una dintre puținele funcții cu adevărat utile pentru comunicarea rapidă, sunt închise treptat, fără explicații clare și fără alternative funcționale.

Este o mutare care lovește direct în administratori, moderatori și membri activi. Practic, Facebook taie un canal esențial de dialog și se așteaptă ca utilizatorii să se adapteze în tăcere.

O funcție care chiar funcționa, eliminată fără scrupule

Chat-urile de grup nu erau un moft. Erau spațiul unde comunitățile trăiau cu adevărat. Acolo se rezolvau probleme urgente, se coordonau acțiuni, se oferea ajutor imediat. Închiderea lor transformă grupurile în simple panouri de afișaj, lente și impersonale.

Meta nu a prezentat un motiv solid pentru această decizie. Nici o explicație tehnică, nici o strategie coerentă. Doar o funcție dispărută. Într-o platformă deja sufocată de reclame, conținut reciclat și algoritmi opaci, această mutare pare încă un pas greșit.

„Nu sunt deloc mulțumit de asta” și nu sunt singurul

Frustrarea este generalizată. Administratorii de grupuri se trezesc cu instrumente mai puține și responsabilități mai mari. Membrii pierd comunicarea rapidă și sentimentul de apartenență. Messenger-ul clasic nu este o soluție, iar postările în grup nu pot înlocui un chat activ.

Facebook ignoră un adevăr simplu: comunitățile nu se construiesc prin like-uri, ci prin dialog. Iar dialogul tocmai a fost amputat.

Facebook continuă să-și saboteze propriile comunități

În loc să îmbunătățească funcțiile care țin oamenii conectați, Facebook pare hotărât să le elimine. Este aceeași rețetă veche: schimbări impuse de sus, testate pe utilizatori, fără consultare și fără respect pentru cei care țin platforma vie.

Închiderea chat-urilor comunităților nu este doar enervantă. Este o decizie proastă, care arată o ruptură tot mai mare între Facebook și utilizatorii săi. Dacă direcția rămâne aceeași, nu chat-urile vor fi singurele care dispar. Vor dispărea și comunitățile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Lume

Australia spune STOP social media pentru copiii sub 16 ani. Meta aplică măsura imediat

Alex Campian

Published

on

Adolescenții sub 16 ani din Australia vor rămâne fără conturi pe majoritatea platformelor sociale, potrivit Euronews, după ce Meta a început oficial procesul de identificare și ștergere a profilurilor aparținând minorilor. Măsura este una fără precedent la nivel global și vine în contextul în care Australia finalizează implementarea unei noi legi ce intră în vigoare pe 10 decembrie, menită să limiteze expunerea tinerilor la conținut online considerat riscant.

Noua legislație obligă platformele digitale să introducă proceduri avansate de verificare a vârstei, inclusiv tehnologii biometrice și sisteme automate de detectare a conturilor suspecte. Meta este prima companie care aplică efectiv regulile, vizând platforme precum Facebook, Instagram, Threads și WhatsApp, iar măsura afectează și alte rețele populare în rândul tinerilor, precum Snapchat, TikTok, Reddit și X.

Oficialii australieni susțin că această intervenție este necesară în contextul creșterii cazurilor de cyberbullying, expunere la conținut violent, dependență digitală și a riscurilor asociate interacțiunilor cu necunoscuți în mediul online. Ministrul Comunicațiilor a declarat că protejarea tinerilor este o prioritate națională și că platformele care nu se conformează vor risca amenzi severe.

Organizațiile pentru drepturile civile avertizează însă asupra efectelor secundare, inclusiv posibile probleme privind confidențialitatea datelor, supravegherea digitală sau erori ale algoritmilor care ar putea șterge conturi legitime ale adolescenților de peste 16 ani. În ciuda criticilor, guvernul australian afirmă că legislația va fi ajustată pe parcurs, în funcție de modul de aplicare și feedbackul primit.

Implementarea deciziei Meta reprezintă primul pas major în direcția unei reglementări mai stricte a mediului online pentru tineri, iar autoritățile din alte țări analizează deja modelul australian ca posibil precedent legislativ.

Sursa: Euronews.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Educatie

Vacanță magică pentru elevii clujeni în 2025-2026: cea mai lungă pauză a anului școlar

Alex Campian

Published

on

Atmosfera sărbătorilor de iarnă va fi și mai specială pentru elevii clujeni în anul școlar 2025-2026 conform digi24.ro, care se bucură de cea mai lungă vacanță din întregul an educațional. Perioada 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026 aduce 19 zile consecutive de relaxare, tradiții, colinde și momente petrecute în familie, fiind o adevărată invitație la bucurie și spirit festiv.

O pauză lungă, perfectă pentru sărbători

Vacanța de iarnă începe chiar în ajunul sărbătorilor, pe 20 decembrie 2025, când elevii încheie cel de-al doilea modul de cursuri și intră în atmosfera feerică a Crăciunului. Aceștia vor reveni la școală abia pe 8 ianuarie 2026, după ce se bucură de Crăciun, Anul Nou și de zilele tradiționale de Bobotează și Sfântul Ioan.

Cu aproape trei săptămâni de odihnă, elevii au timp să își încarce bateriile, să călătorească sau să se bucure de vacanțele de familie la munte sau bunici.

Revenire cu energie în modulul trei

Cursurile reîncep joi, 8 ianuarie 2026, odată cu debutul celui de-al treilea modul educațional. Acesta se desfășoară până în februarie, data exactă de final depinzând de decizia fiecărui inspectorat școlar.

Vacanța de schi – februarie 2026: zăpadă, distracție și peisaje de poveste

După magia sărbătorilor, elevii vor avea parte și de mult așteptata vacanță de schi, stabilită flexibil între 9 februarie și 1 martie 2026, în funcție de județ.

Iată perioada fiecărei regiuni, ca să-ți poți planifica deja concediul de iarnă:

9–15 februarie 2026

  • Bistrița-Năsăud

  • Cluj

  • Timiș

16–22 februarie 2026

  • Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin

  • Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți

  • Argeș, Brașov, Dâmbovița, Teleorman, Prahova

  • Ilfov, București

  • Buzău, Ialomița, Călărași, Tulcea, Iași

23 februarie – 1 martie 2026

  • Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani

  • Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna

  • Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Vaslui

  • Brăila, Constanța, Giurgiu

O perioadă ideală pentru pârtii, drumeții și o gură de aer proaspăt de munte!

Calendarul următoarelor module

  • 8 ianuarie – 6/13/20 februarie 2026

  • 16/23 februarie sau 2 martie – 3 aprilie 2026

  • 15 aprilie – 19 iunie 2026

Următoarele vacanțe ale anului școlar

  • Vacanța de Paște / primăvară: 4 – 14 aprilie 2026

  • Vacanța de vară: 20 iunie – 6 septembrie 2026

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom